duminică, mai 04, 2008

Sfânta fecioară si Muceniţă Pelaghi



Diocletian, paginul imparat al Romei, pornind prigoana in toata lumea asupra crestinilor, multi din ei fugeau in munti, temindu-se de minia tiranului, iar cei mai tari in credinta si cei ce se temeau mai mult de Dumnezeu decit de oameni, petreceau in sfintele biserici, rugindu-se Domnului sa-i intareasca in nevointe si sa-i faca biruitori asupra vrajmasilor.

In acea vreme era in Tars, cetatea Ciliciei, un episcop cu numele Clinon, care pe multi elini, adica pagini, aducindu-i la adevaratul Dumnezeu si botezindu-i, ca un bun pastor ii impreuna cu turma lui Hristos si indemna pe fiecare cu sfaturi folositoare de suflet, ca sa stea cu barbatie pentru Hristos Domnul sau si sa-si puna pentru Dinsul sufletul, asteptind sa ia de la Dinsul cununa biruintei in Imparatia Cerurilor. De aceasta auzind imparatul Diocletian, fiind atunci in Cilicia, a poruncit sa caute pe acel episcop, incuind portile cetatii Tarsului, ca sa nu scape. Instiintindu-se episcopul prin dumnezeiasca descoperire, mai inainte de vreme a iesit in taina din cetate, nestiind nimeni, de vreme ce inca nu venise ceasul lui, si se ascundea impreuna cu alti crestini prin munti si prin pustietati. Neputind imparatul sa afle pe episcop si-a intors minia sa spre aceia pe care i-a botezat episcopul si, prinzindu-i, i-a aruncat in temnita.

In acea cetate era o fecioara cu numele Pelaghia, de neam bun si bogat, minunata la frumusete, inteleapta si plina de frica lui Dumnezeu. Auzind ea de la crestini despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a aprins de dragostea Lui, crezind intr-Insul, si si-a pus in minte sa nu se insoteasca cu nimeni din oamenii pamintesti cei muritori si stricaciosi, ci sa se faca mireasa Mirelui Celui ceresc, Care este fara de moarte si nestricacios, dorind foarte mult Sfintul Botez. Instiintindu-se ea ca episcopul crestin a fugit din cetate, s-a intristat si s-a mihnit cu duhul, dorind ca sa-l vada si sa primeasca botezul din miinile lui, pentru ca nu-l vazuse, ci numai auzise de dinsul. Ea avea maica vaduva elina, careia ii tainuia credinta si dorinta ei cea intru Hristos.

In vremea aceea, auzind fiul imparatului de frumusetea cea minunata a Pelaghiei si intr-adins vrind s-o vada, a trimis la dinsa barbati cinstiti, dorind sa o ia de sotie, lucru de care era foarte bucuroasa mama Pelaghiei. Dar, fericita fecioara Pelaghia, insemnindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a raspuns fara frica: "Eu m-am logodit cu Fiul lui Dumnezeu, cu Imparatul cel fara de moarte". Intorcindu-se trimisii, au spus fiului imparatului cele auzite din gura fecioarei. Atunci, umplindu-se el de mare minie, voia sa se razbune, dar nu indata, pentru ca nadajduia ca se va lega fecioara si se va invoi la dorinta lui.

Pelaghia a zis catre mama sa: "Voiesc sa ma duc la doica mea, pentru ca nu am vazut-o de mult". In acea vreme, doica petrecea intr-un sat, afara din cetate. De aceea s-a gindit sa se duca la dinsa, pentru ca poate sa afle pe episcopul crestin, de care auzise in taina de la oarecare crestini in ce loc s-a ascuns. Dar mama sa, fiind invatata de diavol, nu s-a invoit cu cererea ei, ci in tot chipul o oprea, zicindu-i: "Nu-ti este cu putinta, o, fiica, sa te duci acum acolo, ci vei merge altadata". Pentru aceasta Pelaghia era mihnita. In noaptea aceea i s-a aratat ei Domnul in chipul episcopului Clinon, negraind nimic catre dinsa, ci numai aratindu-i asemanarea episcopului. Fecioara se mira de barbatul ce i se arata in vedenie, ca fata lui era cinstita si prealuminata, iar imbracamintea minunata. Desteptindu-se din somn, a trimis in taina pe doi oameni credinciosi ai sai in temnita unde erau tinuti crestinii in legaturi, ca sa-i intrebe pe dinsii cum este chipul episcopului. Ducindu-se aceia si cercetind de asemanarea fetei episcopului, s-au intors, spunind Pelaghiei cele ce au vazut, iar ea s-a minunat, pentru ca toate cele ce spuneau ei, se asemanau cu vedenia cea din somn, si a cunoscut din aceasta, ca in adevar a vazut pe episcopul Clinon.

Deci ea se bucura cu duhul, iar cu inima dorea sa-l vada la fata. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, zicind: "Invrednices-te-ma, Doamne, ca sa vad pe slujitorul Tau, pe vestitorul bunatatilor Tale si nu ma lipsi pe mine de tainele Tale cele sfinte!" Apropiindu-se catre maica-sa, a zis: "Doamna, mama mea, ma rog tie, lasa-ma sa ma duc la doica mea, ca de mult n-am vazut-o. Iar maica-sa, desi nu voia sa-i dea voie, insa in cele din urma s-a invoit a o lasa, de teama sa n-o mihneasca si sa se imbolnaveasca. Deci, a poruncit sa se pregateasca carete, cai si multe slugi si a impodobit-o cu porfira imparateasca, cu podoabe de aur si cu pietre scumpe, ca pe o fecioara logodita cu fiul imparatului; iar pe linga dinsa a pus slugi si fameni credinciosi. Astfel, asezind-o intr-o careta aleasa, a trimis-o, zicindu-i: "Mergi sanatoasa, fiica mea, si cu ale mele cuvinte te inchina doicii tale!" Pelaghia s-a dus bucurindu-se in cale, inconjurata de o multime de slugi.

Dupa ce s-a departat de cetate, ca la zece stadii, s-a apropiat de un munte oarecare cu paduri si unul din slujitori, cu numele Longhin, a vazut pe un barbat cinstit, pogorindu-se din munte. Acela era episcopul Clinon care, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, i s-a intimplat de a intimpinat pe cei ce veneau. Cunoscindu-l Longhin, cel ce era in ascuns crestin, a zis catre altul ce era asemenea in taina crestin: "Frate Iuliane, cunosti pe barbatul ce vine inaintea noastra? Acesta este omul lui Dumnezeu, episcopul Clinon, prin care a strabatut slava in tot Rasaritul cu minunile facute de dinsul si, instiintindu-se imparatul, l-a cautat mult si nu l-a aflat; pentru aceea a pornit prigoana impotriva crestinilor". Vorbind acestea intre ei, Longhin si Iulian, cei doi fameni pe care Pelaghia ii trimisese in temnita la crestini ca sa-i intrebe pentru asemanarea fetei episcopului, au auzit cele vorbite si indata au vestit Pelaghiei cele ce auzisera.

Pelaghia a poruncit sa opreasca careta si, iesind dintr-insa, a mers pe jos in intimpinarea omului lui Dumnezeu, iar slugilor le-a poruncit ca sa fie departe si sa se odihneasca sub copacii dumbravii, pentru ca nu voia ca elinii cei necurati sa auda tainele sfintei credinte. Apropiindu-se catre omul lui Dumnezeu, i-a urat de bine, zicindu-i: "Bucura-te, slujitorul lui Hristos!" Iar episcopul a raspuns: "Fiica, fie pacea Hristosului meu cu tine". Zis-a Pelaghia: "Bine este cuvintat Dumnezeu, Cel ce mi-a aratat mie in vedenie asemanarea fetei tale si te-a trimis pe tine la mine, ca sa mintuiesti sufletul meu din pierzare. Deci, acum rogu-te pe tine, pentru Dumnezeul Caruia Ii slujesti, spune-mi oare tu esti Clinon, episcopul crestinilor?" Raspuns-a acela: "Eu sint pastorul oilor celor cuvintatoare ale lui Hristos, care se nadajduiesc a cistiga viata cea vesnica". Iar Pelaghia a zis catre dinsul: "Si ce poruncesti oilor cuvintatoare ca sa poata avea viata vesnica?"

Zis-a episcopul: "Le invat cunostinta Tatalui, a Fiului si a Sfintului Duh si le povatuiesc la viata cea placuta lui Dumnezeu, in frica si in dragostea lui Iisus Hristos!" Zis-a Pelaghia: "Spune-mi, parintele meu, ce este mai ales si mai de trebuinta celor ce voiesc sa se uneasca cu Dumnezeul tau?" Zis-a episcopul: "Iti vestesc botezul, intru iertarea pacatelor si intru viata vesnica, ca mai mult decit acela nimic nu este mai de trebuinta".

Cazind Pelaghia la picioarele episcopului, il ruga, zicind: "Miluieste-ma, stapine, si-mi da acel dar, ca de cind ai inceput a vorbi cu mine, lumina lui Dumnezeu a rasarit in inima mea si ma lepad de satana, de ingerii lui, de mestesugurile lui si de idolii cei fara de suflet pe care i-am urit demult ca pe niste netrebnici si care nu sint pricinuitorii vietii, ci ai mortii si ai pierzarii vesnice. Iar acum rog pe Dumnezeul cel ceresc ca, desi sint nevrednica a fi mireasa Fiului Sau, Care mi-a luminat inima mea, totusi cred ca Acela este soarele dreptatii".

Episcopul, auzind niste cuvinte ca acelea, se mira de osirdia ei cea atit de mare catre Dumnezeu, bucurindu-se de dinsa cu duhul. Ridicindu-si miinile spre cer, a zis: "Dumnezeule si Parinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce sezi in cer si ai chemat pe aceasta fecioara intru cunostinta Ta, trimite ei Sfintul Botez al iubitului Tau Fiu". Asa rugindu-se episcopul, deodata un izvor de apa vie a izvorit din pamint inaintea lor. Si, vazind episcopul, a preamarit pe Dumnezeu, zicind: "Mare esti Dumnezeul nostru Tata, Fiule si Duhule Sfinte, ca ai dat botezul ca mostenire fiilor omenesti spre viata vesnica. Si acum, Doamne, stiutorul de inimi, Tu stii smerenia robului Tau, ca ma rusinez a boteza pe fecioara aceasta. Deci, Tu, Atotputernice, rinduieste cu purtarea Ta de grija si ma invata ce mi se cade sa fac!"

Pelaghia a zis catre dinsul: "Stapine si parinte, s-a auzit rugaciunea ta; ca iata, vad pe doi tineri purtatori de lumina, stind la izvor si tinind o pinza curata prealuminata. Deci nu te indoi a ma boteza pe mine!" Iar episcopul, multumind lui Dumnezeu, s-a apropiat de izvor si a vazut doi ingeri ai lui Dumnezeu, precum ii spusese Pelaghia, care tineau o pinza mai alba decit zapada, ca sa acopere trupul cel fecioresc. Si, sfintind apa, se ruga, zicind: "Imparate a toata faptura, Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para foc, fa-ma pe mine vrednic a boteza pe aceasta fecioara, pe care ai trimis-o la mine, s-o aduc �ie jertfa vie, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, si o numara pe ea cu ceata alesilor Tai in ziua Imparatiei Tale, si ia-o cu cele cinci fecioare intelepte in camara Hristosului Tau, avind aprinsa faclia sa". Sfirsindu-si rugaciunea, a botezat pe fericita fecioara Pelaghia in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, si a impartasit-o pe ea cu particica Trupului lui Hristos, pe care o purta cu sine.

Dupa aceasta Sfinta fecioara Pelaghia s-a inchinat episcopului si, sarutind picioarele lui, i-a zis: "Stapine al meu si fericite parinte, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine ca sa ma intareasca pe mine cu Duhul Sau cel Sfint". Episcopul i-a zis: "Dumnezeul Caruia te-ai dat pe tine, sa-ti trimita ajutor din sfintul Sau locas si sa-ti daruiasca biruinta asupra potrivnicului!" Iar fecioara, fiind plina de multa bucurie de la Sfintul Duh, a zis episcopului: "Parinte, pentru Dumnezeu Cel ce mi-a dat prin tine mintuire, rogu-te pe tine, nu trece cu vederea aceasta rugaminte a mea, de vreme ce prin sfintele tale miini am luat porfira duhovniceasca si nestricacioasa a Imparatului Cel vesnic. Deci, de acum nu mi se cuvine mie a purta aceasta porfira paminteasca stricacioasa si aceste podoabe; ia-le pe acestea tu, parinte, si le vinde, iar pretul sa-l imparti la cei ce au trebuinta, caci mie de acum toate acestea imi sint urite".

Zis-a catre dinsa episcopul: "Desi imi este cu neputinta ca in miinile mele sa iau acestea, insa le voi lua, ca sa nu te mihnesc pe tine, de vreme ce, chemindu-l pe Dumnezeu, ma poftesti pe mine, voi face precum poruncesti". Zis-a Pelaghia: "Eu am auzit ca Domnul nostru zice in Sfinta Evanghelie: Nu poate nimeni sa slujeasca la doi domni; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. Deci si eu, vrind a-i sluji lui Dumnezeu Unul, lepad pe mamona!" Episcopul s-a minunat de intelegerea ei, apoi, rugindu-se pentru dinsa si binecuvintind-o, s-a dus. Deci, sfinta se bucura intru Duhul Sfint si slavea pe Dumnezeu, multumindu-I ca a invrednicit-o a primi darurile cele ceresti, si s-a intors la slugile sale cele ce o asteptau, pe care i-a gasit intunecati cu ochii din lucrarea diavo-leasca si nu puteau sa vada, nici nu stiau unde se vor duce. Sfinta, cunoscind ca aceea li s-a facut din rautatea vrajmasului, a insemnat pe fiecare cu semnul Sfintei Cruci si indata a gonit intunericul din ochii lor si au inceput a vedea bine, ca si mai inainte.

Si au intrebat-o pe ea, zicind: "Unde este omul acela cu care ai vorbit, doamna? Caci am vazut si pe o femeie prealuminata stind intre voi, care avea pe capul ei doua coroane, iar deasupra coroanelor stralucea o cruce". Iar Sfinta Pelaghia le-a poruncit sa taca. Dupa aceea, a inceput a-i invata pe ei credinta intru Domnul nostru Iisus Hristos, la care i-au raspuns: "O, doamna noastra, cum nu vom crede in Acela, Care dupa moarte ne poate izbavi de muncile cele vesnice si ne daruieste viata vesnica in ceruri?" Si se bucura sfinta de intoarcerea lor si-i sfatuia sa se boteze fara zabava.

Dupa acestea, suindu-se in careta, a mers la doica sa, care a iesit in intimpinarea Sfintei Pelaghia si a vazut-o pe ea cu fata mai frumoasa decit frumusetea ei de mai inainte, fiind neimbracata in hainele cele scumpe si fara de toate podoabele. Si, primind-o pe ea cu bucurie, a vazut toate obiceiurile ei schimbate, nu ca mai inainte, mindra si mareata; ci acum era smerita, blinda; inainte era limbuta, iar acum tacuta; mai inainte se hranea cu multe feluri de bucate si dulceturi, iar acum petrecea in posturi si in infrinari, multumindu-se cu putina hrana. Mai inainte isi petrecea zilele in desertaciuni si mingiieri si noptile dormind pe pat moale, iar acum cea mai mare parte a zilei o petrecea in rugaciuni si se odihnea pe pat virtos, iar noaptea se scula la rugaciune.

Deci, doica a cunoscut ca Pelaghia a primit credinta cres-tineasca si a inceput a-i zice: "Iubita mea fiica, precum cu frumusetea trupeasca cea foarte mare ai facut pe fiul imparatului sa se minuneze si pe toti cei ce te vedeau, tot asa cu frumusetea cea adevarata sufleteasca, sirguieste-te ca sa fii placuta Fiului lui Dumnezeu, Imparatul cel vesnic, Caruia te-ai dat pe tine ca mireasa, pentru ca in adevaratul Dumnezeu, precum vad, ai crezut. Acela sa te intareasca pe tine la nevointa cea patimitoare pentru El si sa-ti daruiasca tie biruinta asupra potrivnicului si cu cununa de dantuire sa te incununeze pe tine intru slava Sa. Deci, du-te cu pace in graba de la mine, fiica mea, pentru ca nu voiesc sa zabovesti in casa mea, caci ma tem de primejdie si de risipire din partea fiului imparatului, care se mindreste ca te are pe tine ca logodnica. Si nu numai pe mine singura ma crut, ca de as patimi cu tine, apoi si rasplatire de la Dumnezeu impreuna cu tine as fi luat, dar crut pe tot neamul meu. Pentru ca daca va sti fiul imparatului, care te doreste pe tine, ca tu esti crestina si zabovesti in casa mea, apoi indata nu numai pe mine singura, ci si toata casa mea, cu tot neamul meu ne va pierde". Niste cuvinte ca acestea ale doicii auzindu-le Sfinta Pelaghia, plecindu-se cu smerita fata, s-a dus de la ea si s-a intors la maica sa.

Apropiindu-se Pelaghia de casa sa, i-a iesit maica ei in intimpinare, care s-a inspaimintat cind a vazut pe Pelaghia ca nu e in porfira imparateasca, nici in podoabe, ci in haine proaste; dar nu pricepea cauza. Atunci una dintre slugi, i-a spus ei in taina toate cele ce se facusera pe cale, cum Pelaghia a luat credinta crestineasca, botezindu-se de episcopul crestinesc.

Auzind aceasta maica ei, s-a facut ca o moarta si zacea pe patul durerii de mihnire mare. Apoi, venindu-si in sine si nezicind nimic fiicei sale, a alergat la imparatul si a cerut sa-i dea ei ostasi, ca sa-i trimita sa caute pe episcopul crestinesc, sa-l prinda si sa-l aduca la judecata, pentru ca a amagit pe fiica ei. Si imparatul i-a dat multime de ostasi inarmati, calareti si pedestri. In acea vreme, fericita Pelaghia, vazind pe maica sa foarte minioasa, si-a luat pe famenii ei si pe citeva slugi care crezusera in Hristos si a iesit cu dinsii in taina din casa, trecind un riu ce se numea Kidnos si s-au ascuns acolo.

Maica ei, venind in casa cu ostasii, n-a gasit pe Pelaghia si, cazind intr-un indoit necaz, a trimis pretutindeni ostasi, ca sa caute pe Pelaghia si pe episcopul Clinon. Deci s-au dus prin toate partile de primprejur, intrebind la drumuri, cautind prin munti si prin cetati si prin pustietati si nu-i putea afla, fiind acoperiti de dumnezeiasca sprijinire. Sezind Sfinta Pelaghia pe cealalta parte de riu, vedea pe ostasii cei ce o cautau, iar ei, fiind orbiti, nu o vedeau pe ea, nici pe cei ce erau cu dinsa. Sfinta a zis catre slugile sale: "Vedeti oare, ca Domnul nostru iubeste si acopera pe robii Sai cei ce nadajduiesc spre Dinsul?" Deci, ostasii, cautindu-i pretutindeni, s-au intors osteniti la cea care i-a trimis, neaflind nici pe Pelaghia, nici pe episcop. Atunci maica ei mai mult s-a mihnit si s-a scirbit si a ramas abia vie din acea intristare mare.

Dupa aceea, Sfinta Pelaghia, primind sfat bun de la Duhul Sfint si aprinzindu-se de dragostea Mirelui sau cel ceresc, voia sa se dea la munci pentru Dinsul. Pentru aceea s-a dus acasa la maica sa si a inceput a grai: "Pentru ce te minii in zadar, o maica? Pentru ce nu voiesti sa cunosti adevarul? Nu te-ai rusinat oare a trimite ostasi spre cautarea barbatului cel sfint, care cinsteste pe Dumnezeu cel Atotputernic, pe Ziditorul a toata faptura? Nu te rusinezi tu a ridica razboi asupra Dumnezeului ceresc? Nu stii ca episcopul, robul Lui, de ar fi cerut de la Dinsul i-ar fi trimis numaidecit un inger al Sau, care intr-o clipeala a ochiului ar fi omorit toate cetele ostilor imparatesti?"

Sfinta Pelaghia, graind acestea pentru Domnul nostru Iisus Hristos, sfatuia pe maica sa sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, dar n-a sporit intru nimic. Maica sa, fiind orbita cu nebunia si impietrita cu rautatea, nu lua aminte la cuvintele ei cele insuflate de Dumnezeu, ci a trimis la fiul imparatului, zicindu-i: "Iata, logodnica ta s-a insotit cu Dumnezeul cel ceresc!" Auzind aceasta tinarul, s-a umplut de jale mare si de intristare si s-a deznadajduit cu totul de asteptarea sa, ca se gindea cit de mult tatal lui muncea pe crestini, si n-a putut pe nici unul sa-l plece la gindul sau.

El, sezind tulburat si mihnit in palatul sau, socotea in sine: Daca Pelaghia a crezut in Dumnezeul crestinesc si s-a insotit cu Dinsul, apoi nicidecum nu va voi sa se departeze de Dinsul si sa-mi fie mie sotie. Deci, ce voi face? S-o dau la munci, nu va folosi la nimic, pentru ca stiu cu cita bucurie crestinii pentru Dumnezeul lor se dau de bunavoie la toate muncile si la cea mai cumplita moarte. Astfel va face si Pelaghia. Mai iute ar vrea sa moara, decit sa-mi fie sotie; iar eu ma voi umple de rusine si de jale mai mare. Rusine si ocara imi va fi de la crestini, iar jale pentru moartea ei, ca o iubesc fara masura si nu pot suferi vapaia dragostei ce arde in mine aprinsa. Insa stiu ce voi face: sa nu privesc la muncile ei, ca sa nu ma muncesc de durerea inimii ranite de dragoste si ma voi ucide singur. Pentru ca mai bine imi este ca sa mor odata, decit in toate zilele trecindu-ma cu vederea si urindu-ma de necaz, cu a carei dragoste sint ranit.

Zicind acestea, si-a scos sabia si, golindu-si pieptul, l-a rezemat de virful sabiei cel ascutit si a zis, plingind: "Amar de ceasul in care ochii mei au vazut acea frumusete, de care nu ma indulcesc, nici nu ma satur de ea, pentru ca indata ma voi izbavi de tot necazul". Zicind acestea, s-a injunghiat cu sabia si indata a murit.

Mama Pelaghiei, instiintindu-se de moartea fiului imparatului, s-a inspaimintat, temindu-se de imparatul Diocletian, ca sa nu o piarda cu toata casa si cu tot neamul ei, razbunindu-si moartea fiului sau. Deci, singura a legat pe fiica sa si a dus-o la imparat, asupra careia punea pricina mortii fiului lui, si a dat-o pe ea spre pedeapsa. Iar Diocletian, cautind spre ele, a zis cu jale: "Ce ati facut voi acum? Ati omorit pe fiul meu". Si a zis mama: "Iata, o, imparate, ti-am adus-o pe aceasta, care este pricina mortii fiului tau, pe aceasta sa o pedepsesti si sa razbuni moartea fiului tau!"

Vazind Diocletian frumusetea cea negraita a Pelaghiei, cea mai frumoasa decit toate femeile si insotitoarele lui, o frumusete pe care niciodata n-o vazuse, s-a mutat spre alt gind, dar nu de izbindire, ci de desfrinare, si cauta cum ar intoarce-o pe ea de la Hristos si s-o ia de femeie pentru el. Atunci indata a poruncit ca sa aduca multime de aur si pietre scumpe inaintea fecioarei, vrind sa amageasca pe mireasa lui Hristos, iar mamei ei i-a dat libertate si o suta de talanti, pe care, luindu-i, s-a dus acasa, bucurindu-se cu o bucurie diavoleasca; iar Sfinta Pelaghia a ramas in palatele imparatesti, pazindu-se cu cinste de slujnicile imparatesti.

A doua zi a poruncit imparatul sa aduca cu cinste pe sfinta fecioara inaintea lui, iar el sedea cu tot sfatul sau de ostasi intru slava sa. Si a inceput inaintea tuturor a grai catre fecioara: "Un lucru poftesc de la tine: sa te lepezi de Hristos si eu te voi lua de sotie si vei fi cea dintii in casa mea. Voi pune pe capul tau coroana imparateasca si vom stapini impreuna toata imparatia mea si de voi avea fiu din tine, acela, dupa mine, va sedea la scaunul meu, imparatind toata lumea".

Sfinta Pelaghia, umplindu-se de dumnezeiasca rivna, a raspuns fara frica: "O, imparate, ce, ai innebunit de vorbesti unele ca acestea catre mine? Sa stii cu adevarat ca nu voi face voia ta, fiindu-mi greata de nunta ta cea urita, pentru ca am mire pe Hristos, Imparatul cel ceresc. Nici cununa ta imparateasca cea desarta si de putina vreme nu doresc; caci imi sint gatite la Dumnezeul meu in cereasca imparatie, trei cununi nestricacioase: cea dintii pentru credinta, ca am crezut cu toata inima in adevaratul Dumnezeu; a doua pentru curatie, ca mi-am logodit Lui fecioria mea neintinata; iar a treia cununa, pentru mucenicie, ca voiesc sa patimesc toate muncile pentru Dinsul si sa-mi pun sufletul meu pentru dragostea Lui cea dumnezeiasca".

Auzind Diocletian aceste cuvinte indraznete, s-a umplut de minie, si indata a poruncit sa arda un bou de arama, vrind ca asa sa infricoseze pe fecioara. Iar dupa ce a ars boul, incit scotea scintei ca un carbune aprins, ducea spre el pe sfinta fecioara. Intre poporul care privea la acea priveliste, erau multi crestini si preoti tainuiti. Aceia, vazind pe fecioara ducind-o la mucenicie, se rugau pentru ea in taina lui Dumnezeu, ca s-o intareasca cu puterea Sa. Deci, imparatul si boierii, cu totii sfatuiau pe sfinta fecioara, cu imbunari si cu certari, ca sa faca voia imparatului, insa dupa ce fecioara a ramas neclintita ca un stilp in hotarirea sa, atunci imparatul a poruncit ca s-o dezbrace de toate hainele si s-o puna pe ea goala inaintea lui.

Vazind sfinta pe cei ce voiau s-o dezbrace, a strigat cu glas mare catre Diocletian: "Adu-ti aminte, o, imparate, de femeile si de insotitoarele tale, caci si eu port acelasi trup ca si acelea". Insa imparatul, fiind plin de pofta cea necurata si vrind prin vedere sa-si sature ochii cei desfrinati de goliciunea fecioreasca, a poruncit ca s-o dezbrace mai degraba. Ea, neasteptind sa fie dezbracata de miinile celor necurati, insemnindu-se cu semnul Sfintei Cruci, indata s-a dezbracat singura de toata imbracamintea sa si a aruncat-o inaintea fetii imparatului si statea goala la privelistea ingerilor si a oamenilor, impodobindu-se cu rusinea cea fecioreasca ca si cu o porfira imparateasca, si ocara pe imparatul, zicind: "Socotesc, ca tu esti acel sarpe, care a inselat pe Eva si l-a indemnat pe Cain sa ucida pe Abel. Tu esti diavolul acela, care a cerut pe dreptul Iov de la Dumnezeu sa-l ispiteasca, dar degraba vei pieri cu sunet, vrajmas al lui Hristos, impreuna cu toti cei de un gind cu tine".

Acestea zicind, si-a facut iarasi semnul Sfintei Cruci si a alergat singura la boul cel inrosit, neasteptind pina ce o vor arunca pe ea. Dar cind s-a apucat cu miinile de boul acela, indata cinstitele ei miini s-au topit ca ceara de iutimea focului, insa ea, ca si cum n-ar fi simtit durerea, si-a bagat capul in fereastra boului si a intrat cu tot trupul inauntru, slavind cu glas mare pe Dumnezeu si zicind: "Slava �ie Doamne, Unule nascut Fiul lui Dumnezeu cel de sus, Care m-ai intarit pe mine neputincioasa la aceasta nevointa si mi-ai ajutat sa biruiesc pe diavolul si mestesugurile lui, �ie si Parintelui Tau Cel fara de inceput, impreuna cu Sfintul Duh, se cuvine slava si inchinaciune in veci".

Astfel si-a dat sfintul ei suflet in miinile Celui Preacurat si fara de moarte Mire al sau si a intrat impreuna cu El in camara cea cereasca, in glasul bucuriei si al cintarii cetelor ingeresti. Iar trupul ei cel cinstit s-a topit ca untul in boul cel de arama si s-a revarsat ca un mir de buna mireasma, umplindu-se toata cetatea de acea negraita buna mirosire.

Iar oasele ei cele cinstite, a poruncit paginul imparat, sa le arunce afara din cetate si le-au dus la un munte ce se numea Linaton. Atunci, mergind patru lei din pustie, sedeau linga ele, pazindu-le de alte fiare si de pasarile cele mincatoare de trupuri; iar descoperirea lor s-a facut de catre Dumnezeu fericitului episcop Clinon, atit despre sfirsitul Sfintei Pelaghia, cit si de oasele ei. Deci, ducindu-se episcopul la muntele acela, a gasit cinstitele ei oase si pe leii aceia sezind linga ele. Iar dupa ce au vazut leii pe omul lui Dumnezeu, au mers la el si, plecindu-se inaintea lui, s-au intors in pustie.

Deci, episcopul, luind oasele sfintei mucenite, le-a dus la un loc mai inalt al acelui munte si le-a pus intr-o piatra, unde mai pe urma, pe timpul imparatiei lui Constantin, stralucind buna credinta pretutindeni, a facut biserica deasupra cinstitelor moaste ale miresei lui Hristos si a scris numele sfintei pe acea piatra astfel: "Sfinta fecioara Pelaghia, care s-a dat pe sine lui Dumnezeu si pina in sfirsit s-a nevoit pentru adevar, aici se odihneste cu moastele sale, iar sufletul ei imparateste in cer, impreuna cu ingerii intru slava lui Hristos".

Astfel si-a sfirsit patimirea Sfinta Mucenita Pelaghia, intru Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.


Pericopa apostolica:

Fapte V, 12-20

Fapte V, 12-20Capitolul V12. Iar prin mainile apostolilor se faceau semne si minuni multe in popor, si erau toti, intr-un cuget, in pridvorul lui Solomon.
13. Si nimeni dintre ceilalti nu cuteza sa se alipeasca de ei, dar poporul ii lauda.
14. Si din ce in ce mai mult se adaugau cei ce credeau in Domnul, multime de barbati si de femei,
15. Incat scoteau pe cei bolnavi in ulite si-i puneau pe paturi si pe targi, ca venind Petru, macar umbra lui sa umbreasca pe vreunul dintre ei.
16. Si se aduna si multimea din cetatile dimprejurul Ierusalimului, aducand bolnavi si bantuiti de duhuri necurate, si toti se vindecau.
17. Si sculandu-se arhiereul si toti cei impreuna cu el - cei din eresul saducheilor - s-au umplut de pizma.
18. Si au pus mana pe apostoli si i-au bagat in temnita obsteasca.
19. Iar un inger al Domnului, in timpul noptii, a deschis usile temnitei si, scotandu-i, le-a zis:
20. Mergeti si, stand, graiti poporului in templu toate cuvintele vietii acesteia.

Pericopa evanghelica:

Ioan XX, 19-31

Ioan XX, 19-31Capitolul XX19. Si fiind seara, in ziua aceea, intaia a saptamanii (duminica), si usile fiind incuiate, unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijloc si le-a zis: Pace voua!
20. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, vazand pe Domnul.
21. Si Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi.
22. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant;
23. Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute.
24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei cand a venit Iisus.
25. Deci au zis lui ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede.
26. Si dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma, impreuna cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijloc si a zis: Pace voua!
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios ci credincios.
28. A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu!
29. Iisus I-a zis: Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!
30. Deci si alte multe minuni a facut Iisus inaintea ucenicilor Sai, care nu sunt scrise in cartea aceasta.
31. Iar acestea s-au scris, ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, sa aveti viata in numele Lui.

Niciun comentariu: