duminică, ianuarie 11, 2009

Primul semn în dezvoltarea Turismului


România, prezentă într-o emisiune a Travel Channel

Travel Channel va difuza, începând din 26 ianuarie, noua serie a emisiunii "Ţinutul vinului", în care se prezintă şi viticultura din România, alături de tradiţiile viticole din Ungaria şi Bulgaria, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii televiziunii.

Cea de-a patra serie a emisiunii "Ţinutul vinului", intitulată "Ţinutul vinului: de la Budapesta la Marea Neagră", va avea premiera luni, 26 ianuarie, de la ora 21:00, pe Travel Channel. În "Ţinutul vinului" se vor prezenta şi tradiţiile viticole din Oltenia, Muntenia, Bucureşti şi judeţul Constanţa.

Realizarea seriei "Ţinutul vinului", prezentată de enologul Isabelle Legeron, a început în august 2008, filmările în România desfăşurându-se începând cu 30 septembrie 2008. În realizarea părţii despre România a fost implicat şi Cristi Boerean, un cunoscător al bucătăriilor internaţionale şi al vinurilor.

"Seria este în producţie (...) Am implicat în partea despre România un specialist român, domnul Cristi Boerean", a declarat pentru MEDIAFAX Marius Gîrlea, General Manager al Inner & Broadcasting Consulting Group, compania ce reprezintă Travel Channel în România.

El a spus că episodul despre România va fi vizionat în toate teritoriile în care se recepţionează Travel Channel, respectiv în 117 ţări, din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/3720099/1/struguri-calcati.jpg?width=800&height=600
În noua serie a emisiunii "Ţinutul vinului", enologul Isabelle Legeron îşi continuă călătoria în căutarea vinului natural, vizitând cele mai bune podgorii din lume, pentru a-i cunoaşte pe viticultorii pasionaţi.

"În Ungaria, unde s-a inventat şpriţul, Isabelle descoperă viticultori care se întorc la soiuri de struguri uitate de mult şi cercetează «regele vinurilor şi vinul regilor», vinul de Tokay. În România, Isabelle descoperă că moştenirea viticolă datează de pe vremea romanilor şi vede cum se modernizează viticultura de aici. Terminându-şi călătoria în Bulgaria, Isabelle degustă vinuri locale, care au stat şi pe masa lui Homer, dar şi pe cea a lui Churchill", se arată pe site-ul televiziunii.

Travel Channel are în prezent circa 4 milioane de abonaţi pe piaţa românească de cablu şi DTH, potrivit lui Marius Gîrlea.
http://www.remedio.ro/pics/size2/15_rev_pic1.jpg

Lansat în 1994, Travel Channel emite în 15 limbi, în 117 ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Travel Channel prezintă experienţa de călătorie, prin programe care îi poartă pe telespectatori în toate colţurile lumii, în aventuri culinare, în vacanţe ecologice şi în locaţii retrase, exclusiviste, de lux. Printre programele renumite ale postului, se numără seriile "În jurul lumii", "Ţinutul vinului", "Vacanţe ecologice" şi "Travel 2008".

Travel Channel face parte din compania Travel Channel International Limited, cu sediul la Londra, care deţine şi Travel Channel 2, Travel Channel Video On Demand, Travel Channel Productions şi Thomson TV.

Niciun comentariu: