Întrevederi ale ministrului afacerilor externe cu înalţi oficiali germani - Berlin, 24 iunie 2008 -
Ministrul român de externe a subliniat nivelul foarte bun al dialogului politic şi al relaţiilor economice româno-germane şi legăturile speciale dintre cele două ţări, care au la bază prezenţa minorităţii germane în România şi a unei importante comunităţi româneşti în Germania.
În cadrul întrevederii cu omologul german Frank-Walter Steinmeier, s-a convenit perfectarea unei vizite oficiale a ministrului român de externe la Berlin, în perioada următoare, în vederea aprofundării temelor de interes comun şi a posibilităţilor de extindere a cooperării româno-germane în cadrul Uniunii Europene.
Întrevederea cu Christoph Heusgen, consilierul pentru politică externă al cancelarului federal, a permis un schimb de opinii aprofundat pe teme precum Tratatul de la Lisabona, Politica Europeană de Vecinătate, Balcanii de Vest, problematica energetică.
În cadrul discuţiilor cu oficialii germani, Lazăr Comănescu a reiterat interesul deosebit al României pentru dezvoltarea unei cooperări strânse cu partea germană pentru promovarea, atât în contextul bilateral cât şi al UE, a unor proiecte de anvergură precum cele care ţin de regiunea Mării Negre, de cooperarea dunăreană sau de Politica Europeană de Vecinătate în ansamblul său. Au fost evidenţiate de asemenea oportunităţile existente de cooperare bilaterală în privinţa utilizării de către România a fondurilor europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu