Pompierii de la Foişorul de foc

---

de Alexandra Zotta (http://zoom.jurnalul.ro/articole/115623/rezultate-neconcludente-ale-autopsiei-lui-christian-brando)

Într-o Românie în care valorile teh­nice devin din ce în ce mai fade, într-un Bucureşti placat încet, încet în oţel, nostalgicii pot încă vizita Muzeul Naţional al Pompierilor, adăpostit în ultimul Foişor de Foc al Capitalei.


La intersecţia Bulevardului Ferdinand I cu Strada Traian, încă mai poţi vedea, încă îţi mai poţi închipui Bucureştii de odinioară. Acum mult depăşit de mastodonţii din fier-beton, sau de cei din oţel şi sticlă, în inima oraşului şade ascuns Foişorul de Foc, cîndva cea mai înaltă clădire din Bucureşti. Construit în anii 1891-1892, Foişorul înlocuia Turnul Colţii, demolat în 1888 şi a fost proiectat pentru servirea mai multor scopuri. În primul rînd era folosit ca punct de supraveghere a oraşului pentru stoparea incendiilor şi ca post de pompieri. O altă idee, nepusă niciodată în practică, a fost amplasarea în interiorul Foişorului a unui bazin cu apă cu o capacitate de 750 de metri cubi, pentru alimentarea clădirilor din împrejurimi.

ODINIOARĂ. Construit pe şapte niveluri, Foişorul a folosit ca punct de observare a incendiilor pînă la apariţia telefonului, în 1910. Postul de veghe se afla la o distanţă de 42 de metri de pămînt, înălţime de la care puteau fi supravegheate cu uşurinţă clădirile joase ale Bucureştiului acelor vremuri. La parterul clădirii se aflau două utilaje necesare în intervenţii: o pompă manuală pentru stins incendii şi o saca pentru transportul apei, ambele modele Knaust din 1882, Austria. Tot la parter se afla şi grajdul celor şase cai folosiţi la tracţiunea utilajelor. Postul de pompieri a funcţionat pînă în anul 1934, iar începînd cu anul 1963 Foişorul de Foc a adăpostit Muzeul Naţional al Pompierilor, care prezintă cele mai importante momente din istoria pompierilor, personalităţi marcante şi incendii devastatoare.

STRUCTURĂ. Expoziţia de bază, cît se poate de bogată pentru spaţiul relativ mic de prezentare, se întinde pe toate cele şapte niveluri, iar traseul de vizitare începe de la etajul VI şi continuă în spirală pînă la parter. Exponatele vorbesc despre istoria pompierilor, începînd cu primele organizări ale oamenilor împotriva focului, şi eficienţa grupurilor de pompieri voluntari. Cu timpul, oamenii au realizat că o simplă găleată nu era de ajuns pentru a lupta cu flăcările, aşa că au realizat pompe de apă manuale. Etajul VI al muzeului găzduieşte mai multe machete de pompe manuale, dar şi o valoroasă hipo-pompă “gît de barză”, realizată în atelierele româneşti în anul 1765. Chiar şi după 1900 se lucra tot cu pompe manuale, executate în ţară sau importate. Primele motopompe şi autopompe au fost importate de la fabrica Magirus din Germania începînd cu anul 1923 şi erau vîrful tehnicii de la acea vreme. Muzeul Pompierilor dispune de multe astfel de pompe, însă spaţiul redus al Foişorului nu permite expunerea întregii colecţii. Majoritatea se află în conservare în depozite.

FOCUL CEL MARE. Primele încercări de instituţionalizare a serviciului de pompieri au apărut la Arad, în 1834, cînd a fost înfiinţată prima formaţie oficială de pompieri voluntari. Un an mai tîrziu apărea la Iaşi “Roata de Pojarnici”, prima unitate de pompieri militari. În 1844 lua fiinţă şi la Bucureşti prima “roată de pompieri”, care a avut nenorocul de a lupta în zadar cu Focul cel Mare – cel mai devastator incendiu din istoria Bucureştiului. La 23 martie 1847, în ziua de Paşte, joaca unui copil a declanşat un incendiu de proporţii care a mistuit 2.000 de case şi 12 biserici, distrugînd astfel întreg centrul comercial al Capitalei (aproximativ o cincime din oraş) şi oprindu-se abia la marginea oraşului. Muzeul dedică un grupaj de vitrine acestui eveniment şi intervenţiei pompierilor militari. Aici descoperim şi descrierea incendiului în “Memorabilul Focului Mare”, scrisă de Anton Pann şi tipărită în 1854.

DEALUL SPIRII. Un an mai tîrziu, în 1848, la 13 septembrie, aceeaşi companie de pompieri, condusă de Pavel Zăgănescu, a fost cea care a luptat cu turcii în Dealul Spirii. “Pompierii erau vreo 120, turcii erau cîteva mii, totul s-a sfîrşit într-o baie de sînge. Au murit vreo 75 de pompieri atunci”, povesteşte Vasile Bălan, directorul muzeului, într-o scurtă lecţie de istorie. În memoria curajoşilor pompieri a fost ridicat pe locul luptei, în 1901, “Monunentul Eroilor Pompieri”, la dezvelirea căruia au participat şi cîţiva dintre supravieţuitorii atacului din Dealul Spirii. Pentru prima oară, sacrificiile pompie­rilor sînt recunoscute oficial de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care oferă o importanţă deosebită pompierilor militari. În această perioadă apar uniformele albastre, după modelul francez. În 1860, promulgă legea prin care acordă pompierilor participanţi la “Lupta din Dealul Spirii” medalia “Pro Virtute Militari” – prima medalie militară.

1... PARTER. O altă secţiune importantă din muzeu este cea dedicată Războiului de Independenţă, unde se atestă prin documente, fotografii, medalii şi uniforme organizarea pompierilor militari în baterii de artilerie. În continuare este prezentată evoluţia Corpului Pompierilor în perioada dintre cele două războaie mondiale. Un spaţiu special este alocat unei largi colecţii de costume de pompier din diverse colţuri ale lumii. Vizita se sfîrşeşte la parterul Foişorului, unde sînt expuse donaţiile unor colecţionari pasionaţi de acest domeniu.