"Sunt de acord, dar nu este singura posibilitate, adică suntem într-o fază în care el (Năstase - n.r.) îşi anunţă propria candidatură. Pot să fie şi altele. Aşa ceva se decide într-un Congres al partidului", a precizat Iliescu, referindu-se la anunţul lui Adrian Năstase privind intenţia sa de a candida pentru funcţia de preşedinte al României.
14 comentarii:
Intrutotul de asteptat, cainele batran sprijina pe cel mai valoros catelandru si cel care pana acum l-a tradat cel mai putin.
:)
Nu este foarte frumos ce spuneţi. Ion Iliescu a ajutat mai mulţi oameni la viaţa lui, atunci când era la putere. Nu puneţi patimă în politică, veţi sfârşi prin a fi manipulat.
Ia citiţi aici:
Pe cînd Băsescu îi mulţumea lui Iliescu
V-am mai spus, puneţi prea multă patimă în politică. Aici roţile se întorc cu uşurinţă iar unde s-au scuipat, se pot pupa apoi foarte erotic, şi invers.
Iliescu, fara boala de putere din cauza careia a participat la actiuni criminale, este un om fermecator .Pe mine ma intereseaza insa din punct de vedere politic, numai primul aspect.
Intelegi oare ce spun?
Si daca intelegi, unde ramane, unde mai vezi tu patima? Poate doar o convingere eronata dar necontrazisa pe fond de nimeni pana acum-cu argumente desigur.
In plus daca majoritatea este impresionata de ce te impresioneaza pe tine, si a fost si pentru mine prima impresie, exceptionala, despre I.I. pe care-l stiu in sens bun de mult(nu-i cunosteam lasitatea si oportunismul din 1956, dar nu-l condamn neaparat ca nu i-am pretins sa fie erou)n-are decat sa fie si presedinte pe viata sau sa ne cadoriseasca cu invataceii sai care desigur il vor intrece in ticalosie, asta fiind o regula a progresului.
Puteţi face un mers înapoi al memoriei şi să-mi spuneţi exact ce ştiaţi despre Ion Iliescu înainte de revoluţie? Nu amestecaţi cu ceea ce ştiţi acum că a făcut Ion Iliescu atunci, ce ştiaţi în 1989 despre personajul Ion Iliescu.
Dadusem cu cativa ani inainte mana cu el, il admiram in colectivul in care lucram si unde eerau si persoane care-l stiau mai bine, de cand iesise putin din rigorile PCRiste ale cultului personalitatii, stiam ca fusese un elev realmente stralucit, ca invatase ingineria la rusi, deci era un posibil kgbist pentru mine. Nu stiam de pozitia lui in 1956 si era pentru mine cel mai valabil perestroikist posibil, caci stiam si ce spunea Europa Libera, astfel ca in 22 decembrie la orele 10;30-11, dupa ce se anuntase la radio sinuciderea lui Milea, fiind intr-un grup care mergea spre CC PCR (Ceausescu nu fugise inca)am spus unora care presupuneau ca daca pica Ceausescu il va urma Corneliu Manescu, ca se inseala si ca va fi Ion Iliescu si acesta abia peste niste ore a aparut in mod public.
Am crezut ca merita sa ne conduca pana cand a facut din FSN un partid, azi inteleg mai bine ratiunile, desi este o tradare a revolutiei, ca nu FSN sau Iliescu, o facuse(ba mai mult diversiunea terorista cu eticheta perfecta: Cine a tras in noi dupa 22? ne poate da mult de gandit si este absolut evident ca I.I. nu a vrut s-o lamureasca de nici-o culoare)dar nu exista revolutie care sa nu fi fost deturnata de la scopurile initiale si care sa nu-si manance eroii care nu au fost in nici-un caz I.I.
Apoi am inteles deformatia produsa de dorinta patologica de putere, de cotrol, si faptul ca acesta dorinta care l-a condus i-a subordonat orice altceva.
Tot ce s-a intamplat m-a confirmat si mai stiu ca nu este un criminal sadic, poate ca nu a taiat in viata lui un pui de gaina dar...
Vedeţi dară că domnia voastră nu-l plăceţi pe Ion Iliescu pentru ce a făcut după revoluţie, dar îl condamnaţi pentru valoarea sa din timpul comunismului, atunci când nu-l percepeaţi ca pe un erou negativ.
Dacă cineva vine acum şi spune că sunteţi un comunist rapace care a supt energia vitala a României timp 50 de ani, fără nici un alt motiv decât că îi sunteţi antipatic (lumea virtuală e plină de astfel de oameni care înjură necondiţionat), cum v-aţi simţi? Ştii că nu e adevărat şi desigur că acuzaţia nedreaptă doare. Nu se pune problema să aduceţi argumente sau să justificaţi cu adevărul. Astfel de oameni nu acceptă nici un argument, scopul lor este să înjure... Cum v-aţi simţi?
Eu pot să judec acest lucru, cum se simt alţii când sunt ţinta permanentă a "atenţiei" şi nu mă pot minţi pe mine şi pe alţii spunând că nu-mi pasă, stau deoparte şi nu mă bag. Şi eu i-am reproşat lui Ion Iliescu treaba cu trecerea FSN-ului în CFSN, mărturie stă chiar blogul domniei sale. Dar nu am insistat, pentru că poate a fost o minciună din partea domniei sale atunci când a spus că FSN nu va fi niciodată un partid politic, poate că nu a spus adevărul astăzi când afirmă că CFSN nu avea legătură directă cu FSN, dar nu a fost nimic ilegal. Insistenţa mea nu va schimba astăzi istoria trecută. Aştept, cuminte, ca pentru faptele ilicite ale oricărui politician sau personaj public, Justiţia să-şi facă datoria. Dacă nu-şi face datoria, înseamnă că nu suntem într-un stat de drept şi atunci ce pretenţii să ai de la o atare societate. Ar însemna că societatea noastră este tot cea de dinainte de revoluţie, numai că s-au schimbat o parte dintre legi şi o parte dintre personaje. Dacă Justiţia îşi face treaba şi îi găseşte, pe bune, nevinovaţi... În ambele cazuri, revolta mea, cererea mea ca altcineva să facă ca mine, aşa cum cred eu, să-mi respecte dictatura... nu este o cale democratică. Şi atunci?
1. Nu-l condamn ptr ce a fost pana in 89 ci ptr ce a facut dupa si asta o fac cu toti cei care sunt in paine azi, dar pot adauga ca tocmai de aceea sunt in masura sa-i acuz pe ei si sa nu laud pe altii ptr ca si-au continuat opera distructiva si poate ca daca revolutaia era adevarata trebuiau adunati la kilogram si poate puteam in acei 20 de ani ai lui Brucan faceam o altfel de tara si apoi nu aveau decat sa apara cu ei.
Intelege, mie imi este greu sa accept permanent ca lenesii, mincinosii, repetentii sa fie apoi mereu in frunte, adica nici ca repetentii in constructia socialista dar totalitari in mentalitate sa ne conduca si sa ne dea lectii de capitalism si de democratie.
Pai, dacă este aşa, ce legătură are comunismul aici?
Pe timpul PSD şi al lui Iliescu s-au gândit şi făcut cele mai anti-socialiste idei, cum ar fi începerea privatizării, a retrocedărilor,desfiinţarea CAP-urilor, datul înapoi al fondurilor sindicale şi toate celelalte. Eu chiar le reproşez că au făcut aceste lucruri prea devreme şi nechibzuit, astfel încât patrimoniul s-a risipit şi s-a pierdut. Eu nu aş fi dat înapoi decât bani, nimic altceva. Bani au fost pentru că inflaţia a fost galopantă. Au urmat apoi câteva mari privatizări, alături de cuponiadă plus implementări ale unor politici de desfiinţarea a patrimoniului, cum ar fi cel al Pionierilor.
Problema nu a stat niciodată în altă parte decât în mentalitate, iar în mentalitate modelul secretar de partid a fost peste tot, dintr-un motiv simplu, singurul care cunoştea o politică diferită era dl. Ion Raţiu, care făcuse efectiv politică în afara ţării. România i-a dat cu tifla şi a preferat o politică cu mentalitatea comunistă, de stânga şi de dreapta. Mai sunt câteva steluţe, precum Ticu Dumitrescu, care a luptat pentru un ideal şi s-a văzut sugrumat de duhoarea care venea dinspre politică, chiar şi din politica propriei stări de identitate politică. Domnia sa a recunoscut că legii sale i s-a pus beţe în roţi şi a fost măcelărită, deopotrivă de tot parlamentul, pentru că trebuie să vă spun, astăzi numai cei sub 30 de ani au o şansă de a nu conduce "comunist" odată ajuns la putere. Prea tineri pentru a face parte din structurile puterii. Vă lăsaţi păcăliţi de discursurile televizate, de minciuni, de acele spuse ca să dea bine poporului. Credeţi că eu nu aş ştii ce să spun fiecăruia care se ia de mine pe net din motivul că sunt sincer şi nu mieros şi prefăcut? Nu aş ştii cum să-i fac pe toţi să mă iubească, nu aş putea să fiu una din aceste feţe politice cameleonice? Dar mi-e scârbă să joc un rol pe care l-am urât pentru că este murdar şi fals. Pariaţi pe o altă faţă a aceleiaşi hidre în speranţa că nu greşiţi. Uneori la arabi se votau unul dintre cele două portrete ale aceluiaşi dictator, ca să fie democraţie, să existe alegere. Aşa este astăzi la noi, se votează aceiaşi mentalitate de patron pe sectorul repartizat cu mai multe feţe de preşedinţi de consiliu judeţean, sau senator, sau deputat. sau primar, consilier...
Îmi spuneţi că îl plac mai mult pe Păunescu decât pe Liiceanu. Ca om, desigur că il plac mai mult pe Păunescuu pentru că el este cinstit cu el însuşi, are destulă conştiinţă de sine pentru a recunoaşte ceea ce este, ceea ce a fost şi de a nu încerca să devină unul fals. Liiceanu, de la "înălţimea" intelectualităţii sale îşi bagă degetele pe gât pentru a regurgita venin faţă de un sistem care l-a reprezentant cândva prin posesie, pentru că domnul Liiceanu a exista în acea societate socialistă, nu în altă parte, nu în eprubete sterile din punct de vedere ideologice. Dinescu a fost arestat la domiciliu, a avut interdicţie la prieteni, dar el nu-şi reneagă viaţa de atunci. Şi Pleşu este mai ponderat în a numi în vre-un fel comunismul, până şi poetele Doina Cornea şi Ana Blandiana, cele două poete anticomuniste, au înţeles că simbolurile de frunte de luptă împotriva stângii sunt mentalităţi de secretar de partid. Liiceanu nu, el este cel mai presus de vremuri, cel ce există prin sine însuşi. Pentru domnia sa discursul sulfuros este garanţia că nimeni nu-i va pune eticheta. Dar ştiţi cum se spune, cel ce înjură mai tare este cel mai mare semn de întrebare. Acest strigăt lugubru împotriva comuniştilor şi a securităţii seamănă foarte mult cu sirena lui Vasile Roaită, personaj simbol (sirena) pentru care istoria nu mai se ştie bine dacă a chemat la luptă muncitorii sau jandarmii pentru muncitori.
Nici Paunescu si nici Liiceanu nu sunt asa cum ii vezi tu.
Eram in 1989 la o masa la US cu Petre Tutea pe care-l ascultam cu gura cascata desi probabil ar fi trebuit sa-mi fie frica pe acolo roiau turnatorii Dinescu nici nu intra in restaurant, Ana Blandiana lua doar ceva de la bufet.
Cat a trait atronat Nichita, eugen J. cu I. M intodeauna singuri la ultima masa, Hagiu etc iar Tutea avea o cartela tip cantina cu un meniu fix si nici-o jena in a spune ce gandeste si injura comunismul care -i dadea totusi de mancare si asta mi se parea destl de haios.
A bagat Plesu capul, Plesu care desigur ca stia cine este en verite Tutea(eu nu-l stiam, il admiram pe baza gustului meu sigur si rafinat cum m-a complimentat cineva dar nu stiam mai nimic de el iar un prieten snob care-l stia pe Plesu din liceu, cand i-am povestit de Tutea, mi-a spus: Tutea asta al tau, daca nu e in Jurnalul de la Paltinis nu exista)
Ei bine Plesu l-a vazut, am inteles dupa chip ca s-a speriat, nu putea sa intre(am inteles mai tarziu) fara sa-l salute, eu la masa cu el necunoscut si cine stie ce securist eram? deci a sters-o englezeste. Cred ca Liiceanu nu ar fi pocedat asa.
Era un banc.
La radio, la emisiunea Sfatul medicului, un ascultător a pus următoarea întrebare:
"Dacă îţi cade un asteroid de 10 tone în ochi, care sunt primele măsuri de acordare a primului ajutor?"
Cam aşa era şi cu Pleşu la intrarea în restaurant, dacă vezi că vine asteroidul, e bine să nu fi curajos şi să-l înfrunţi nemişcat, mai bine te fereşti câţiva paşi mai încolo. Eu sunt astăzi acel Petre Ţuţea de odinioară. De ce? Pentru că atunci când critici toţi combatanţi, atunci când le ceri tuturor să fie la valoarea nominală utilă, uşor, uşor eşti părăsit de toţi cei care sunt partizani cu cineva.
Eu nu cer de la intelectuali bărbăţie, de ce ar fi calitatea lor acumularea de testosteron? Eu cer de la intelectual raţionalitate, ca fiind cel mai important lucru care îl defineşte. Curaj cer de la soldaţi, poliţişti, pompieri... cei care-şi asumă riscul prin contract.
Nu ştiu cât de curajos nu a fost Pleşu sau cât de curajos ar fi fost în locul lui Liiceanu. Eu ştiu că am fost fascinat de capacitatea intelectuală a lui Liiceanu, l-am admirat, l-am pus pe un piedestal, nu foarte înalt, atât cât să fie util zonei de acces, după care i-am văzut în câteva rânduri ura, o ură neliniştită, atavică parcă, primitivă, sălbatică, animalică, menită să distrugă, să îngroape cu explodarea unor valori umane. Acel Liiceanu m-a furnicat pe şira spinări şi în acel moment piedestalul a sărit în ţăndări. Întâmplarea era că prima izbucnire a avut-o la o emisiune în care era partener cu Pleşu. L-a văzut şi pe Pleşu cum se închide la faţă după care a încercat să-l tempereze, fără efect. M-a urmărit mult această imagine şi am tot analizat-o. Izbucnirea nu era o refulare temperamentală, ci o reacţie de efect, gândită dinainte, ca o mutare de şah.
Ar putea fi titlu de carte "idolii cu postamentul crăpat".
Cred ca era o reactie temperamentala.De deznadejde, a unui om pentru care timpul nu mai asteapta.
Vezi, eu sunt partizan cu cineva(partizan temperat, moderat si acceptand posibilitatea erorii) dar nici nu te parasesc si nici nu ma supar, doar ma mir, poate prosteste,uneori, acceptand diferentele de viziune.
Poate că ceea ce spun eu nu este justificat 100%, poate că nu sunt normale aşteptările, dar atunci când investeşti speranţă într-un om, te aştepţi să reacţioneze aşa cum ţi se pare potrivit. În asemenea condiţii este imposibil să nu ai dezamăgiri.
Da, dar vezi tu, eu nici pe mine nu ma creditez cu 100%(este metaforic)si de aceea dezamagirile suferite nu m-au daramat, dar nici fericirea nu m-a plasat in Nirvana.
Trimiteți un comentariu