duminică, iunie 01, 2008

Geoană: Votul va reconfirma că PSD e principalul partid din România



Geoană: Votul va reconfirma că PSD e principalul partid din România (Imagine: arhiva Mediafax Foto)
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a votat, duminică, la ora 11.00, la Liceul Jean Monnet, el precizând, în incinta secţiei de vot, că votul electoratului la alegerile locale va reconfirma faptul că PSD reprezintă principalul partid politic din România. "Sper să fie un vot de protest împotriva a patru ani de guvernare de dreapta. Cred că lumea s-a săturat de scandal, de incompetenţă şi de ceartă. Cred că va fi un vot, pe de o parte, pozitiv pentru cei mai buni dintre candidaţi şi, pe de altă parte, un vot pentru schimbare la nivel politic general", a declarat Geoană în incinta secţiei de votare, precizând că el a votat "pentru cei mai buni, care sunt de stânga". Geoană şi-a manifestat speranţa ca bucureştenii să se prezinte duminică la vot şi ca interesul românilor pentru alegerile locale să fie mai mare decât cel manifestat pentru alegerile europarlamentare. Liderul PSD a mai spus că actualul scrutin local reprezintă cea mai importantă alegere din tip local pe care România avut-o în 20 de ani de democraţie. "Este cea mai importantă alegere din tip local pe care am avut-o în 20 de ani de democraţie în România, pentru că alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot uninominal, la propunerea PSD, reprezintă o imensă schimbare a regulii jocului pentru alegerile locale", a spus Geoană. Liderul PSD a arătat că alegerile locale reprezintă, totodată, şi un "imens semnal" pentru alegerile parlamentare, întrucât scorul partidelor politice obţinut la alegerile generale din toamnă se poate reconfigura de pe acum. "Bate un vânt de schimbare la nivelul populaţiei. Va fi un vot care va reconfirma faptul că PSD este principalul partid politic din România", a conchis Geoană. Liderul PSD a venit la vot de mână cu soţia sa, Mihaela Geoană.

Niciun comentariu: