vineri, iunie 27, 2008

"Colosul" nu aparţine lui Goya, ci unui discipol al acestuia



"Colosul", tabloul atribuit până recent lui Francisco Goya, nu aparţine pictorului aragonez, ci unui discipol al acestuia, Asensio Julià, au anunţat experţii de la muzeul Prado din Madrid.

Informaţia a fost dezvăluită presei de Manuela Mena, responsabil al colecţiei Goya de la Prado, şi de José Luis Diez, şef al departamentului de restaurare a picturilor din secolul al XIX-lea din cadrul aceleiaşi instituţii.

Specialiştii au început să studieze amănunţit tablourile pictorului în timp ce pregăteau o expoziţie dedicată lui Goya, în 1991.

Atunci aceştia şi-au făcut publice primele dubii în legătură cu identitatea celui care a pictat "Colosul", un tablou care figura în colecţia muzeului Prado.

În urma mai multor expertize, specialiştii au considerat că mai multe elemente - luminozitate, perspective - nu aparţin stilului lui Goya.

José Luis Diez este de părere că tabloul aparţine, fără îndoială, lui Asensio Julià, elev şi prieten al lui Goya.

În partea stângă jos a tabloului au fost descoperite iniţialele "AJ", iar caligrafia corespunde acestui pictor.

Un studiu asupra acestui subiect va fi prezentat în publicaţia oficială a muzeului Prado, au indicat specialiştii, adăugând că vor continua cercetările asupra acestui tablou.

Niciun comentariu: