luni, mai 05, 2008

Europarlamentarul Tokes Laszlo se implică în campania electorală a PCM


Europarlamentarul independent Tokes Laszlo va susţine campania electorală a Partidului Civic Maghiar (PCM), transmite corespondentul AMOS News.
Conducerea PCM Covasna a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că europarlamentarul Tokes Laszlo se va implica în mod oficial în campania electorală a PCM.
Tokes Laszlo va vizita oraşele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna şi Baraolt, unde vor avea loc mai multe concerte şi spectacole cu scopul promovării programului electoral al PCM.
Susţinerea PCM de către Tokes va fi marcată în data de 8 mai, europarlamentarul urmând să se afle atunci la o manifestare electorală a PCM ce va avea loc în faţa sediului din Sfântu Gheorghe al partidului.
Tokes Laszlo a fost susţinut de fosta Uniune Civică Maghiară - devenită ulterior PCM - în campania pentru alegerile europarlamentare, mai multe persoane influente din PCM implicându-se la acea dată în campania episcopului pe judeţul Covasna.
În plus, Tokes Laszlo are şi un birou europarlamentar deschis la Sfântu Gheorghe, chiar în incinta sediului PCM, birou de a cărui funcţionare se ocupă membri ai PCM. (Monica RIZEA)

Niciun comentariu: