vineri, mai 23, 2008

Olteanu: Băsescu o să aibă o mare surpriză amară la Bucureşti



Olteanu: Băsescu o să aibă o mare surpriză amară la Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Traian Băsescu "deşi face campanie PDL" va avea o "mare surpriză amară" la Bucureşti, întrucât PDL a pierdut o treime din voturile de la alegerile europene. Liberalul Bogdan Olteanu a declarat că preşedintele Traian Băsescu profită de acţiuni ale municipalităţilor, unde sunt oameni strânşi, pentru a face campanie electorală PDL. Olteanu a făcut această declaraţie în contextul în care preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, la sfârşitul acestei săptămâni, la Alba Iulia, la Zilele Municipiului Alba Iulia, prezenţa şefului statului nefiind anunţată oficial şi nici confirmată. Olteanu a spus că se aştepta la acest lucru din partea preşedintelui, deoarece îl cunoaşte foarte bine. El a adăugat că, în ciuda campaniei pe care o face PDL, la Bucureşti, Traian Băsescu "o să aibă o mare surpriză amară deoarece PDL a pierdut deja o treime din voturile pe care le-a avut la alegerile europene, iar Blaga e la aproape jumătate din scorul partidului". Potrivit sursei citate, PDL ar fi ajuns, la Bucureşti, de la 51 la sută, cât avea la alegerile europarlamentare, la 34 la sută. Întrebat de jurnalişti pe cine vede cu cele mai mari şanse pentru câştigarea Primăriei Bucureştiului, Bogdan Olteanu a răspuns nu are nici o îndoială că "acesta este Ludovic Orban".

Parcă văd mâine un anunţ pe un stâlp de beton, "pierdut voturi în această zonă, găsitorului o recompensă morală".

Niciun comentariu: