În lucrare este prezentată perioada grevei minerilor de la Lupeni din 77 aşa cum a fost ea reliefată de organele de securitate din acele timpuri.
Acelaşi volum conţine un "bonus" în care este prezentată şi o parte a dosarului de securitate al scriitorului petreilean Ion Dezideriu Sîrbu, respectiv capitolul în care se face referire la acelaşi an al mişcării anticomuniste din Valea Jiului.
Lansarea volumului celor doi autori din Valea Jiului a avut loc, duminică după-amiază, la Muzeul Mineritului din Petroşani, în faţa unui public omogen, de unde nu a lipsit nici primul om de cultură care a scris despre greva minerilor din Valea Jiului într-o publicaţie centrală, Ioan Lascu, dar nici avocatul celor 15 grevişti care au fost judecaţi şi condamnaţi la activităţi "corecţionale", Pompiliu Prip.
Marian Boboc, Mihai Barbu, Lupeni 1977. Filajul continuă! – Nume de cod: « Sârbulescu » scriitorul minerilor, Ion D. Sârbu în anul grevei ortacilor săi , Editura Autograf MJM, 2007Cei doi editori, Marian Boboc şi Mihai Barbu, precizează în prefaţă, că în editarea acestei cărţi au avut în vedere o reconstituire „cât mai amănunţită a evenimentelor din Valea Jiului din iulie-august 1977” şi oferirea unui punct de pornire pentru viitorii cercetători. Intenţia autorilor a fost de a realiza, în primul rând, un documentar jurnalistic şi nu un volum academic, de aceea au considerat oportună renunţarea la aparatul critic pentru „a nu îngreuna lectura”. Volumul de documente îşi propune să-i arate cititorului „cine sunt eroii, cine sunt victimile, cine sunt torţionari, cine sunt personajele principale ori secundare, simulanţii ori rezidenţii”.
Un „bonus” al volumului îl reprezintă apariţia în această carte a unor mărturii orale ale unor participanţi la greva din 1977, care completează informaţiile „seci” din documentele oficiale. Greva minerilor din 1977 a început pe 2 august 1977 şi a fost cauzată de noua lege a pensiilor, condiţiile grele de lucru, penalizările salariale, mărirea vârstei de pensionare, nerespectarea zilelor de odihnă, programul prelungit de muncă. Conform noii legi a pensiilor, cuantumul pe care minerii invalizi de gradul III le obţineau, în urma unor munci realizate în mină, şi pensia pe care o primeau, nu trebuiau să depăşească salariul pe care aceştia îl primeau înainte de pensionare. Protestul greviştilor a fost unul spontan şi nonviolent, neexistând nicio organizare iniţială. Totodată, revendicările minerilor au fost de natură economică socială, vizând obţinerea unor drepturi pe care le avuseseră înainte, precum: reducerea programului de lucru de la opt la şase ore, pensionarea minerilor la vârsta de 50 de ani, menţinerea deciziilor de pensionare privind gradul III de invaliditate, reducerea planului de producţie, eliberarea minerilor arestaţi, asigurarea de locuri de muncă pentru soţiile şi fiicele minerilor, eliminarea penalizărilor pentru neîndeplinirea planului şi neluarea de măsuri represive împotriva participanţilor la revoltă. Cu toate acestea, în urma protestului au fost luate mai multe măsuri abuzive. Acestea au constat în condamnarea a 15 mineri pentru infracţiuni de drept comun, trecerea în şomaj a unor participanţi, „deportarea” unor muncitori în regiunile din care proveneau, precum şi internarea a şase grevişti în spitalul de neuropsihiatrie din Zam. În acelaşi timp, Valea Jiului a fost declarată zonă interzisă.
Subiectul celei de-a doua părţi a volumului îl reprezintă relaţia scriitorului Ion D. Sârbu cu Securitatea, după eliberarea acestuia din închisoare şi până la moartea sa, 17 septembrie 1989. Acestă relaţie este adusă la cunoştiinţa publicului prin documentele identificate de către autori la CNSAS, prin mărturiile unor persoane care l-au cunoscut pe Ion D. Sârbu, precum şi prin informaţiile extrase din cărţile scriitorului. A doua parte a volumului debutează cu o scurtă prezentare a zonei miniere Valea Jiului de la începutul secolului XX, fiind descris în această „prefaţă” oraşul Petrila, locul de naştere a lui Ion D. Sârbu. În aceste pagini, cititorul poate găsi informaţii despre suferinţele scriitorului în perioada detenţiei, dar şi după eliberarea lui din închisoare, despre activitatea lui culturală, dar şi despre relaţiile celui urmărit cu foşti deţinuţi şi prieteni. Ca şi în prima parte, singurul criteriu pe care autorii l-au avut în vedere îl reprezintă ordonarea cronologică a documentelor şi a mărturiilor unor persoane care l-au cunoscut pe Ion D. Sârbu. În opinia noastră, cei doi cercetători ar fi trebuit să realize o fişă biografică a celui pe care ei îl denumesc „scriitorul minerilor” şi să precizeze într-un paragraf motivele care au determinat Securitatea să-l reţină pe Ion D. Sârbu în consemn la domiciliul în zilele revoltei.
Cartea constituie un „bonus” informaţional pentru publicul de istorie recentă, specializat sau nu, deşi citirea cărţii este îngreunată pe alocuri de lipsa unui aparat critic, a unei liste a documentelor şi de nedelimitarea clară a documentului editat de intervenţia autorilor. Totodată, pentru o mai bună înţelegere a subiectului abordat de către cei doi cercetători, greva minerilor din 1977, ar fi fost indicată şi prezenţa unui studiu introductiv despre această revoltă şi situaţia economică a României în anii ’70 . În studiul introductiv autorii ar fi trebuit să insiste mai mult pe cea ce ei numesc „caracterul anticomunist al grevei” şi să prezinte argumente. Desigur, în timpul revoltei au fost strigate scandate lozinci anticomuniste şi au fost distruse mai multe numere din ziarul Scînteia, dar acestea nu pot fi singurele argumente pentru a susţine că greva a fost îndreptată împotriva caracterului totalitar al regimului comunist.
O scăpare a celor doi „jurnalişti pasionaţi de istorie” o reprezintă, în opinia noastră, şi modul în care a fost editat acest volum. Singurul criteriu pe care cei doi cercetători l-au avut în vedere, din păcate, este ordonarea cronologică a documentelor.
Dumitru Lăcătuşu
Serviciul Investigaţii Speciale (http://www.crimelecomunismului.ro/ro/cartea_lunii/arhiva_cartea_lunii/noiembrie_2007/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu