Institutul Cultural Român de la New York şi Jazzaway Records vor lansa albumul „The Romanian-American Jazz Suite” al saxofonistului Sam Newsome & Lucian Ban Ensemble.
Discul prezintă lucrări complexe compuse de saxofonistul american Sam Newsome şi pianistul român Lucian Ban. Lansarea albumului şi concertele sunt programate marţi 1 iulie, la orele 19,30 şi 21,30, la New York (Clubul Jazz Standard, 116 East 27th St.), miercuri 2 iulie, la San Francisco (Yoshi’s), miercuri 3 iulie, la Los Angeles (Jazz Bakery) şi marţi 8 iulie, la Boston (Regatta Bar).
Suita a fost concepută pentru a reprezenta atât perspectiva unui muzician american de jazz în călătoria sa prin muzica populară românească, cât şi pe cea a unui muzician român ce revine asupra muzicii tradiţionale a ţării sale după o lungă perioadă petrecută în SUA.
Trupa este compusă din muzicieni de talie mondială din SUA şi România: Sam Newsome (saxofon sopran), Lucian Ban (pian), Alex Harding (bari sax & bas clarinet), Willard Dyson (baterie), Sorin Romanescu (chitară principală), Arthur Balogh (dublu bas, 1–3 iulie ) şi John Hebert (dublu bas, 8 iulie).
Albumul a fost produs de Jazzaway Records şi este distribuit în SUA de North Country Distributors. (Tudor Cristian)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu