sâmbătă, iunie 28, 2008

B'Estfest: Sleepover, Silent Disco, Digital Funfair sau Cabina Saruturilor ii tin ocupati pe fani intre concerte



Odata cu apropierea B'Estfest, bucurestenii au inceput sa posteze mesaje in care le ofera doritorilor un loc de cazare pe durata festivalului, dar si ocazia de a se distra impreuna dupa terminarea spectacolelor, in timpul carora "cabina saruturilor", "Screaming Van", "Silent Disco" si "Digital Funfair" isi propun sa ii elibereze de energia negativa sau sa ii initieze in meseria de DJ.

Cine vine in Bucuresti special pentru B'estfest si nu are unde sa stea poate lua legatura cu cei care ofera locuri de cazare in camere sau spatiu in curte pentru instalat corturi. Pentru pretentiosi, oferta nu este foarte generoasa, intrucat multe dintre mesaje sunt de genul "ofer saltea de plaja pentru dormit pe jos in noptile de B'Estfest". Cu toate astea, mai sunt si persoane care ofera mai mult spatiu, dar si mai mult timp, fiind gata sa continue distractia impreuna dupa concerte.

Intre un concert si altul, la Digital Funfair organizatorii au amenajat un spatiu in care se vor oferi lectii de initiere in meseria de DJ. Cu ajutorul unui program pentru incepatori, oricine va putea invata sa mixeze singur. Tot in acelasi spatiu, cei care vor sa isi incerce sansa in actorie pot juca in scene memorabile alaturi de actorii preferati la Video Karaoke. Pentru cei frustrati, suparati sau nervosi, exista numeroase obiecte cu care pot arunca in pozele celor care ii calca pe nervi.

Dupa sau in timpul concertelor, in functie de pofta de mancare, restaurantele si barurile ii vor astepta pe spectatori cu mancare si bauturi, dar pentru care nu va trebuie bani, ci jetoane, disponibile la casierii. Pentru cei care nu doresc sa se dezlipeasca de scene, aprovizionarea cu bere va fi asigurata de vanzatorii mobili, care se vor plimba prin multime si vor imparti pahare in dreapta si in stanga. Doar tigarile si materialele promotionale (CD-uri si tricouri) vor putea fi cumparate cu bani la B'Estfest.

Cei care s-au intrebat exact cat de tare li se aud tipetele si le pot inregistra, timp de 30 de secunde, in "Screaming Van". Dupa cateva zile, acestea vor putea fi descarcate de pe internet in format mp3, iar fiecare isi va putea evalua perfornamtele vocale. Aceasta este a doua oara cand "Screaming Van" vine la festival, dupa succesul pe care l-a avut anul trecut.

Pentru experienta unui "pupic de extraterestru", "Cabina Saruturilor" va fi deschisa pe toata durata B'Estfest. Aici, Dolly va oferi pupici de toate felurile, de la pupici-talisman, la pupici "furati", numai buni pentru tratarea depresiilor.

Un alt punct de atractie in afara de scenele de concert va fi "Silent Disco". Imaginati-va o multime care danseaza si fredoneaza ceva numai de ei stiut, ascultand de la salsa la pop si house in castile wireless care le acopera urechile.

Toate acestea vor asigura distractia si buna dispozitie in timpul si dupa sfarsitul concertelor si vor fi o garantie a faptului ca nici o clipa petrecuta la Romexpo nu va fi pierduta.

Niciun comentariu: