Proiecte de lege

---

Proiect de lege privind Codul de procedură penală

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind Cod de procedură penală, în şedinţa de joi, 4 decembrie.

Proiectul noului Cod de procedură penală are drept scop esenţial crearea unui cadru legislativ modern în materie procesual penală, care să răspundă pe deplin imperativelor funcţionării unei justiţii moderne, adaptate aşteptărilor sociale, precum şi necesităţii creşterii calităţii acestui serviciu public.

Dispoziţiile proiectului noului Cod de procedură penală urmăresc să răspundă unor cerinţe actuale, precum accelerarea duratei procedurilor penale, simplificarea acestora şi crearea unei jurisprudenţe unitare, în acord cu jurisprudenţa CEDO. În egală măsură, proiectul urmăreşte să răspundă şi exigenţelor de previzibilitate a procedurilor judiciare ce decurg din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, implicit, din cele statuate în jurisprudenţa CEDO.

Noul Cod de procedură penală reglementează în mod expres principiile fundamentale ale procesului penal: alături de principiile clasice (al aflării adevărului, al prezumţiei de nevinovăţie, al dreptului la apărare, al respectării demnităţii umane) au fost introduse principii noi, precum cel al dreptului la un proces echitabil desfăşurat într-un termen rezonabil, al separării funcţiilor judiciare în procesul penal, al obligativităţii acţiunii penale strâns legat de cel subsidiar al oportunităţii, non bis in idem, al dreptului la libertate şi siguranţă, iar în materia probaţiunii, al loialităţii în obţinerea probelor.

În privinţa participanţilor în procesul penal, proiectul aduce câteva modificări substanţiale în raport cu actuala reglementare. Astfel, în cadrul organelor judiciare, alături de instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală, au fost cuprinşi judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară, care vor avea atribuţii specifice în materia drepturilor şi libertăţilor suspectului sau inculpatului, respectiv în verificarea legalităţii administrării probelor în faza de urmărire penală şi a legalităţii sesizării instanţei de judecată de către procuror.

De asemenea, au fost definite părţile în procesul penal (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente), cu drepturile şi obligaţiile acestora. Alături de părţi, printre participanţii la procesul penal, figurează şi subiecţii procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată), precum şi alţi subiecţi procesuali (martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare etc.).

Proiectul noului Cod de procedură penală propune o echilibrare a competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, în paralel cu o reaşezare a căilor de atac, cu aplicarea principiului apropierii justiţiei de cetăţean. A fost regândită împărţirea competenţei de primă instanţă între tribunale şi judecătorii, cu precizarea că tribunalele au competenţa generală, iar judecătoriile o competenţă limitată la cazurile de mai mică importanţă. Astfel, judecătoria judecă în primă instanţă infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi cele pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult cinci ani. În consecinţă, tribunalul judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa judecătoriei. Curţile de apel vor judeca toate apelurile, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursul în casaţie - cale extraordinară de atac.

Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară este de asemenea stabilită, ţinându‑se seama de atribuţiile specifice ale acestor organe judiciare. Judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări referitoare la măsurile preventive, la măsurile asigurătorii, la măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, la actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege, la autorizarea percheziţiilor, a tehnicilor speciale de supraveghere sau de cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii, la administrarea anticipată a probelor, precum şi orice alte cazuri prevăzute de lege.

Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi a trimiterii în judecată, soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, precum şi orice alte cazuri prevăzute de lege.

Proiectul renunţă la enumerarea limitativă a mijloacelor de probă, prevăzând că pot fi folosite în cadrul procesului penal orice mijloace de probă care nu sunt interzise de lege.

Proiectul reglementează pentru prima oară în mod expres principiul loialităţii procedurilor în administrarea probelor, în vederea evitării utilizării oricăror mijloace ce ar putea avea ca scop administrarea cu rea‑credinţă a unui mijloc de probă sau care ar putea avea ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni, în scopul protejării demnităţii persoanei, precum şi a dreptului acesteia la un proces echitabil şi la viaţă privată.

În acord cu jurisprudenţa CEDO, se realizează reglementarea explicită a principiului proporţionalităţii oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, precum şi a principiului necesităţii unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa. Ca regulă generală, s-a reglementat necesitatea informării scrise a persoanei supuse oricărei măsuri preventive asupra tuturor drepturilor pe care legea i le recunoaşte.

În privinţa arestării preventive, este prevăzut, la nivel de principiu, caracterul său excepţional şi, totodată, caracterul subsidiar al acesteia în raport cu celelalte măsuri preventive neprivative de libertate. Ca noutate absolută pentru legislaţia procesual penală românească, se propune reglementarea unei noi măsuri preventive, respectiv arestul la domiciliu, după modelul Codului de procedură penală italian, urmărindu-se, prin introducerea acestei instituţii, lărgirea posibilităţilor de individualizare a măsurilor preventive, în raport cu principiile anterior menţionate.

Pentru a asigura respectarea caracterului eminamente preventiv al arestării dispuse în cursul procesului penal, proiectul, inspirându-se din Codul de procedură penală italian, propune instituirea unor termene maxime ale arestării preventive şi pentru faza de judecată.

Pentru a răspunde cerinţei de desfăşurare cu celeritate a procesului penal, proiectul propune o simplificare a etapei de urmărire penală, inclusiv prin prisma reaşezării rolului procurorului de a conduce şi supraveghea această activitate, în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, precum şi introducerea principiului oportunităţii. Un alt element de noutate îl constituie regândirea categoriilor soluţiilor de neurmărire. Se are în vedere, în primul rând, ca o consecinţă a principiului oportunităţii, reglementarea soluţiilor alternative la urmărire, date în competenţa procurorului, respectiv a renunţării la urmărire. Astfel, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de până la 5 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală a inculpatului când, în raport de persoana şi conduita inculpatului, de conţinutul faptei, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit şi de împrejurările concrete de săvârşire, stabileşte că nu există un interes public în urmărirea acestuia.

Prin instituţia camerei preliminare, proiectul urmăreşte să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal. Instituţia camerei preliminare are ca scop rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond.

În scopul asigurării celerităţii procesului penal şi a reducerii duratei de soluţionare a cauzei penale, în condiţiile în care au fost sporite garanţiile în faza de urmărire penală şi la judecata în primă instanţă, în materia căilor de atac, proiectul prevede calea ordinară de atac a apelului, integral devolutivă.

Proiectul Codului de procedură penală propune modificări de substanţă în materia căilor extraordinare de atac. Recursul este o cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepţionale, numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, recursul în casaţie urmăreşte asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii ţări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii, şi nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Proiectul noului Cod de procedură penală cuprinde unele proceduri speciale, în scopul asigurării eficacităţii administrării actului de justiţie. Sunt prevăzute reglementări care asigură accesul justiţiabililor la mijloace şi forme procedurale mai simple, avându-se în vedere accelerarea procedurii, pentru asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor. Introducerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, chiar limitat la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 5 ani, presupune o schimbare radicală a procesului penal român. Procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu numai că reduce durata judecării cauzei, dar simplifică şi activitatea din cadrul urmăririi penale. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este instituţia propusă ca o soluţie legislativă inovatoare ce va asigura soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficienţe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfăşurării procedurilor judiciare.

Acordul se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 5 ani, şi numai atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse. Acordul este supus controlului instanţei cu privire la obiectul său şi la condiţiile încheierii, iar în cazul admiterii instanţa va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă ce nu poate fi mai mare decât cea solicitată de procuror prin acord.

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecării cauzelor cu minori, proiectul prevede obligativitatea citării serviciului de probaţiune, precum şi a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului din localitatea unde se desfăşoară audierea. Desfăşurarea judecăţii se face în acord cu regulile procesului de tip adversial în ce priveşte ordinea cercetării judecătoreşti, iar pentru protecţia suplimentară a minorului in faţa instanţei s-a prevăzut regula unei singure ascultări a acestuia, cu posibilitatea reascultării în cazuri temeinic justificate. În cauzele în care sunt judecaţi inculpaţi minori cu majori, competenţa va aparţine întotdeauna instanţei specializate pentru minori şi familie.

Proiectul noului Cod de procedură penală a fost elaborat de o comisie constituită la nivelul Ministerului Justiţiei, formată din reputaţi practicieni şi teoreticieni şi a fost supus dezbaterilor publice la care au fost invitaţi atât judecători, procurori, alţi reprezentanţi ai mediului juridic, cât şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Proiectul de lege privind Codul penal, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind Codul penal, în şedinţa de joi, 4 decembrie 2008.

Proiectul noului Cod penal cuprinde, urmându-se structura consacrată, două părţi: partea generală, cu zece titluri şi partea specială, cu douăsprezece titluri.

Răspunzând cerinţelor procesului de monitorizare al Comisiei Europene, proiectul a avut ca punct de plecare necesitatea elaborării unui nou Cod penal, care să preia elementele ce pot fi menţinute din Codul în vigoare şi din Legea nr. 301/2004 şi să le integreze pe baza unei concepţii unitare alături de elemente preluate din alte sisteme de referinţă dar şi din reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea spaţiului de libertate, securitate şi justiţie.

Proiectul noului Cod penal urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective:

1. crearea unui cadru legislativ coerent în materie penală, cu evitarea suprapunerilor inutile de norme în vigoare existente în actualul Cod penal şi în legile speciale;

2. simplificarea reglementărilor de drept substanţial, menită să faciliteze aplicarea lor unitară şi cu celeritate în activitatea organelor judiciare;

3. asigurarea satisfacerii exigenţelor decurgând din principiile fundamentale ale dreptului penal consacrate de Constituţie şi de pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte;

4. transpunerea în cadrul legislativ penal naţional a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene;

5. armonizarea dreptului penal material român cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ca o premisă a cooperării judiciare în materie penală bazată pe recunoaştere şi încredere reciprocă.

Prin atingerea obiectivelor menţionate se va realiza racordarea legislaţiei penale naţionale la exigenţele contemporane ale principiilor fundamentale ale dreptului penal.

Principalele noutăţi legislative cuprinse în proiectul Codului penal sunt următoarele:

Partea Generală

Sub aspectul reglementării instituţiei infracţiunii, comisia de elaborare a proiectului de Cod penal a renunţat la pericolul social ca trăsătură generală a infracţiunii, care era o reflectare a concepţiei materiale asupra infracţiunii, specifică legislaţiilor de inspiraţie sovietică. Ideea care a fost promovată este că situaţiile care astăzi sunt soluţionate pe baza art. 181 din Codul penal trebuie să îşi găsească rezolvarea pe baza principiului oportunităţii urmăririi penale.

În privinţa sistemului pedepselor, principala preocupare vizează crearea unui mecanism care, prin flexibilitate şi diversitate, să permită alegerea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura, în acest fel, atât o constrângere proporţională în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, cât şi o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului.

De exemplu, pedeapsa amenzii primeşte o nouă reglementare, dar şi o sferă de aplicare semnificativ lărgită faţă de Codul penal în vigoare, prin creşterea numărului infracţiunilor pentru care aceasta poate fi aplicată ca pedeapsă unică, dar mai cu seamă ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii.

Sub aspectul modalităţilor de individualizare a executării pedepsei, noul Cod are în vedere diversificarea cadrului reglementărilor în materie, prin introducerea unor modalităţi alternative la executarea pedepsei în regim de detenţie (renunţarea la pedeapsă, amânarea pronunţării pedepsei, suspendarea executării etc.). Totodată, se impune ca pe durata termenelor de încercare a diferitelor modalităţi de executare a pedepsei neprivative de libertate să se reglementeze o intervenţie activă a serviciului de probaţiune, în vederea supravegherii eficiente a persoanei condamnate şi a prevenirii comiterii de către aceasta a unor noi infracţiuni.

În ceea ce priveşte reglementarea răspunderii penale a minorilor s-a urmărit reformarea completă a sistemului existent în prezent.

În primul rând, în acord cu tendinţa generală în plan european, s-a redus limita de vârstă de la care este posibilă angajarea răspunderii penale a minorului, până la 13 ani. Modificarea s-a impus în considerarea a cel puţin două elemente:

1. creşterea continuă în ultimii ani a numărului faptelor penale săvârşite de minori cu vârsta sub 14 ani, aceştia ajungând nu de puţine ori să comită fapte foarte grave sau să fie atraşi în activitatea grupurilor de criminalitate organizată tocmai în considerarea imposibilităţii tragerii lor la răspundere penală;

2. datele statistice privind expertizele efectuate cu privire la existenţa discernământului în cazul minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani arată că în peste 90% dintre cazuri s-a stabilit existenţa acestui discernământ, ceea ce înseamnă că, de regulă, discernământul există anterior vârstei de 14 ani.

O a doua modificare importantă o constituie renunţarea la dualitatea de sancţiuni consacrată astăzi de Codul penal - pedepse şi măsuri educative. Astfel, proiectul noului Cod penal a urmărit renunţarea completă la pedepse în cazul minorului infractor şi instituirea unui sistem sancţionator bazat doar pe măsuri educative, incluzând, bineînţeles, şi măsuri educative privative de libertate.

Regula o constituie aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate, măsurile privative de libertate constituind excepţia şi fiind rezervate ipotezelor de infracţiuni grave sau de minori care au comis multiple infracţiuni.

Regimul prevăzut pentru executarea acestor măsuri este astfel conceput încât să ofere largi posibilităţi de individualizare, permiţând adaptarea sa în funcţie de conduita fiecărui minor pe durata executării.

Partea Specială

În acelaşi timp, prin proiect se realizează o reaşezare în limite normale a tratamentului sancţionator pentru faptele incriminate în partea specială, astfel încât să se dea expresie viziunii contemporane asupra rolului pedepsei în reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni.

În cazul infracţiunilor contra vieţii persoanei, s-a realizat o simplificare a reglementării omorului, prin renunţarea la reglementarea a două variante agravate distincte (omorul calificat şi omorul deosebit de grav) şi reţinerea ca elemente circumstanţiale de calificare doar a acelor împrejurări care conferă faptei o periculozitate ce excedează în mod vădit posibilităţilor de individualizare pe baza limitelor de pedeapsă ale variantei-tip sau de bază.

Pentru instituirea unei reglementări coerente în privinţa infracţiunilor de violenţă domestică, această împrejurare este valorificată ca un element circumstanţial de agravare în cazul tuturor infracţiunilor contra integrităţii corporale şi sănătăţii.

Materia infracţiunilor împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale este complet revizuită, pe baza unei noi concepţii, în acord cu soluţiile diferitelor coduri europene în materie, privind relaţiile dintre infracţiunile înscrise în această categorie.

În materia infracţiunilor contra patrimoniului se urmăresc, în primul rând, o reconsiderare a limitelor legale de pedeapsă, în vederea readucerii acestora în limite normale, dar şi o simplificare a reglementării prin renunţarea la numeroase variante agravate.

Reglementarea infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei cunoaşte modificări importante, justificate şi solicitate de noile realităţi sociale, şi are ca obiectiv asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie, prin sancţionarea penală a faptelor de natură să influenţeze grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiţiei.

Pornindu-se de la aceste raţiuni, au fost identificate şi incriminate o serie de fapte evidenţiate şi în practica judiciară, care pot afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a justiţiei, precum: obstrucţionarea justiţiei, influenţarea declaraţiilor, presiuni asupra justiţiei, compromiterea intereselor justiţiei, sfidarea instanţei, asistenţa şi reprezentarea neloială sau neexecutarea sancţiunilor penale.

Cadrul infracţiunilor de corupţie a fost de asemenea revizuit nu doar prin preluarea în textul Codului a incriminărilor cuprinse în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi prin reformularea unor texte.

În cadrul infracţiunilor contra familiei, au fost incluse, în plus faţă de incriminările existente astăzi, incestul şi o incriminare nouă – împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu. Aceasta reprezintă o necesitate, în condiţiile creşterii alarmante a ratei abandonului şcolar de către elevi de vârstă tot mai mică. Bineînţeles, textul nu vizează situaţiile în care acest abandon este determinat de o situaţie materială precară, caz în care statul trebuie să intervină prin alte mijloace, ci situaţiile în care părintele acţionează în mod abuziv, retrăgându-l pe minor de la studii sau împiedicându-l să le urmeze, deşi ar fi avut toate condiţiile pentru aceasta.

Background:

În cadrul procesului de elaborare a proiectului noului cod penal a existat o foarte bună colaborare cu judecătorii şi procurorii de la instanţe şi parchete, fiind primite observaţii şi propuneri de la toate instanţele şi parchetele din ţară.

De asemenea, au fost primite observaţii asupra proiectului noului Cod penal de la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române.

Au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai instanţelor şi parchetelor din ţară, în cadrul cărora au fost discutate anumite aspecte punctuale din proiectul noului Cod penal, raţiunile şi argumentele care fundamentează reglementările propuse în Proiect.

Varianta de lucru a proiectului noului Cod penal a fost afişată pe site-ul Ministerului Justiţiei – www.just.ro, fiind adusă, în acest fel, la cunoştinţa publicului, în vederea formulării de observaţii.

În vederea definitivării proiectului Codului penal, au fost primite observaţii de la Inspectoratul General al Poliţiei Române; Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”; Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 05.12.2008