joi, iunie 26, 2008

"Victimele datoriei" de Eugene Ionesco, în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic


Luni 30 iunie, la ora 11,00, în cadrul obişnuitelor întâlniri cu publicul de la barul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic organizează audiţia spectacolului „Victimele datoriei” de Eugène Ionesco, traducere de Vlad Russo şi Vlad Zografi, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Cezarina Udrescu.

Spectacolul se încadrează într-o serie mai amplă de manifestări, ce marchează împlinirea, în 2009, a 100 de ani de la naşterea dramaturgului.
The image “http://www.ionesco.org/images/ionesco.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
În „Victimele datoriei”, absurdul, dinamitarea convenţiilor, evidenţierea efectelor teatrale, dezvăluirea sforilor acţiunii dramatice îmbracă forme ludice, groteşti; viziunea iraţionalului, ambianţa stranie, incomunicabilitatea, tragicomicul de sorginte metafizică amplifică disperarea, derizoriul, nonsensul, senzaţia de fatalitate.
Paradoxurile piesei au fost transpuse radiofonic printr-un limbaj profund şi rafinat, printr-un joc actoricesc subtil şi nuanţat, atent condus, prin efecte acustice menite să accentueze un mecanism teatral ce ilustrează absurditatea condiţiei umane.
În distribuţie: Marian Râlea, Emilia Popescu, Marius Stănescu, Mircea Rusu, Violeta Berbiuc. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Muzica originală şi regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.
Spectacolul „Victimele datoriei” de Eugène Ionesco se va difuza, în premieră, joi 3 iulie 2008, la ora 19,00, la Radio România Cultural. (Tudor Cristian)

Niciun comentariu: