Unii oameni mai cred în alternanţa la putere

---

Reproduceam ieri un text solemn "DECLARAŢIA COMITETULUI EXECUTIV AL PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT" care practic declama "Dreapta a eşuat - România are nevoie de o guvernare social-democrată". Mai sunt şi alţi oameni care cred că România are acea situaţie politică privilegiată prin care alternanţa democrată a partidelor la puterea statului este soluţia rezolvării puterilor. Să fim înţeleşi, şi eu cred că alternanţa dreapta/stânga ar trebui să fie calea, dar nu alternanţa partidelor declarate de dreapta/stânga şi a politicilor economice de dreapta/stânga. Ori astăzi politica economică este extraordinară, magnifică şi nemaivăzută (asta pentru că lipseşte cu desăvârşire).
Iată însă părerea domnului Niţelea


Victor NIŢELEA: Colimator - Era socialistă
Motto: Apoi, zdrobit, el cade şi moare lin, zâmbind, Căci vede în redută voinicii lui sărind. Vasile Alecsandri

„Era socialistă” nu e doar numele unei publicaţii prerevoluţionare, pepinieră de oportunişti dintre care mulţi „au întors armele” după 22 Decembrie, ca întreaga presă socialistă: sintagma este, după toate aparenţele, şi prefigurarea unei probabile căi de viitor pentru umanitate.

Umanitate din ce în ce mai stresată de marile probleme ale contemporaneităţii: criza energetică, criza alimentară, sănătatea publică şi corupţia. Da, corupţia: chiar dacă nu la fel de neruşinat apărată ca în România, unde parlamentarii s-au încuiat în closete ca să nu voteze pentru a permite să se facă dreptate în cazul colegilor lor corupţi (să mă dea în judecată cine crede că trebuia să scriu „presupuşi corupţi”, şi voi face proba verităţii în instanţă!), marea corupţie există oriunde există capitalism, aşa cum umbra există oriunde e soare. De exemplu, în Elveţia, ţară zguduită azi de mari scandalului de corupţie. Iar în învecinata şi prospera Austrie, răspunsul electoratului la cele patru crize mai sus menţionate este abandonarea partidelor tradiţionale şi orientarea către comunişti. Acelaşi trend în Germania, acelaşi în Anglia. Şi peste tot, problema se pune la fel: „Atotputernicia marilor companii ne-a adus în situaţia asta, atotputernicia aceasta trebuie să dispară. Dar pentru ca ea să dispară, trebuie să dispară proprietatea pe care ea se bazează.” Apare deci perspectiva marilor exproprieri.

După cum am arătat de mult (inclusiv în lucrarea noastră de doctrină „A Nucleus for a Left-Wing Doctrine”, din care se tipăreşte acum a doua ediţie, completată) în realitate printr-o deformare a termenilor a avut loc de-a lungul timpului o virare a înţelesurilor şi o translatare a poziţiilor dinspre stânga către dreapta: judecând cu toptanul, comuniştii de azi sunt de fapt socialişti, socialiştii de azi sunt de fapt social-democraţi iar social-democraţii de azi sunt de fapt liberali mascaţi – şi asta nu doar în România. Aşadar, în realitate, ceea ce caută electoratul din multe ţări vest-europene sub steagul comunist nu e comunismul, ci socialismul. Adică nu e redistribuţia marilor averi pe cale revoluţionară, ci redistribuţia lor pe cale democratică – prin lege sau prin referendum. Să observăm de altfel că, spre deosebire de Rusia unde decretele de expropiere s-au emis de o Putere nelegitimată democratic, ci revoluţionar, în România n-am avut comunism, ci socialism, deoarece legile de redistribuţie a proprietăţii au fost emise după toate regulile constituţionale, de o Putere instaurată democratic – la fel de democratic, la fel de contestabilă informal dar la fel de validă formal ca toate guvernările antebelice, de altfel – şi validată ca atare de instituţia constituţională abilitată – monarhia.

De unde concluzia noastră: dacă se păstrează democraţia, se apropie Era socialistă. În trecut, după cum se ştie, foarte bogaţii au sacrificat democraţia pentru a-şi păstra proprietatea şi au instaurat regimurile fasciste. Poate o vor face şi acum, împingându-i pe săraci la ultima lor soluţie – redistribuţia marii proprietăţi pe cale revoluţionară, odată ce li s-a abrogat calea democratică. Sau poate nu doar a marii proprietăţi ci şi, absurd şi păgubos, a celei mijlocii, aşa cum s-a întâmplat în trecut. Un lucru e cert, însă: marele capital nu poate rezolva cele patru mari crize pe care le-a generat – energia, alimentele, sănătatea, corupţia – pentru că a le rezolva ar însemna să-şi nege propria esenţă: profitul. Adică cum: să vând ceva ieftin omului – benzină, pâine, medicamente – când pot să-i vând scump? Adică cum: să cumpăr ceva scump de la Stat – ţiţei, pământ, savanţi – când pot să cumpăr ieftin, pe bacşiş, pot să iau gratis sau să fur?
Nu ştim dacă vom trăi să facem din nou opoziţie socialismului, aşa cum am făcut înainte de ’89 şi aşa cum am făcut opoziţie capitalismului după, dar e cert că se apropie vremuri interesante!

Reprodus după Săptămâna Doljeană, via Amos News