Primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la parada militară

---

Pe site-ul Guvernului, ziua de 1 Decembrie devine spectaculoasă prin trei poze.
Manifestările organizate de Ziua Naţională a României - 1 Decembrie 2008. Participare la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României.
La început am vrut să scriu despre mâna care se introduce în buzunar chiar în preajma încă premierului Tăriceanu, apoi am vrut să scriu despre ex-preşedinţii împinşi către marginea adunării, dar am observat un amănunt mult mai important. Observaţi bombeul pantofilor aliniaţi pe bordură. Şi la putere, şi în opoziţie, şi preşedintele, şi premierul, şi ex-preşedinţi, şi şefi de partide, şi parlamentari, şi chiar o înaltă faţă bisericească... toţi sunt susţinuţi de borduri. Iată cum o poză plină de pioşenie se transformă într-un poem al lumii ascunse a afacerilor. Domnilor! Măna la chipiu!

Eroi au fost, eroi sunt încă
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.
E viţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.
Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâţia duşmani piept.
Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici următori,
Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei.

Iată nişte cuvinte ce ar trebui să stea pe frontispiciul lumii afacerilor, Din coasta Daciei şi a Romei, în veci s-ar naşte pui de lei. Desigur, în scurt timp versurile vor trebui adaptate la noile realităţi cu "pui de euro".
Au fost euroi, şi-or să mai fie,
Desprinşi din basmele cu DNA.
Din coasta lor masculă, ANI fie
Cea ce de pui de euro, se pare, va uita.


Lângă acea geantă imensă, poate Prada, poate no name, stă un copil care priveşte viitorul... într-o cu totul altă direcţie decât toţi ceilalţi. Iată cum versurile lui Goethe devin parcă scrise, la adresa politicii de astăzi, de The Goe:

Cine goneste prin noapte ca vantul?
E-un tata ce tine la piept al sau fiu.
Calul in goana inghite pamantul
Si-n haos ii zboara copilului gandul
Ii zboara-n pustiu.

În sfârşit, iată şi oameni politici cordiali foarte aproape de limita galbenă a cotei de atenţie. Oare sunt foarte aproape de limită sau au întrecut orice limită... oricum, sunt în zonă. Interesanţi sunt pantofii celor trei personaje. Un alt lucru interesant este că, deşi domnul este solid şi un pic rubicond, are nişte picioare subţiri şi fine. Să fie domnia sa uriaşul cu picioare de lut menit să cadă de sus?

De pe site-ul preşedinţiei realitatea este un pic diferită, mai panoramică.


Iată că bordurile par să aibă o limită şi să nu susţină tânără generaţie în totalitatea ei; cei doi ex-preşedinţi sunt acum în plan apropiat; copilul, cel care privea spre un alt viitor decât restul, este corupt de direcţia generală, în schimb doi oameni politici, doamna Andronescu şi dl. Meleşcanu par acum să fie hipnotizaţi de vechea ţintă a copilului.
Vin vremuri grele, încep alianţele din spatele uşilor închise şi securizate audio-video. Strigătul victorios pare acum un strigăt de animal jugănit.