marți, mai 06, 2008

PSD ripostează la Băsescu


Năstase: Băsescu este o gură mare care nu a găsit o cârciumă la Neptun
Năstase: Băsescu este o gură mare care nu a găsit o cârciumă la Neptun (Imagine: Mediafax Foto)
Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marţi, în replică la afirmaţiile lui Traian Băsescu, că acesta este "o gură mare care nu a găsit o cârciumă la Neptun, aşa că trebuia să iasă să spună şi el public ceva" şi că "preşedintele penal Traian Mihăileanu face tot felul de declaraţii aberante". "Preşedintele penal Traian Mihăileanu face tot felul de declaraţii aberante. În primul rând, toţi procurorii sunt în slujba lui împreună cu prietena din România a lui Franco Frattini, care a tot schimbat legile împotriva Constituţiei şi a încercat să-i bage la puşcărie pe toţi adversarii lui Băsescu", a spus Năstase. Fostul premier a susţinut că preşedintele Băsescu ar fi vrut de fapt să decidă singur cine este vinovat şi cine nu în România. "Spun că este un preşedinte penal pentru că în mod evident Traian Băsescu şi-a rezolvat o problemă cu Flota. Pentru că procurorii lui Daniel Morar au trimis înapoi dosarul şi, ca să nu se plictisească, în loc să semneze pur şi simplu aşa cum ar fi trebuit şi să îl ducă înapoi în instanţă, s-au apucat să mai facă nişte expertize prin care să dovedească că statul român a avut de fapt de câştigat prin înstrăinarea Flotei, că în felul acesta nu mai cheltuie bani cu motorina şi salariile marinarilor. Mi-e greu să iau lecţii de morală de la un asemenea om", a spus Năstase. El a adăugat că este urmărit peste tot, de trei ani, "de procurorii lui Băsescu" şi că a avut filaje în faţa casei şi în diferite instanţe în care a fost. "Traian Băsescu este supărat că nu s-a putut călca în picioare Constituţia prin modificările legislative făcute în 2006 de către Monica Macovei. Atunci, Curtea Constituţională a dat o a doua decizie identică cu prima, necesară ca să o înţeleagă Monica Macovei pe prima din 1999. Asta este ţara în care trăim şi de asta Traian Băsescu trebuie să se ducă înapoi, să repare vaporaşe şi să ne lase, pentru că nu cred că avem nevoie de un aşa preşedinte", a spus Năstase. Referindu-se la declaraţia lui Traian Băsescu potrivit căreia Curtea Constituţională este o pavăză pentru parlamentari, Năstase a spus că şeful statului "vorbeşte prostii şi nu este prima dată". "Nu e vorba de Curtea Constituţională aici, ci de o altă instituţie. El voia ca în complicitate cu prietenii lui din Parchet să primească o hârtie în legătură cu un ministru, el să dea aviz de începere a urmăririi penale, să-l poată suspenda şi în felul acesta să tragă preşul de sub picioare tuturor miniştrilor Guvernului Tăriceanu. Deci, Traian Băsescu este supărat că nu face el şi Guvernul. Cred că în curând şi Daniel de la Patriarhie va avea şi el probleme. Eu atrag atenţia că intrăm într-o zonă a totalitarismului, pentru că înţeleg că Traian Băsescu are întâlniri cu procurorii care îi destăinuie ceea ce vor ei să facă. Acest lucru încalcă principiul separaţiei puterilor în stat", a susţinut Adrian Năstase. Fostul premier a mai spus că "Traian Băsescu este "o gură mare care nu a găsit o cârciumă la Neptun, aşa că trebuia să iasă să spună şi el public ceva". Şeful statului a declarat, marţi, la RRA că Adrian Năstase a aplicat, prin avocaţi, toate tertipurile pentru a nu ajunge în faţa procurorilor şi a precizat că, din câte ştie, nimeni nu vrea să îl percheziţioneze sau aresteze pe fostul premier, procurorii dorind doar să îi ia acestuia o declaraţie.

Iliescu: Băsescu jigneşte revoluţia din decembrie '89 şi poporul român
Iliescu: Băsescu jigneşte revoluţia din decembrie '89 şi poporul român (Imagine: Mediafax Foto)
Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, marţi, că acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa sa dovedesc "o obsesie maladivă" şi că actualul şef al statului jigneşte poporul şi revoluţia din 1989. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la RRA, că preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, este "specialist în lovituri de stat", susţinând că acesta a negociat cu premierul Călin Popescu Tăriceanu suspendarea sa din funcţie, care a avut loc în 19 aprilie 2007. În opinia lui Iliescu, declaraţia lui Băsescu este jignitoare la adresa revoluţiei române. "Ce lovitură de stat? Ce lovituri de stat am dat eu? Revoluţia din România s-a încadrat într-un fenomen mai amplu, a fost opera poporului român. Doar oamenii care nu au nimic în minte pot face astfel de confuzii, între revoluţie şi lovitură de stat", a spus Iliescu. El a menţionat că o lovitură de stat schimbă o figură cu alta, în timp ce în România s-a trecut de la un sistem la altul. "El jigneşte un moment istoric şi un popor", a spus Iliescu. Fostul şef al statului a menţionat că dă această replică doar pentru că declaraţiile vin din partea actualului şef al statului. "Dacă nu ar fi fost vorba de el, nici nu comentam aceste prostii, pentru că prostiile nu se comentează. Punct", a mai spus Iliescu Pe de altă parte, Ion Iliescu a mai spus că s-a întâlnit cu premierul Călin Popescu Tăriceanu doar de două ori în mandatul acestuia. "De unde să ştie domnul Băsescu că eu negociez cu domnul Tăriceanu?", a spus Iliescu. El a menţionat că nu se susbstituie partidului în problema negocierilor cu Guvernul şi cu partidele. Potrivit fostului preşedinte, Băsescu dovedeşte, prin aceste declaraţii, "o obsesie maladivă"

Ponta: Declaraţiile preşedintelui sunt vorbe politice fără valoare
Vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat pentru AMOS News (Alina BOGHICEANU) că declaraţiile făcute de Traian Băsescu, în această dimineaţă, la postul public de radio, sunt vorbe politice fără valoare.
"Declaraţiile preşedintelui sunt vorbe politice fără valoare. Îmi pare rău că nu este înţeleasă relaţia dintre Justiţie şi Parlament. Din punctul meu de vedere nu este normal ca Parlamentul să se instituie în instanţă de judecată, rolul său fiind doar acele de a preîntâmpina cazurile de abuz politic", a declarat Ponta.

Niciun comentariu: