joi, mai 15, 2008

Zilele filmului românesc la Mantova


În perioada 16–20 mai, în sala Teatreno din Mantova, se vor desfăşura „Zilele filmului românesc”, prilej de întâlnire pentru publicul mantovan cu o cinematografie care, în ultimii ani, a obţinut importante premii internaţionale, majoritatea dintre ele la Festivalul de la Cannes.
The image “http://www.fotografieitalia.it/foto/234/Mantova_234-07-17-05-7428.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Asociaţia „Il cinema del carbone” împreună cu Accademia di Romania de la Roma, organizatorii manifestării, propun publicului zece pelicule, scurt şi lung-metraje, în mare parte nedistribuite în Italia – un bun început pentru cunoaşterea uneia dintre cele mai tinere şi talentate generaţii de cineaşti europeni.
http://dietrolequinte.blogosfere.it/images/mantova.jpg
În bogatul program al manifestării vor fi preezentate filmele: „California Dreamin” de Cristian Nemescu, „Moartea domnului Lăzărescu” de Cristi Puiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” de Cristian Mungiu, „A fost sau n-a fost” de Corneliu Porumboiu, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” de Cătălin Mitulescu şi scurt-metrajele „Lampa cu căciulă” de Radu Jude, „Trafic” de Cătălin Mitulescu, „Marilena de la P7” de Cristian Nemescu, „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” de Cristi Puiu şi „O zi bună de plajă” de Bogdan Mustaţă.
Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Primăriei din Mantova şi al Uniunii Italiene a Asociaţiilor de Cinema. (Tudor Cristian)

Niciun comentariu: