marți, mai 06, 2008

Spectacol omagial Ludovic Spiess, la ONB


The image “http://www.compendium.ro/ludovic_spiess/img/ludovic_spiess7.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Opera Nationala Bucuresti (ONB) continua seria de spectacole aniversare si omagiale inchinate personalitatilor artei lirice si coregrafice romanesti. Spectacolul cu opera Aida (Giuseppe Verdi), programat duminica, 11 Mai, la ora 18.30, este dedicat tenorului Ludovic Spiess.

Născut în 1938 la Cluj-Napoca, Ludovic Spiess a urmat studii de specializare la Milano, iar la vârsta de 24 de ani a debutat pe scena Teatrului Muzical din Braşov. Ca urmare a participării la un concurs internaţional de interpretare la Toulouse (Franţa), unde a câstigat marele premiu, numele tenorului român a fost alăturat marilor artişti lirici europeni. Timp de 20 de ani a cântat pe marile scene ale lumii, sub bagheta unor dirijori precum Claudio Abbado, Kurt Adler, Herbert von Karajan, Francesco Molinari şi alături de interpreţi ca Irina Achipova, Montserrat Caballe, Brigit Nillson, Piero Cappuccilli, Fietrich Fischer-Dieskau şi Nicolai Ghiaurov. De-a lungul timpului, tenorul s-a făcut remarcat în numeroase competiţii importante de canto (premiul I la Toulouse - 1964, Rio de Janeiro – 1965, Amsterdam – 1966) şi a primit numeroase distincţii. Ludovic Spiess a fost solist permanent al Teatrului muzical din Braşov (ianuarie-septembrie 1962), al Teatrului de Operetă (1962-1964) şi al Operei Române din Bucureşti (1964-1988), unde a ocupat şi postul de director între 2001 şi 2005. Artistul s-a stins din viaţă în 2006. Pentru acest spectacol omagial, Opera Naţională a invitat la Bucureşti doi artişti importanţi ai scenei lirice internaţionale: tenorul Ignacio Encinas (Radames) şi baritonul Carlos Almaguer (Amonasro). Alături de aceştia vor evolua artiştii lirici Roxana Briban, Ecaterina Ţuţu, Pompeiu Hărăşteanu, Mihnea Lamatic, Valentin Racoveanu, Dorina Cheşei şi soliştii baletului ONB Mădălina Slăteanu, Gigel Ungureanu şi Magdalena Rădulescu. Sub bageta maestrului Cornel Trăilescu îşi vor da concursul orchestra, corul şi ansamblul de balet al ONB. Născut în Spania, Ignacio Encinas a fost remarcat în lumea operei ca urmare a premiilor obţinute în cadrul a numeroase competiţii de canto. Şi-a făcut debutul cu rolul Alfredo (LaTraviata – Giuseppe Verdi), la Lisabona, iar în Spania a cântat pentru prima oară la Teatrul Zarzuela (Madrid), interpretând un alt rol verdian, acela al Ducelui din Rigoletto. Au urmat colaborări cu marile scene europene: Berlin (Tosca de Giacomo Puccini, Bal mascat de Giuseppe Verdi), Roma (Norma de Vincenzo Bellini), Napoli (Macbeth de Giuseppe Verdi, Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni, Madama Butterfly de Giacomo Puccini), Viena (Trubadurul de Giuseppe Verdi), Hamburg (Rigoletto şi La Traviata de Giuseppe Verdi), Amsterdam (Trubadurul de Giuseppe Verdi). Carlos Almaguer, bariton de origine mexicană, a studiat canto mai întâi în Ciudad de Mexico, apoi la Siena şi la Madrid. Începând din 2000, Carlos Almaguer cântă cele mai importante partituri de bariton din operele lui Verdi - Nabucco, Rigoletto, Don Carlos, Forţa destinului, Aida, Simon Boccanegra - în Spania (Barcelona, Madrid, Cordoba, Jerez, Sabadell), în Italia (Bologna, Torino, Trieste), în Franţa (Toulouse, Limoges), în Monaco, în Belgia (Liège, Bruxelles) şi Germania (Leipzig). Printre proiectele şi colaborările sale recente se numără Forţa destinului, la Liège (2005), Tosca la Montpellier (2005) şi Avignon (2006), Aida la Toulon (2006). În 2002, baritonul a primit premiul naţional al presei şi al criticii mexicane.

The image “http://www.polishposter.com/images/0793.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Niciun comentariu: