Olarii României s-au strâns în dealul Copoului
Ca la fiecare sfârşit de iunie, şi în acest an, meşteri olari din toate centrele mari ale ţării s-au regăsit în Parcul Copou din Iaşi, la cea de-a 26-a ediţie a celui mai vestit târg de ceramică tradiţională românească, „Cucuteni 5000“. Şi în acest an, sunt reprezentate zone celebre de olărit, precum cele de la Horezu - Vâlcea, Vădastra - Olt, Marginea - Suceava, Corund - Harghita, Maramureş şi Braniştea - Galaţi, fiind prezente vechi familii de olari, cunoscute deja în ţară, mai ales de pasionaţii în domeniu: Colibaba, Mischiu, Sitar, Paşcaniuc, Beldea. Iubitorii ceramicii autentice s-au declarat mai mulţumiţi deoarece, în acest an, Târgul Meşteşugarilor, care se desfăşoară în aceeaşi perioadă, a fost organizat separat de cel al olarilor, fiind amplasat în Parcul Expoziţiei din Iaşi.
Timp de trei zile, de vineri până duminică, cea mai veche grădină publică din ţară găzduieşte un adevărat regal al ceramicii româneşti. Pentru că, printre expozanţi, se numără vechi familii de olari, cunoscute deja în ţară, mai ales de pasionaţii în domeniu: Colibaba, Mischiu, Sitar, Paşcaniuc, Beldea.
Dis-de-dimineaţă, olarii sosiţi la târgul de la Iaşi şi-au aşezat cu grijă vasele, după dimensiuni, forme şi după ceea ce cred ei că atrage ochiul mai întâi şi, aliniaţi pe aleile bătrânului parc ieşean Copou, au aşteptat, cuminţi, primii vizitatori. Aceştia nu au întârziat să apară, mai ales că Târgul „Cucuteni 5000“ e un eveniment aşteptat de mulţi ieşeni iubitori de ceramică tradiţională. A început astfel forfota specifică. Privitorii trec, cei avizaţi, clienţi fideli ai târgului, iniţiaţi în ceea ce înseamnă arta adevărată a olăritului, analizează oalele, farfuriile sau cănile, motivele cu care sunt împodobite, vasele noi cu care meşterii au venit la ediţia aceasta.
Alţii, mai puţin cunoscători, întreabă mai întâi de preţ, admiră - deşi nu ştiu neapărat să facă diferenţa între un kitch şi un vas autentic -, se sfătuiesc cu cei care îi însoţesc despre ce-ar putea să mai cumpere, se tocmesc şi pleacă la următorul meşter, să se mai minuneze de câte frumuseţi poate să plăsmuiască străvechea roată a olarului.
Pentru o şi mai bună exemplificare şi înţelegere a tehnicii olăritului, mamele cu copii sau bunicile cu nepoţi se îmbulzesc la standul unui olar din Harghita, care a adus cu el şi roata de care nu se desparte niciodată. O roată veche, la care face, pe loc, diverse vase, astfel încât cei care-i vizitează standul şi întreabă care-i meşteşugul să aibă în faţa ochilor materialul pe care-l foloseşte şi modul în care se lucrează.
„Târgul este destul de colorat, de bogat“
Paşii cumpărătorilor se opresc stăruind în faţa oalelor din Maramureş, a celor de la Marginea, dar mai ales în faţa vaselor tradiţionale de la Braniştea-Galaţi. „Anul acesta, târgul a reuşit să adune olari din diverse părţi ale ţării. Sigur, sunt şi zone care nu ne-au vizitat în acest an cum ar fi cei din Mijlocenii Bârgăului. Una peste alta însă târgul este destul de colorat, de bogat. Dacă ar fi să remarc câţiva meşteri olari, mi-aş aduce aminte în primul rând de Florin Colibaba, cu ceramica de Kuty care, în acest an, este foarte bine reprezentată, Eugen Pătru din Vlădeşti - Vâlcea, ale cărui vase sunt foarte frumoase şi care au acele angobe alb cu verde, extrem de frumoase şi de o calitate remarcabilă. În ceea ce priveşte ceramica utilitară, l-aş remarca pe Mihai Dogaru din Lungeşti - Vâlcea, care a reînviat o tradiţie în această zonă. De asemenea, ca în fiecare an, cu o calitate de remarcat a vaselor se prezintă Doina Beldea şi Cornel Sitar, o pereche de ceramişti care reînvie tradiţia ceramicii de Saschiz şi de Vadu Izei (Maramureş)“, a declarat prof. univ. dr. Ostin C. Mungiu, un pasionat colecţionar al ceramicii tradiţionale româneşti, membru al juriului „Cucuteni 5000“ şi unul dintre iniţiatorii târgului.
Eleganta ceramică de Cucuteni
Printre sutele de vase expuse în Copou, anul acesta poate fi remarcată ceramica de tip cucutenian, în două variante: una ce presupune lucrul exclusiv manual, din colăcei de lut, adusă de artistul plastic Ionela Mihuleac, din chiar leagănul civilizaţiei cucuteniene (Cucuteni - Iaşi) şi cealaltă, care presupune executarea vaselor la roată, respectând însă aceeaşi linie cucuteniană, al cărei autor este Petru Maxim din Dorohoi - Botoşani. „Eu şi soţia lucrăm o ceramică inspirată după cultura Cucuteni. Suntem ceramişti de profesie. Mai întâi, am lucrat la Fabrica de sticlă şi porţelan, în proiectare, iar după â90, am decis să ne deschidem propriul atelier. Avem vase în care respectăm tehnica de obţinere, după ceramica neolitică, respectiv acele şnururi de lut, care se lipesc între ele şi formează vasul. Pentru comercializare la o scară mai largă, vasele sunt realizate pe roată. Pigmenţii sunt fixaţi prin ardere“, ne-a explicat Petru Maxim.
De la Cucuteni - Iaşi, din chiar locul naşterii civilizaţiei care dă identitate Europei, Ionela Mihuleac a venit cu vase de tip cucutenian, care respectă întocmai tehnica folosită în neolitic: colăcei de lut, lipiţi manual, până când vasul capătă forma finală.
„Am adus la târg replici ale vaselor de Cucuteni, pentru realizarea cărora am folosit tehnica modelării cu ajutorul unor colăcei de lut sau tehnica modelării manuale dintr-un boţ de lut. La decoraţiuni, am folosit angobe, respectiv fixarea pigmenţilor naturali înainte de ardere. Avem aici de la vase mai mici, tip castron, până la vase mari, iar preţurile variază între 10-280 de lei“, a detaliat Ionela Mihuleac.
Oalele autentice de la Braniştea
De la Galaţi, dintr-o străveche vatră de olărit, Braniştea, a ajuns în dealul Copoului şi meşterul Mocanu, cu oale care respectă în detaliu reţeta de realizare de veacuri. Sunt poate singurele vase de la târg care lasă impresia de autentic, de vechi, de nealterat. Marcel Mocanu cunoaşte de mic mirosul lutului proaspăt şi zgomotul discret al roţii puse la treabă. Simte vasul şi eventualele imperfecţiuni, pentru că anii de experienţă îşi spun cuvântul. În tinereţe, i-a lăsat pe părinţi între oalele lor şi s-a dus să lucreze în combinat. Mai târziu, spre pensie, şi-a dat seama că n-a uitat „glasul“ lutului şi s-a întors la ceea ce făceau de secole străbunii din familia sa: olăritul. De 10 ani, lucrează în propriul atelier, iar vasele care-i ies din mâini respectă întocmai tehnica tradiţională a zonei: ulcioare, căni de băut, oale de sarmale, oale de lapte.
Anul trecut, la ediţia precedentă a Târgului „Cucuteni 5000“, juriul i-a răsplătit munca şi devotamentul faţă de arta autentică, acordându-i marele premiu. „Eu fac o ceramică mai specială, care se foloseşte numai în gospodărie. Totul se face manual, la roata olarului, iar cromatica şi decorurile sunt specifice zonei de sud a Moldovei, în speţă a Galaţiului; în altă parte n-o să mai vedeţi aşa ceva. Este vorba despre florile noastre şi despre valurile Dunării“, ne-a asigurat meşterul.
Pentru decorarea oalelor pe care le meşteşugeşte, Marcel Mocanu foloseşte doar culori naturale, obţinute din diverse tipuri de argilă şi din cupru ars. „După ce vasele sunt făcute la roată, li se pune toarta, apoi sunt lăsate să se întărească un pic şi se pictează. Roşul e obţinut dintr-un pământ special, de la noi din sat, verdele se face din cupru ars şi dat prin râşniţă, negrul tot dintr-un pământ mai închis la culoare. Apoi, se pun toate oalele la uscat şi le ardem de două ori, la o mie de grade, devenind, astfel, foarte rezistente“, ne-a mai spus olarul.
Printre vasele sale, la mare cinste stau oalele de sarmale învelite în plasă de sârmă, specifice regiunii din care vine, dar pe care, acum, doar el le mai face. „Oalele astea sunt legate, ca să fie mai rezistente la foc. Aşa se făceau pe vremuri la noi, în Braniştea. Pentru că vasul se dilată la foc. Şi mai e ceva. Poţi să-l loveşti, dar fiind încorsetat cu sârma aceea, lichidul nu sare pe tine, se scurge încet“, a mai precizat Marcel Mocanu.
Primul mare tipograf în slujba limbii române
Între meşterii tipografi ai secolului al XVI-lea, diaconul Coresi ocupă locul cel mai de seamă, întrucât, prin cărţile tipărite de el, a nivelat calea introducerii limbii române în cultul liturgic. De asemenea, folosind în traducerile sale textele rotacizante din nordul Ardealului, a căror limbă a supus-o unei serii de modificări, în sensul adaptării la graiul vorbit în sudul Ardealului şi în nordul Munteniei, Coresi a contribuit la impunerea acestui grai la baza limbii române literare.
La numai 38 de ani de la inventarea tiparului de către germanul Johannes Gensfleisch, cunoscut şi sub numele de Gutenberg († 1468), călugărul Macarie tipărea primele cărţi de cult în Ţara Românească. La Curtea Domnească de la Târgovişte, ieromonahul Macarie a tipărit, în 1508, primul Liturghier din Bisericile Ortodoxe, care va reprezenta prototipul unor viitoare ediţii ale Liturghierului în limba slavonă; Octoihul, în 1510, şi Tetraevanghelul, în 1512. Ieromonahului Macarie i-au urmat Dimitrie Liubavici şi Filip Moldoveanul. Cel dintâi a tipărit cărţi liturgice în limba slavonă, în vreme ce al doilea a tipărit, la Sibiu, şi primele cărţi în limba română.
Cel care avea să ducă mai departe lucrarea de tipărire a cărţilor de cult şi să aducă o contribuţie esenţială la cristalizarea şi răspândirea limbii române literare a fost diaconul Coresi. Întrucât Catehismul românesc, tipărit la Sibiu de Filip Moldoveanu în 1544, atestat de documentele vremii, nu s-a mai păstrat până în zilele noastre, se poate considera că textele tipărite de Coresi la Braşov sunt cele mai vechi scrieri mai ample în limba română, răspândite pe întinsul ţării noastre.
Octoihul pentru toţi românii
Se pare că diaconul Coresi s-a născut în Târgovişte. Unele ipoteze spun că strămoşii săi ar fi fost originari din insula Chios şi s-ar fi aşezat în Ţara Românească, integrându-se printre români. Nu se cunosc amănunte despre viaţa lui. Se ştie numai că, între anii 1557-1583, a tipărit cărţi bisericeşti la Târgovişte, Braşov şi la Sebeş.
Meşteşugul tipăririi l-a deprins de la Dimitrie Liubavici, pe care îl va fi ajutat să scoată de sub tipar Molitvelnicul slavon (1545) şi Apostolul (1547).
Nu se cunosc motivele pentru care diaconul Coresi nu a rămas la Târgovişte, ci s-a stabilit la Braşov. Se crede că acestea au fost determinate de condiţiile mai bune pe care le oferea, la acea vreme, Braşovul pentru exercitarea activităţii tipografice: exista aici o bază tehnică mai performantă decât în alte centre tipografice, exista o moară care producea hârtie de calitate şi, nu în ultimul rând, Coresi primea aici sprijin financiar din partea saşilor.
Prima carte tipărită la Braşov, în 1557, a fost un Octoih slavon. Deşi era tipărită în Transilvania, cartea avea pe frontispiciu stema Ţării Româneşti şi menţiona pe domnitorii Alexandru Lăpuşneanu al Moldovei, Pătraşcu cel Bun al Munteniei şi pe principele Ioan Sigismund Zapolya al Transilvaniei, ceea ce dovedeşte că era destinată românilor din cele trei ţări.
Întors în Ţara Românească, tipăreşte, din porunca domnitorului Pătraşcu cel Bun, un Triod Penticostar, împreună cu zece ucenici de-ai săi. Cartea va fi terminată în 1558. La începutul anului următor, se va stabili definitiv la Braşov.
„Toate limbile au cuventul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi, românii, n-avămu“
În 1570, Coresi tipăreşte pentru prima dată în limba română Psaltirea şi Liturghierul. La baza Psaltirii, au stat traducerile maramureşene pe care Coresi le-a avut la îndemână în manuscris. În epilogul Psaltirii din 1570, este arătat motivul pentru care diaconul Coresi s-a ostenit cu tipărirea cărţilor de cult în limba română: „Cu mila lui Dumnezeu, eu, diaconul Coresi, deacă vădzui că mai toate limbile au cuventul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi, românii, n-avămu, şi Hristos zise, Mathei 10, 9 cine citeşte să înţeleagă, şi Pavel apostol încă scrie în Corinth 15, 5, ca întru bisearecă mai vârtos cinci cuvinte cu înţelesul mieu să grăiesc, ca şi aialalţi să învăţ, decât întuneric de cuvinte neînţelese într-alte limbi, începutu-se-au a se scrie aceste sfente Psaltiri...“
Liturghierul nu cuprinde toate textele Liturghiilor ortodoxe, ci numai textul Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârşită cel mai des de-a lungul anului. Se crede că traducerea Liturghiei s-a făcut de către preoţii din Şcheii Braşovului, care l-au ajutat pe meşterul tipograf şi la traducerea altor cărţi în limba română. Traducerea s-a făcut după un manuscris slavon, diferit de cel tipărit de ieromonahul Macarie în 1508.
De ce se temeau românii de traducerile în limba română?
La vremea respectivă, slujbele Bisericii ortodoxe se săvârşeau în limba slavonă. Întrucât reformatorii introduseseră oficierea slujbelor în limbile naţionale, românii priveau cu neîncredere traducerile cărţilor de cult în limba lor. Se temeau ca nu cumva pe această cale să le fie strecurate învăţături străine, cunoscut fiind faptul că reformatorii luterani şi calvini din Ardeal încercau să îi atragă la credinţa lor pe români. Pentru a risipi neîncrederea preoţilor şi a credincioşilor români, Coresi a tradus şi a tipărit, în 1577, Psaltirea slavo-română, dându-le o dovadă că nu numai cărţile eretice, ci şi cărţile ortodoxe pot fi tipărite în limba română, şi dovada putea fi dată de textul slavon tipărit în paralel.
Pentru traducerile în limba română, Coresi a folosit texte mai vechi, păstrate în manuscris. Marele merit al său a fost acela că a pus în circulaţie manuscrisele româneşti pe care le-a îndreptat, corectat, schimbat, înlăturând adeseori arhaismele şi regionalismele, înlocuindu-le cu expresii şi cuvinte din Ţara Românească şi din sud-estul Transilvaniei, regiuni în care şi-a desfăşurat activitatea. El are meritul necontestat de a fi contribuit la unificarea limbii literare române, deoarece, răspândindu-se pe un larg spaţiu geografic, cărţile sale au dus pretutindeni cu ele graiul românesc.
Cărţile lui Coresi au avut o largă răspândire în toate ţinuturile româneşti datorită legăturilor comerciale ale Braşovului cu Ţara Românească şi cu Moldova, datorită boierilor pribegi aşezaţi la Braşov şi, mai târziu, chiar datorită lui Mihai Viteazul. Prin aceste tipărituri, se arăta tot mai limpede unitatea de limbă, de credinţă şi de origine a românilor de pretutindeni.
Cazania lui Coresi
Evanghelia cu învăţătură sau Cazania“este ultima carte tipărită de Coresi şi, în acelaşi timp, cea mai importantă dintre tipăriturile româneşti. Cartea a văzut lumina tiparului la Braşov, în 1581. Cuprindea tâlcuirea Evangheliilor din toate duminicile şi sărbătorile de peste an, începând cu Duminica Vameşului şi Fariseului.
Dacă cea dintâi Cazanie tipărită de Coresi în 1564 - care nu s-a mai păstrat până în zilele noastre - avea unele influenţe protestante, Evanghelia cu învăţătură din 1581 este o carte pur ortodoxă. Cartea este o traducere după un text slavon a omiliilor greceşti scrise de patriarhul ecumenic Ioan Calecas (1334-1347).
Tipărirea s-a făcut cu cheltuiala judelui Braşovului Lucas Hirscher, care arăta, în prefaţă, că a găsit versiunea slavonă la mitropolitul Serafim al Ungrovlahiei, de la care „cu multă rugăciune cerşutu-am“. Primind cartea, s-a sfătuit cu mitropolitul Ghenadie (1579-1585) al Transilvaniei şi cu mulţi preoţi ortodocşi transilvăneni, care simţeau nevoia unei astfel de cărţi. Având acordul acestora şi al mitropolitului Serafim, a dat-o diaconului Coresi, care a tradus-o în româneşte împreună cu preoţii Iane şi Mihai de la biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului. Această carte apare ca o operă de colaborare transilvano-munteană, în primul rând prin împreună-lucrarea diaconului Coresi cu cei doi preoţi transilvăneni, apoi prin binecuvântarea dată de cei doi mitropoliţi.
Evanghelia cu învăţătură sau Cazania este unul dintre cele mai frumoase exemplare realizate de Coresi: format in folio, cu oglinda paginii de 225/195 mm, cu titlurile realizate după clişee săpate în lemn şi având gravată stema lui Lukas Mirscher, după modelul „Cazaniei“ tipărite la Zabludov (azi, în Republica Cehă), în 1569.
România va primi 111 milioane de euro din partea Elveţiei
Guvernul elveţian acordă un nou sprijin financiar României şi Bulgariei, de 181 de milioane de franci, respectiv 76 de milioane de franci elveţieni Sumele vor fi folosite pentru susţinerea unor proiecte de dezvoltare, derulate pe o perioadă de cinci ani
Uniunea Europeană şi Elveţia au semnat o declaraţie de intenţie politică de sprijinire a noilor state membre, Bulgaria şi România. Documentul stabileşte la 257 de milioane de franci elveţieni (158,51 milioane de euro) valoarea contribuţiei la procesul de extindere a UE, pentru aceste două ţări. Anunţul a fost făcut de Misiunea Confederaţiei Helvetice pe lângă UE. Declaraţia de intenţie, semnată de către reprezentantul permanent al Sloveniei pe lângă UE, Igor Sencar, şi de către şeful Misiunii Confederaţiei Helvetice pe lângă UE, Jacques de Watteville, va intra în vigoare numai după aprobarea acestei contribuţii financiare de Parlamentul federal elveţian. Din totalul contribuţiei, România ar urma să primească 70%, respectiv 181 de milioane de franci elveţieni (111,64 milioane de euro), iar restul de 76 de milioane de franci elveţieni (46,87 milioane de euro) vor reveni Bulgariei. Declaraţia de intenţie are forma juridică a unei anexe la Memorandumul de înţelegere ce defineşte modalităţile contribuţiei elveţiene pentru cele 10 state ce au aderat la Uniunea Europeană în 2004. Dispoziţiile generale conţinute în acest document, precum lista domeniilor de angajare posibile, vor fi valabile şi în cazul Bulgariei şi României.
Prin acest sprijin suplimentar, Elveţia se angajează ca, pe o perioadă de cinci ani, în limita sumei de 257 de milioane de franci elveţieni, să susţină proiecte concrete pe care trebuie să le aprobe în fiecare caz în parte. Furnizarea efectivă a fondurilor ar urma să fie eşalonată pe un termen de 10 ani, iar contribuţia va fi integral compensată de la bugetul general al Confederaţiei Helvetice. Într-o etapă viitoare, Parlamentul federal elveţian ar urma să aprobe contribuţia pentru Bulgaria şi România sub forma unui credit-cadru. Domeniile specifice ale cooperării cu Bulgaria şi România, precum şi maniera în care se va derula această cooperare vor fi decise, ulterior, în acorduri-cadru bilaterale încheiate de Elveţia cu fiecare din cele două state.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu