Diaconescu: În eventualitatea guvernării, ne vom alia doar cu PC
Vicepreşedintele PSD, Cristian Diaconescu, a declarat că formaţiunea sa îşi propune să formeze o eventuală viitoare guvernare doar împreună cu aliaţii de la PC, neexistând nici un argument pentru o asociere cu un partid de dreapta.
„Ne propunem să guvernăm singuri, desigur, împreună cu aliaţii noştrii de la PC. Nu se pune problema nici unui fel de alianţe, parteneriate, înţelegeri mai mult dau mai puţin tacite înainte de a vedea cum cetăţenii privesc, prin vot, rolul şi promisiunile pe care le fac partidele”, a declarat vicepreşedintele PSD.
El a adăugat că nu există nici un argument, din punctul de vedere al PSD, pentru a se asocia, într-o formă sau alta, cu vreun partid de dreapta din România.
Diaconescu a arătat, totodată, că, din prisma celor menţionate, orice fel de speculaţii şi interpretări pe această temă sunt neavenite.
Diaconescu: Liderii filialelor sancţionate rămân în funcţie până la CN dacă fac contestaţie
Vicepreşedintele PSD Critian Diaconescu a declarat că deciziile CExN privind dizolvarea conducerilor organizaţiilor cu sub 20% la locale vor fi validate de CN din 11 iulie, până atunci conducerile care au făcut contestaţie rămânând în funcţie.
"Deciziile luate la Comitetul Executiv Naţional (CExN) ca rezultat al evaluării făcute privind performanţa organizaţiilor PSD au fost adoptate în baza articolului 66 alineatul 2, din Statutul PSD. Aceste decizii urmează sau nu să fie validate, conform articolului 55, alineatul 3, la Consiliul Naţional (CN)din 11 iulie", a precizat Diaconescu.
Întrebat dacă până la validarea deciziilor de dizolvare de către CN, birourile judeţene ale organizaţiilor în cauză rămân în funcţie, Diaconescu a răspuns: "În măsura în care reprezentanţii lor vor face sau nu contestaţie. Nu se pune problema că au rămas în funcţie, decizia Comitetului Executiv este operaţională din momentul în care a fost luată".
Preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, a declarat, vineri, că, în opinia sa, decizia CExN de a dizolva conducerea filialei Braşov este nestatutară, el precizând că nu o va aplica la nivelul organizaţiei pe care o conduce.
Diaconescu: La voturile în cazurile Năstase şi Mitrea nu se va da directivă de partid
Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, duminică, că formaţiunea sa nu adoptă o linie politică în ceea ce priveşte votul în cazul solicitării de începere a urmăririi penale a lui Năstase şi Mitrea, social-democraţii urmând să decidă fiecare pentru el cum va vota în aceste cazuri.
„Partidul nu poate, şi nici un partid nu poate, să dea o linie politică, pentru că până la urmă s-a pus la dispoziţia fiecărui parlamentar un dosar în ideea ca respectivul parlamentar să îşi exprime un punct de vedere”, a declarat Disconescu într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă, în cazul în care se va decide convocarea unei sesiuni extraordinare, PSD va susţine includerea pe ordinea de zi şi repetarea votului final în cazul solicitării de începere a urmăririi penale a deputaţilor Miron Mitrea şi Adrian Năstase, Diaconescu a precizat: „Este o decizie pe care Biroul Permanent trebuie să o pună în aplicare. PSD în mod înţelept şi normal, cum a procedat până acum, nu adoptă o linie politică în legătură cu o decizie care se refreă la punerea în mişcare a unui act de justiţie”.
El a adăugat că, în condiţiile în care Biroul Permanent al Camerei va decide punerea pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, social-democraţii vor decide prin vot într-o formă sau alta.
Diaconescu a mai spus că şeful statului poate să ceară sesiuni extraordinare pentru patru categorii de lucruri: mesaje, atribuţii de politică externă, atribuţii de politică de apărare, starea de urgenţă.
„Dacă Biroul Permanent consideră că una dintre aceste teme poate fi legată de solicitarea privind punerea sau nu în mişcare a urmăririi penale în ceea ce îi priveşte pe cei doi colegi ai noştri, este decizia suverană a Biroului Permanent”, a precizat Diaconescu.
El a precizat, răspunzând unei întrebări, că reprezentanţii PSD în Biroul Permanent al Camerei nu au un mandat în ce priveşte votul pe care îl vor da referitor la punerea pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a votului în cazul Mitrea şi Năstase.
3 comentarii:
1.Imi pare rau ptr Diaconescu dar si el dezinformeaza cand spune ca:
"Seful statului poate să ceară sesiuni extraordinare pentru patru categorii de lucruri: mesaje, atribuţii de politică externă, atribuţii de politică de apărare, starea de urgenţă."
Acestea spuse de D.decurg din aplicarea art 88(mesajele presdintelui)si art 91, 92, 93 care privesc situatii speciale cu o convocare obligata imperativa.
Ori in cazul de fata este vorba de art 66 al 2;
2. Ai omis sa dai si partea de relatare pe care o dau eu si care arata stilul diversiunii in oglinda aplicat de securistii din FSN intelegandu-l si pe iliescu aici si o sa vezi de ce la pct 3:
"Vicepresedintele social-democrat, Cristian Diaconescu a declarat, ieri, ca PSD considera necesara o organizarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului pe teme ca modificarea Codului Fiscal, majorarea pensiilor si a salariilor profesorilor. Solicitarea vine dupa cererea presedintelui Traian Basescu de convocare a unei sesiuni extraodinare a parlamentului pentru votul la cererile DNA de urmarire penala a deputatilor PSD Adrian Nastase si Miron Mitrea, si social-democratii ies la rampa cu o cerere asemanatoare, insa pe alte teme. "
Ce crezi daca Basescu nu cerea convocarea ar fi cerut-o PSD pe temele pe care le-a confectionat imediat, caci este ceva confectionat sa folosesti teme importante numai ca sa pui strambe presedintelui?
3. Nu sunt deloc mirat cand aflu ca Emanuel Valeriu este un vechi colaborator sau chiar securist(majoritatea lucratorilor la TVR erau cam asa) caci la vremea potrivita(erai prea tanar atunci,in 1989/1990) nu mi-a parut ceva foarte limpede aparitia lui Emanoil Valeriu ca corespondent ascuns al Europei Libere (poate el a convins postul cu Ion Iliescu al mai bun urmas al lui Ceausescu)in functia de director al TVR si prieten cu Iliescu si nu pot sa nu fac legatura cu diversiunile securiste care au urmat:
-cine a tras in noi dupa 22?
-tg mures si infiintarea SRI(aici este implicat un alt prieten din gasaca ion Iliescu -Mircea Pascu de la academia St. Gheorghiu si ma refer la V.Magureanu;
-Piata Universitatii ca reflectare mediatica diversionista pregatind mineriada si justificand-o, cand un alt turnator /securist adica R. Theodorescu conducea TVR.
Nu am "omis" să o dau, adică nu am cenzurat-o. Practic am dat tot ce am găsit ca informaţie, nu a mai fost nimic în plus. Poate că informaţia era mai completă în altă parte decât acolo unde am căutat eu, asta e altceva.
Cele patru categorii de lucruri pentru care preşedintele poate cere sesiuni extraordinare decurg din atribuţiile preşedintelui. Domnul Diaconescu practic spune că a convoca o sesiune extraordinară fără ca să fie vorba de cele patru subiecte enumerate, este vorba de o imixtiune a Administraţiei Prezidenţiale în trebuirle Parlamentului României. Recunosc şi eu că cererea destul de oficială şi imperativă în domeniul votării celor două dosare şi a unei legi, mi s-a părut şi mie cam "tare". O rugăminte ar fi fost cu totul altceva. Cum se spune, tonul şi măsura fac muzica. Pe de altă parte, mi se pare ciudat că parlamentul îşi ia atâtea vacanţe în vremuri atât de tulburi. Ar trebuie să mai sară peste ele şi să-şi recupereze treaba din urmă.
1.Nu am folosit omis in sensul si de intentie, asta a fost termenul care mi-a venit. Nu trebuie sa crezi ca daca vreau sa reprosez ceva nu as face-o direct.
Era abia azi in ziare.com deci nu aveai cum s-o vezi daca nu era si in stirea preluata de tine dar mie mi s-a parut important ptr ce discutam si de aceea am insistat.
2. Si cum suntem la capitolul PSD un critic si ziarist pe care eu il apreciez scrie urmatoarele, facand misto si de toata tevatura cu adaposturile lui AN:
Mircea Mihăieş: „În visele sale tulburi - amestec de coşmar şi iluzii prosteşti - Năstase ştie totuşi ce vrea“.
Înfricoşat de moarte c-ar putea ajunge în „adăposturile atomice“ Rahova sau Jilava, Adrian Năstase lucrează în disperare la scenarii menite să-i scape pielea. De câteva săptămâni, a declanşat „operaţiunea victimizarea“. Dacă ea a funcţionat în cazul Oprescu, de ce n-ar merge şi cu el?! Ideea vine ca o mănuşă laşităţii multilateral dezvoltate a individului. Bun psiholog, el ştie că românul e sentimental şi-l cumperi cu două lacrimi de crocodil şi-o clipire şăgalnică din ochi. Pentru asta, trebuia să demonstreze că e o victimă a justiţiei mânată cu biciul de Traian Băsescu. "
Asa este si eu unul nu am timp ptr alt gen de subtilitati explicative...
Trimiteți un comentariu