marți, mai 20, 2008

Preşedintele României


COMUNICAT DE PRESĂ

(20 mai 2008)

REF: Semnare în Cartea de Condoleanţe la Ambasada Republicii Populare Chineze

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi, 20 mai a.c., în Cartea de Condoleanţe deschisă la sediul Ambasadei Republicii Populare Chineze în memoria victimelor cutremurului, care s-a produs în data de 12 mai a.c., în provincia Sichuan. La final, şeful statului a susţinut o scurtă declaraţie de presă.

Iată integral textul declaraţiei de presă:

„Este un moment greu pentru poporul chinez. Am venit să exprim solidaritatea mea faţă de cei care au fost afectaţi de drama cutremurului din 12 mai 2008. Am venit să-i asigurăm pe chinezi că suntem alături de ei, că nu vom privi nepăsători tragedia din 12 mai şi că, în acelaşi timp, ne exprimăm speranţa şi convingerea că poporul chinez va reuşi să treacă relativ repede peste această tragedie. Cred că solidaritatea este lucrul de care chinezii au cea mai mare nevoie acum şi noi trebuie s-o exprimăm, pe de-o parte, şi s-o materializăm prin micile noastre contribuţii, pe de altă parte.

Vă mulţumesc mult.

Întrebare: Poate fi un semnal de alarmă pentru România, ce s-a întâmplat în China?

Traian Băsescu: Ce s-a întâmplat în China poate fi un semnal de alarmă pentru oricine. Şi România este într-o zonă seismică. Oricând putem avea o astfel de tragedie, iar solidaritatea este, în momentul de faţă, cel mai important lucru. Nu putem să trecem uşor peste ceea ce s-a întâmplat în România, în 1977, şi atunci solidaritatea celorlalte naţiuni ne-a ajutat să trecem mai uşor peste drama noastră.

Vă mulţumesc.”


Niciun comentariu: