miercuri, mai 07, 2008

DNA...


6 mai 2008
Nr. 103/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

COJOCARU EUGEN, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sarcina căruia au fost reţinute infracţiunile de:
- trafic de influenţă;
- instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite;

GHEORGHE DUMITRU, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în sarcina căruia a fost reţinută infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de Legea 78/2000, în formă continuată;

BUCUR GHEORGHE, notar în municipiul Bucureşti (fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fost membru al CSM), în sarcina căruia au fost reţinute infracţiunile de:
- trafic de influenţă;
- complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă;

CERBEANU GHEORGHE, judecător la Tribunalul Vâlcea – Secţia Penală, în sarcina căruia a fost reţinută infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă;

GHIŢĂ GEORGETA GABRIELA, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sarcina căreia a fost reţinută infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite;

GULI STERIAN, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, în sarcina căruia a fost reţinută infracţiunea de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În baza Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor (adoptat prin Hotărârea nr. 320 din data de 27 aprilie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii), a fost anunţată organizarea unui astfel de examen pentru perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007.
Prin Hotărârea nr. 708 din data de 18 octombrie 2007 dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost aprobată componenţa Comisiei de examinare a participanţilor la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007. În cadrul acestei Comisii, inculpata Ghiţă Georgeta Gabriela, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost desemnată preşedinte. Fiecare dintre membrii Comisiei aveau desemnaţi câte un supleant, numiţi la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, supleantul inculpatei Ghiţă Georgeta Gabriela fiind desemnat inculpatul Cojocaru Eugen, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examenul propriu - zis consta în trei probe, pe care fiecare candidat la funcţia de conducere trebuia să le parcurgă, după cum urmează: testarea psihologică (probă scrisă eliminatorie), susţinerea proiectului de management specifică funcţiei pentru care se candida (probă orală) şi testarea scrisă, cuprinzând elemente de management al parchetelor/instanţelor, de resurse umane şi de comunicare.

1. În contextul derulării procedurilor de desfăşurare a acestui concurs, în cursul lunii noiembrie 2007, inculpatul Cojocaru Eugen a pretins de la inculpatul Gheorghe Dumitru suma de 50.000 de euro pentru ca, prin influenţa de care se bucura asupra membrilor Comisiei de examinare, să-i determine pe aceştia să-i înlesnească lui Gheorghe Dumitru, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, promovarea examenului pe care acesta îl susţinea pentru ocuparea funcţiei de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Din suma pretinsă, Cojocaru Eugen a primit efectiv suma de 15.000 de euro, inculpatul Gheorghe Dumitru fiind ajutat, în acest sens, de inculpaţii Cerbeanu Gheorghe, judecător la Tribunalul Vâlcea şi Bucur Gheorghe, notar public (fost magistrat). În cursul lunilor octombrie - noiembrie 2007, inculpatul Gheorghe Dumitru a remis mai multe bunuri (băuturi alcoolice, vin şi whisky) inculpatului Bucur Gheorghe pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor magistraţi, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, să-i determine pe aceştia să intervină asupra membrilor Comisiei de examinare în scopul promovării examenului în funcţia de conducere vizată. Acest demers al lui Gheorghe Dumitru a fost înlesnit de inculpatul Cerbeanu Gheorghe.
În urma concursului, Gheorghe Dumitru s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
2. De asemenea, în cursul lunii noiembrie 2007, inculpatul Guli Sterian, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, candidat pentru promovarea în funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin intermediul inculpatului Cojocaru Eugen, a obţinut de la inculpata Ghiţă Georgeta Gabriela, preşedinta Comisiei de examinare, o parte din subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor ce urma a se desfăşura în data de 25 noiembrie 2007. În concret, inculpata Ghiţă Georgeta Gabriela a pus la dispoziţia inculpatului Cojocaru Eugen informaţii strict confidenţiale, conţinând o parte din subiectele pentru examenul în cauză, pentru ca acesta, la rându-i, să le furnizeze candidatului Guli Sterian. În această modalitate a fost dezavantajat celălalt candidat pentru funcţia respectivă, care nu a avut „şansa” să beneficieze de un astfel de ajutor.
La finalizarea concursului, candidatul Guli Sterian s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
La data de 11 decembrie 2007, s-a dispus reţinerea preventivă a inculpatului Bucur Gheorghe pentru o perioadă de 24 ore. La data de 12 decembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins propunerea de arestare preventivă, formulată de D.N.A. – Secţia de combatere a corupţiei, luându-se măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură prelungită până la 15 martie 2008.
La data de 11 decembrie 2007, s-a dispus reţinerea preventivă a inculpatului Gheorghe Dumitru pentru o perioadă de 24 de ore. Prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror şi s-a încuviinţat arestarea preventivă a inculpatului Gheorghe Dumitru. La data de 12 decembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins propunerea de arestare preventivă formulată de D.N.A. şi a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură prelungită până la data de 15 martie 2008.
La data de 11 decembrie 2007, prin hotărâre a Consiliului Superior al magistraturii – Secţia pentru procurori, s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror a inculpatului Cojocaru Eugen iar printr-o altă hotărâre s-a încuviinţat arestarea acestuia. La data de 12 decembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă şi a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură prelungită până la 15 martie 2008.
Pentru recuperarea sumei de 15.000 euro pretinsă şi primită de inculpatul Cojocaru Eugen, acesta a consemnat suma respectivă într-un cont, la dispoziţia D.N.A.

Pentru judecarea cauzei a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Niciun comentariu: