Băsescu: Modificarea Legii Curţii de Conturi nu respectă Constituţia
Prin legea trimisă spre promulgare se permite plenului Curţii de Conturi să stabilească, printr-un regulament, organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice acestei instituţii, precum şi modalitatea de valorificare a actelor rezultate din aceste activităţi, cum sunt rapoartele de audit, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
"Procedând astfel, prin acest act normativ, plenul Curţii de Conturi se substituie Parlarmentului. Prin articolul 73 alineatul 3 litera l din Constituţie se stabileşte, fără echivoc, că organizarea şi funcţionarea acestei instituţii se reglementează prin lege organică şi nu prin alt tip de act normativ, emis de către o altă autoritate. Mai mult, în cazul acestei instituţii prima Cameră sesizată cu proiecte de legi sau propuneri legislative este Camera Deputaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 75 alineatul 1 din Constituţie. Referirile, în cuprinsul legii, la acest regulament sunt numeroase. Cu titlu de exemplu, acestea sunt cuprinse la punctele 45 şi 50 din legea trimisă spre promulgare, motiv pentru care se impune reexaminarea pentru a se realiza conformitatea cu dispoziţiile Constituţiei României", se arată în cererea de reexaminare trimisă Parlamentului.
Conform actului trimis la promulgare, numirea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor Autorităţii de Audit nu se mai realizează de către plenul Curţii de Conturi, ci de către Parlament, se menţionează în cerere.
"Dacă în cazul preşedintelui Curţii de Conturi, numit tot de către Parlamentul României, atribuţiile au fost şi sunt stabilite prin lege, în cazul preşedintelui Autorităţii de Audit plenul Curţii de Conturi îşi păstrează abilitarea de a stabili sfera de atribuţii a acestuia. Apreciem că se impunea ca şi atribuţiile preşedintelui Autorităţii de Audit să fie cuprinse în lege şi nu într-un regulament de organizare şi funcţionare, deoarece pe de o parte, există posibilitatea lipsirii de eficienţă a acestui organism prin limitarea prerogativelor conducerii, aducându-se astfel atingere caracterului independent din punct de vedere funcţional al Autorităţii de Audit faţă de Curtea de Conturi, iar pe de altă parte, în funcţiile politice trebuie să existe un mod unitar de numire şi revocare din funcţie", scrie Băsescu în cerere.
Băsescu cere sesiune extraordinară a Parlamentului
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, Traian Băsescu a trimis, joi, o scrisoare preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, solicitând întrunirea în sesiune extraordinară a celor două Camere ale Parlamentului României, în prima decadă a lunii iulie 2008.
"Solicitarea formulată de şeful statului are la bază întârzierile în ceea ce priveşte realizarea actului de justiţie cu privire la foşti miniştri actuali parlamentari, precum şi faptul că în prezent, activitatea Curţii de Conturi, instituţie fundamentală care controlează cheltuirea banului public este blocată, iar legea primită de preşedinte la promulgare conţine numeroase deficienţe, drept pentru care şeful statului a cerut reexaminarea ei", precizează sursa citată.
Preşedinţia menţionează că legea trimisă spre promulgare a fost amânată de nouă ori de Senat, înainte de a fi adoptată, iar ultimul mandat al actualei conduceri a Curţii de Conturi a expirat la 31 mai, iar legea a fost transmisă spre promulgare preşedintelui pe 9 iunie.
Parlamentarii comentează cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare
Bolcaş: Sesiune extraordinară şi pentru dosarele "Flota" şi "Casa din Mihăileanu"
Vicepreşedintele executiv al PRM, Lucian Bolcaş, a declarat că partidul său este de acord cu convocarea unei sesiuni extraordinare pentru reexaminarea Legii Curţii de Conturi, în care să fie analizate şi dosarele "Flota", "Casa din Mihăileanu" şi alte circa 2.000 de dosare de mare corupţie.
Bolcaş a declarat că PRM agreează convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru reexaminarea Legii privind organizarea Curţii de Conturi, pentru buna funcţionare a instituţiilor statului.
Lucian Bolcaş a declarat că stăruinţa lui Traian Băsescu pentru convocarea unei sesiuni extraordinare, care este o activitate parlamentară de excepţie, confirmă că în cazul Adrian Năstase este vorba despre o ingerinţă politică şi că se urmăreşte un scop politic.
Antonescu: Suntem de acord cu sesiunea extraordinară, dar nu pentru că a cerut-o Băsescu
Liderul deputaţilor PNL, Crin Antonescu, a arătat că deputaţii liberali sunt de acord cu convocarea unei sesiuni extraordinare pentru Legea Curţii de Conturi şi cazurile Năstase şi Mitrea, dar nu pentru că o cere Băsescu, ci pentru că în acest fel s-ar putea rezolva ceva.
"Nu consider că este nepotrivită convocarea unei sesiuni extraodinare. Se poate convoca. Din punctul nostru de vedere, nu e nicio oprelişte şi suntem de acord cu convocarea unei sesiuni pe aceste teme, dar nu pentru că a cerut-o domnul Băsescu, ci pentru că într-adevăr s-ar putea rezolva cel puţin una din aceste două probleme", a susţinut Crin Antonescu.
Întrebat dacă şeful statului are dreptul să ceară convocarea unei sesiuni extraordinare pe aceste teme, Antonescu a spus că şeful statului "are dreptul să ceară, dar nu are dreptul să convoace".
El a adăugat că problema Curţii de Conturi "este foarte importantă şi, în principiu, ar justifica convocare unei sesiuni extraordinare", dar a adăugat că nu ştie dacă se impune o asemenea sesiune, pe motiv că nu crede că se vor rezolva problemele invocate.
"Nu ştiu dacă se impune, pentru că - foarte lucid discutând lucrurile - chiar şi o sesiune extraordinară nu cred să rezolve cele două probleme, în special a doua, cea privitoare la dosarele Năstase şi Mitrea, atâta vreme cât deputaţii PSD, PRM şi care mai sunt fie refuză să voteze, fie votează împotrivă", a spus Antonescu.
PC vrea sesiune extraordinară pentru Codul Fiscal
PC doreşte convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, dar pe subiecte cum ar fi modifcarea Codului Fiscal pentru stoparea creşterii preţurilor la alimente şi utilităţi, considerând că această temă este cu adevărat importantă, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă.
Ciucă a precizat, pentru MEDIAFAX, că este decizia Birourilor Permanente ale Parlamentului dacă, odată cu sesiunea extraordinară privind modificarea Codului Fiscal, vor apărea şi alte subiecte.
"Cu privire la solicitarea preşedintelui României, nu facem comentarii. Şi noi credem că problema Curţii de Conturi trebuie rezolvată cât mai rapid, dar cel mai important subiect trebuie să fie modificarea Codului Fiscal, solicitare pe care a făcut-o prima dată PSD", a spus Bogdan Ciucă.
El a adăugat că şi cererile privind începerea urmăririi penale a deputaţilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea trebuie rezolvate, având în vedere că şi cei doi au solicitat acest lucru, dar Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor decide când va avea loc acest lucru - în vară sau în toamnă.
Rădulescu: Cererea lui Băsescu e binevenită, PDL dorea să facă acelaşi demers
Liderul deputaţilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat că cererea preşedintelui Traian Băsescu referitoare la sesiunea extraordinară a Parlamentului este binevenită şi că grupul PDL dorea să facă acelaşi demers, pentru rezolvarea temelor restante în activitatea Legislativului.
"Cererea preşedintelui este binevenită. Grupul parlamentar al PDL dorea să facă acelaşi lucru, pentru că sesiunea Parlamentului părea să se fi încheiat cu două datorii faţă de două instituţii fundamentale ale statului", a declarat Cristian Rădulescu, pentru MEDIAFAX.
El a arătat că prima dintre problemele restante este cea a justiţiei, "care trebuie să îşi continue parcursul".
Rădulescu a susţinut că cea de-a doua temă restantă este cea a Curţii de Conturi, "aflată de mult timp într-o stare de provizorat, dar care, în situaţia actuală, ar trebui, practic, să îşi închidă porţile, pentru că mandatul membrilor acestei instituţii nu a fost prelungit".
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului: Biroul Permanent şi plenul Senatului vor dezbate luni scrisoarea
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru, a declarat că în cursul zilei de luni, 30 iunie, Biroul Permanent şi plenul Senatului va dezbate scrisoarea adresată de şeful statului şi se va încerca găsirea unor soluţii la problemele menţionate de acesta.
El a precizat că "încă din cursul zilei de miercuri, printr-o declaraţie de presă, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a fost de acord cu convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru rezolvarea unor probleme din Parlament rămase în suspensie".
Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis, joi, o scrisoare lui Bogdan Olteanu şi Nicolae Văcăroiu, în care le cere să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară, în prima decadă a lunii iulie, pentru reexaminarea Legii Curţii de Conturi şi pentru votul la cererile de urmărire penală a unor parlamentari foşti miniştri.
Solicitare pentru întrunirea în sesiune extraordinară a Parlamentului României
Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis astăzi, 26 iunie a.c., o scrisoare preşedintelui Senatului României, Nicolae Văcăroiu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, solicitând întrunirea în sesiune extraordinară a celor două Camere ale Parlamentului României, în prima decadă a lunii iulie 2008.
Solicitarea formulată de şeful statului are la bază întârzierile în ceea ce priveşte realizarea actului de justiţie cu privire la foşti miniştri actuali parlamentari, precum şi faptul că în prezent, activitatea Curţii de Conturi, instituţie fundamentală care controlează cheltuirea banului public este blocată, iar legea primită de preşedinte la promulgare conţine numeroase deficienţe, drept pentru care şeful statului a cerut reexaminarea ei.
Legea trimisă spre promulgare Preşedintelui României a fost amânată de nouă ori de Senatul României, înainte de a fi adoptată. Ultimul mandat al actualei conduceri a Curţii de Conturi a expirat la 31 mai a.c., legea fiind transmisă spre promulgare preşedintelui României pe 9 iunie 2008.
Vă transmitem textul scrisorii:
„Stimate Domnule Preşedinte al Senatului,
Stimate Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
În temeiul dispoziţiilor articolului 66, alineatul 2, din Constituţia României, doresc să vă solicit întrunirea în sesiune extraordinară a celor două Camere ale Parlamentului României, în prima decadă a lunii iulie 2008.
Motivele acestei solicitări sunt următoarele:
1. Avizarea solicitărilor de începere a urmăririi penale formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie faţă de unele persoane, foşti miniştri şi actuali parlamentari. Acest aviz este necesar pentru a nu tergiversa actul de justiţie. În felul acesta Parlamentul ar putea da un semnal pozitiv în ceea ce priveşte voinţa politică din România de înfăptuire a justiţiei;
2. Dezbaterea şi adoptarea legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi având în vedere că începând cu data de 1 iunie 2008 nu mai există o bază legală de funcţionare a conducerii acestei instituţii, iar legea pe care mi-aţi trimis-o la promulgare în data de 9 iunie a.c. are numeroase carenţe pentru care am formulat cerere de reexaminare astăzi, 26 iunie a.c.
Cu deosebită consideraţie, Traian Băsescu, Preşedintele României.”
Departamentul de Comunicare Publică
25 Iunie 2008
3 comentarii:
1. Cererea lui Basescu este perfect constitutionala(art 66 al 2) si din ce ai postat se vede ca este si necesara.
Dar :primul idiot increzut Crin Antonescu cu : sesiunea poate sa fie dar nu ptr ca a cerut-o Basescu, dar draga Crinule nume de floare, ai cerut-o , tu, alt infatuat cominternistul B. olteanu care sustine ca nu are dreptul presedintele s- o ceara.
Daca Basescu ar face asemenea greseli constitutionale ar fi linsat dar nemernicii astia isi pot permite orice?
2. cererea luiBasescu conform aceluisi articol nu suporta discutii ci trebuie indeplinita, deci parlamentarii au ibertatea doar sa stabilesca data.
3. Motive ptr ca sa se discute si cazul Mitrea-Nastase sunt exact acelea ptr care parlamentul a crezut ca poate pacali cu smecherie ieftina damboviteana comisia UE.
ARTICOLUL 66 - Sesiuni
(1) Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune incepe in luna februarie si nu poate depasi sfarsitul lunii iunie. A doua sesiune incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfarsitul lunii decembrie.
(2) Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc si in sesiuni extraordinare, la cererea Presedintelui Romaniei, a biroului permanent al fiecarei Camere ori a cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de presedintii acestora.
Sa vada astfel toti ca nu au ce discuta intr-un cadru constitutional respectat, nedeformat nerastalmacit si nejegosit in orice fel.
Trimiteți un comentariu