duminică, decembrie 07, 2008

DUMITRU BACU



DUMITRU BACU

Dumitru Bacu s-a nascut pe 14 februarie 1925, la Gramaticova in Macedonia.
Urmeaza scoala primara in satul natal si apoi cursurile secundare la Grabena si Salonic. Isi ia bacalaureatul la liceul „Mircea cel Batran” din Constanta.
Se inscrie la Institutul Politehnic din Bucuresti. In 1949 este arestat cu un intreg grup de dobrogeni si macedoneni din Banat. A cunoscut torturile inchisorilor comuniste din Timisoara, Jilava, Cherla, Canal, Securitatea din Constanta, Pitesti (dupa terminarea reeducarii), Aiud si Securitatea din Bucuresti.
Dupa eliberare s-a casatorit cu Marica Pundichi, cu care era logodit inainte de arestare.
In 1958 reuseste sa plece cu familia in Grecia si de acolo in Franta. Lucreaza la imprimeria lui Ion Cusa, contribuind la tiparirea cartilor din exilul romanesc.
S-a stins din viata, pe 9 actombrie 1997 la Paris. Slujba religioasa s-a oficiat pe 15 octombrie la Catedrala Sfantul Stefan, iar inmormantarea a avut loc in Cimitirul d”Evry.
Opera: La Madrid publica, in Colectia "Dacoromania", doua volume de versuri: "Aiud" (1961) si “Ofranda” (1963) culegere de poezii din inchisori / Volumul “Pitesti”, centrul de reeducare studenteasca (1963, Madrid ; 1971, in engleza, Englewood, CO ; 1989, Cuvantul Romanesc, Hamilton). / "Acolo sezum si plânsem" (1964) / "Cântiti tra niagarsiri" - Cantece de neuitat (1996, Bucuresti Editura Fundatiei Culturale Aromâne "Dimândarca Parinteasca", îngrijit si postfatat de Hristu Cândroveanu.)

PREGATIREA PSIHOLOGICA

Ar fi greu de afirmat ca demascarea surprindea pe studenti in completa necunostinta. O sumedenie intreaga de elemente se acumulau in timp, fara sa dea o explicatie, dar care pregateau pe plan psihologic terenul pentru slabirea rezistentei. In acest sens, rolul tinut de administratia inchisorii era capital. Cu mult inainte ca grupul de soc sa fie introdus pentru pregatirea loviturii dinauntru, metoda sugerarii era aplicata de oamenii de paza sau de directorul Dumitrescu in persoana, pe plan general. Se lasa sa se intelega ca se petrece ceva monstruos, ca deasupra fiecaruia planeaza ceva, ca o fatalitate de la care nu putea sa se scape. Toti studentii stiau ca se petrece „ceva”. Cu toate ca celulele in care s-au inceput demascarile erau situate oarecum izolat de cele locuite de detinuti, din cand in cand, se auzeau tipete infundate, bufnituri, urlete. Nimeni nu putea afla de unde vin, nimeni nu putea sti ce se petrecea si unde exact.
Incetul cu incetul in interiorul fiecaruia se intarea convingerea ca si el va fi solicitat intr-o zi. Asteptarea aceasta incepe sa faca sa incolteasca teama, incertitudinea, care era cultivata cu deosebita perseverenta de gardieni la cererea directorului politic.
Sergentul Georgescu, un specimen de o brutalitate fara pereche printre gardienii de la Pitesti, avea grija sa reaminteasca ori de cate ori i se prezenta ocazia, unele lucruri care dadeau de gandit: „Ma banditule, eu te bat, dar iti dau si de mancare. Sa vezi insa ce te asteapta mai departe...” si cu mana arata spre celulele din care se auzea geamatul. Toate acestea contribuiau la cresterea tensiunii. Iata in cateva cuvinte starea aceasta rezumata de un student care a trecut prin demascari printre primii din seriie de dupa 6 decembrie 1949, cand s-a dezlantuit demascarea in masa. „Asteptam deznodamantul intr-o tensiune dramatica. Nu ne era teama in sensul oobisnuit pentru ca de la comunisti ne puteam astepta la orice chiar inainte de a fi adusi la Pitesti. Daca nu toti, cea mai mare parte din cei care erau cu mine in celula, eram pregatiti sa trcem prin orice incercare, cu convingerea ca nu ne vom frange. Dar era o neliniste ciudata. Nu cunosteam metoda, nu puteam ghici data cand urma sa inceapa... cine erau cei care schinguiau. Si atunci parca doream, eram nerabdatori sa trecem si prin aceasta incercare. Dar deznodamantul venea cand nu ne asteptam si ceea ce era mai tragic, de la cine nici macar nu puteam ghici ca pot fi capabili de a gandi asa ceva...”
Pentru ca exista si aici ca in tot planul comunist, strategia surprinderii. Tactica intrebuintata in toate celulele si care nu a dat gres.
Peste aceste stari pregatitoare de teren as putea spune, mai era un alt factor de alta natura care paraliza si el in felul lui o reactie violenta a studentilor. In marea lor majoritate erau cuprinsi de o resemnare ciudata, care crea climatul favorabil poate pentru primirea orcarei schinguiri ca un fel de pedeapsa meritata pentu cine stie ce pacat. Nici unul din studenti care mi-au voerbit despre aceasta nu a putut sa-mi explice cum se nastea acest sentiment. Numai unul care avea pregatire medicala destul de serioasa a incercat fara prea multe argumente sa puna aceasta in sarcina prea marei slabiciuni cauzate de lipsa de alimentatie pe de o parte, iar pe de alta de convingerea subconstienta ca dintru inceput rezistenta era sortita esecului. Se consuma pe nesimtite un fel de trecere dintr-o lume reala intr-o lume fictiva creata de idei in care viata insasi nu era decat un fapt de minima importanta, un fel de accesoriu.

Dumitru Bacu - din cartile sale

Dumitru Bacu - din cartile sale

Cel din urma element care poate contribui la explicarea straniei resemnari, era insasi prezenta demascatorilor in clipa critica, atunci cand se dezlantuia atacul care crea o stare de quasi-hipnoza.
(Pregatirea psihologica - cap XII din volumul "Pitesti")

*** *** ***

CONVOIUL

Peronul pustiu
luminile palpaie palid prin ceata...
Tarziu,
din bezne se rupe-o saneata.
Apoi alta si alta.
Si noaptea din gratii tresalta.

Plutonul cu fete de tuci
Adasta in poarta.
Convoiul se’nsira: destine in lant
sub paza de flinte.
Cu gandul la jarsti de scrum
si noi oseminte.

Ferestrele dorm.
Refrenul de lant in rugina
le pipae lemnul.
Pe-alocuri, un sfarc de lumina
isi mistuie semnul.

Prin vis, copii s-agita
Si-ngaima
Cuvinte de spaima.

Sub scut de obloane
parintii se-nchina in gand la icoane.

Departe in ceata,
se stinge al lantului cant.
Doar cainii struniti in ograda
Mai latra a sfada in vant.

Trei porti ferecate din lacate gem.
Si-ntregul convoi
Dispare sub bolti de blestem.


INDOIELI

Ioane,
s-ar prea putea sa fie iarasi primavara!
Noi nu vedem nimica
dar pe-afara,
poate sageata randunica.
Tu nu auzi?
Prin plopi si duzi
se cearta tot mai aprig cintezoi.
Departe-n zavoi si lunca
miroase a sudoare si munca.
In Mures
apa se zbate in maluri cu iures.
Padurea si-o fi deschis taraba cu smaralde...
Si noptile si amiezile
tu nu le simti parca mai calde?
Seara, la stingere,
In tine nu-ncepe nimica sa sangere?
In suflet nu-ti aprinde un dor?

Pe mine ma-ncearca un cantec zalud...
Sunt tanar Ioane
Si nu vreau sa mor in Aiud.

UTRENIE

Zvon cristalin de toaca. Glas de saneata,
strapunge tacerile,
involbura linistea
Stihia dispare gonita de toaca.
Pe svon purpuriu de raze
se catara zorile.
Soarele soarbe vedenia.
In schitul uitat
sihastrii cu barba-ncalcita din scama de luna
Ingana-mpreuna
Utrenia.

(sursa: http://www.alternativaonline.ca)

Niciun comentariu: