Serviciul Muzicilor Militare împlineşte, marţi, 177 de ani de la înfiinţare, informează un comunicat de presă remis AMOS News.
Drumul spre muzica militară
Fanfara sau muzica militară, aceeaşi compoziţie sub alt ambalaj, aceleaşi sentimente pe care le năşteau ieri muzicanţii formaţiei, dar şi astăzi, când valsurile şi marşurile lor se fac auzite.
„Trecea fanfara militară/În frunte c-un tambur major/Tras prin inel, cu mustăcioară/Şi buzdugan strălucitor./Ici-colo, câte-o domnişoară/Privea c-un zâmbet visător/Trecând fanfara militară/Cu tot alaiul ei sonor“. Sunt versurile regretatului Dan Spătaru, care descriu atât de bine imaginea fanfarelor de altădată, a muzicanţilor militari care trezeau sentimente sincere în inimile tinerelor domniţe.
Toate poveştile încep cu „a fost odată“
O reîntoarecere în timp, prin anul 1830, şi avem să aflăm povestea lor, a fanfarelor de ieri, a muzicii militare de astăzi. Muzica militară de la Craiova a luat fiinţă într-o împrejurare deosebită. „În acel an fiind ţara bântuită de holeră, craiovenii, pentru a scăpa oraşul de acea urgie, se hotărâseră să aducă moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, ce se aflau la Mânăstirea Bistriţa, şi pentru a primi acele sfinte moaşte cu toată pompa cuvenită hotărâră să iasă înainte, la marginea oraşului, toată oastea ce se afla în oraş: pentru aceasta lipsea însă podoaba acelei oştiri, adică muzica; de aceea marele spătar Alecu Ghica provoacă înfiinţarea ei... Alexandru Ghica a adunat laolaltă toţi instrumentiştii suflători la acea dată în oraş, i-a îmbrăcat în haine militare şi i-a pus în fruntea cortegiului care se formase pentru însoţirea moaştelor. Formaţia întocmită atunci va constitui nucleul viitoarei muzici militare a corpului de armată ce avea garnizoana în capitala Olteniei. Această muzică, singura în toată oştirea din Ţara Românească, s-a numit „Banda ştabului“ şi avea capel-maistru un muzicant din Imperiul Austro-Ungar pe nume Doboş şi subcapelmaistru pe Dinică, lăutar de-al lui Golescu, care era şi prim-clarinetist“, povesteşte în cartea sa „În pas de defilare“ Ion Badea. Şi de aici încolo poveştile continuă. Fanfara era peste tot. La Craiova, cu ocazia primei defilări a strajei pământeşti, la 6 ianuarie 1831, alături de oastea aflată în marş, era şi muzica militară. Tot astfel cum... în tumultul Revoluţiei de la 1848 din Ţările Române, marşurile şi cântecele patriotice au răsunat puternic din trâmbiţele fanfarelor, mărind entuziasmul şi înflăcărând masele populare în lupta pentru realizarea idealurilor avansate ale vremii. Muzica militară cânta «Marsilliesa română»... Cocardele naţionale se împărţeau pe la toţi şi stindardele tricolore fâlfâiau în toate părţile“, relatează Ion Badea.
Când armele luau locul instrumentelor
Şi chiar dacă astăzi erau în pieţele şi grădinile publice dând concerte populare, la serbările câmpeneşti sau la serate, baluri recepţii, mâine, dacă era nevoie, mergeau în linia întâi a frontului, luptând cot la cot cu ceilalţi ostaşi ai armatei române la Vidin, Smârdan, Plevna, Rahova, Griviţa. Dovadă, una dintre figurile de eroi păstrate în filele istoriei de la 1877, cea a gornistului încremenit pe buza tranşeei sunând atacul: „Sună gornistul de atac/Veneau valuri românii/Cei asupriţi şi obidiţi/Să spulbere păgânii“. Mărturie stă şi relatarea ziarului german Allgemeine Zeitung din 27 august 1877, care consemna următoarele: „Muzicile regimentelor atrag cu cântecele lor naţionale pe soldaţii liberi de serviciu... la un joc voios şi este un tablou fermecător să vezi la lumina lunii batalioane întregi jucând hora, la care câteodată iau parte şi ofiţerii, ceea ce îi înveseleşte şi mai mult pe soldaţi. Adeseori, a trecut de miezul nopţii, dar tot se învârtesc sute de jucători pe iarba verde. Eu cred că, dacă li s-ar lăsa în voia lor muzica, ei ar juca până a doua zi...Trupele sunt însufleţite de spiritul cel mai bun...“. S-au născut atunci melodii ce fac parte şi astăzi din repertoriul fanfarelor sau muzicilor militare, „Porumbeii albi“, „Suspinul“, dar şi „Valurile Dunării“, compoziţii purtând semnătura şefului de muzică militară român Iosif Ivanovici, despre care ziarele vremii din San Francisco scriau: „Cu toate că Dunărea e un fluviu european, care curge la multe mii de leghe depărtare, valurile ei au ajuns până la ţărmurile Pacificului, aduse de melodiile lui Staruss şi Ivanovici, compozitori deopotrivă de inspiraţi de legănarea molatecă a bătrânului Danubiu“. Vin să completeze galeria „Parada“ de Iosif Botto, „Marş militar“ de Iosif Ivanovici, „Mărăşeşti“ de Ion Vlăduţă şi multe altele.
Istoria se scrie şi astăzi
Anii s-au scurs, Fanfara Regimentului Dolj numărul 1 a fost înlocuită de Muzica Militară a Garnizoanei Craiova, de altfel singura muzică de gen din partea de Sud, de la Timişoara la Piteşti. Şi, chiar dacă astăzi serile dansante au dispărut, tot astfel cum au fost date uitării şi serbările din pieţele publice, când muzica militară asigura fondul sonor, sau zilele când fanfara delecta din foişorul parcului trecătorii cu al său repertoriu impresionant, făcându-i pe bătrâneii urbei să retrăiască vremurile când se distrau cu domnişoarele pe la baluri pe asemenea acorduri, muzica militară continuă să existe. Şi nu doar pentru a face act de prezenţă, ci la cote maxime. Paradele militare nu pot exista fără ea, tot astfel cum evenimentele culturale locale din partea de sud nu pot exclude din programul manifestărilor întâlnirile publicului cu instrumentiştii Muzicii Militare din Garnizoana Craiova. Lumea poate gusta încă frumuseţea partiturilor în interpretarea lor. Şi lucrurile nu se opresc aici, căci mâine alţi tineri militari instrumentişti vor termina cursurile de pregătire şi vor întregi rândurile Muzicii Militare, fie ea din Garnizoana Craiovei sau de oriunde altundeva. Subofiţerii care formează astăzi Muzica Militară din Oltenia şi care au la activ cinci - şase ani de şcoală militară de muzică îi vor iniţia şi pe ei. Le vor „vinde“ câteva dintre secretele unei vieţi de fanfară, le vor decodifica limbajul semnelor celui ce le coordonează paşii, nimeni altul decât maiorul Florin Enache, şeful Muzicii Militare a Garnizoanei Craiova. Ba, mai mult, îi vor învăţa adevărata dragoste pentru artă, căci ei nu se rezumă doar la activitatea artistică din cadrul Muzicii Militare, ci merg mai departe. Întregesc fie o formaţie de jazz, fie un loc într-o orchestră, căci numai astfel pot cunoaşte împlinirea artistică. Vor împărţi şi premiile, care vor veni să crească numărul celor deja existente, dar şi satisfacţiile reuşitei unui concert, susţinut fie alături de Corul Filarmonicii sau cine ştie ce instituţie culturală de prestigiu. Şi, chiar dacă instrumentele din care ies sunete atât de frumoase sunt vechi de mai bine de 40 de ani şi le creează deseori probleme, ei vor continua să uimească, aşa cum au făcut-o în repetate rânduri la festivalurile internaţionale şi naţionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu