sâmbătă, mai 17, 2008

Un studiu al ministrului culturii ajunge la concluzii electorale


Iorgulescu: Băsescu este principalul vector al campaniei locale a PDL (Imagine: Mediafax Foto)
Ministrul Culturii, liberalul Adrian Iorgulescu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, într-o conferinţă, de presă, că preşedintele Traian Băsescu este principalul vector al campaniei la locale a PDL, acuzându-l că, prin implicare sa în această campanie, încalcă flagrant Constituţia"
The image “http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c2/Vector_field.svg/333px-Vector_field.svg.png” cannot be displayed, because it contains errors.(câmp de vector)
S-a vorbit despre implicarea lui Iliescu în campania precedentă. Chiar domnul Băsescu era unul dintre cei mai vehemenţi critici în campania precedentă când, plin de venin şi de vitrol, arunca în capul preşedintelui de atunci faptul că acesta s-ar fi implicat în campania PSD. Dar ce să mai vorbim de preşedintele Băsescu, care face campanie, nu doar s-a implicat în campanie. Domnia sa este principalul vector al campaniei la locale a Partidului Democrat, îi spun aşa pentru că aşa a rămas. Particula L nu are ce căuta acolo", a spus Iorgulescu. Ministrul liberal a adăugat că nu are nicio îndoială că atitudinea preşedintelui este o încălcare flgrantă a Constituţiei, acuzându-l pe Traian Băsescu că "nu are niciun fel de scrupul de a încălca Constituţia". "Deşi vorbeşte tot timpul că respectă Constituţia şi este garantul Constituţiei, o încalcă într-o veselie. Dincolo de faptul că face campanie pentru PDL, face, în mod cert, şi anticampanie, pentru că are nişte poziţii extrem de dure, de vehemente, împotriva celorlalte partide care fac campanie, mă refer aici şi la PSD, şi la PNL, sau alte formaţiuni, dar vizează chiar activitatea la Bucureşti a unor independenţi, dau cazul Oprescu, care este o ţintă permanentă a preşedintelui", a spus Adrian Iorgulescu. Potrivit sursei citate, comportamentul lui Traian Băsescu dovedeşte că, în sondaje, PDL "stă mult mai prost" decât se aşteaptă preşedintele, motiv pentru care se implică pentru a dinamiza, pe de o parte, campania PDL, iar pe de altă parte, pentru a adăuga ceva din scorul său politic către "partidul al cărui preşedinte este în continuare".

http://realitymarbles.files.wordpress.com/2007/08/gir-vector.png

Niciun comentariu: