sâmbătă, iunie 14, 2008

DNA...


13 iunie 2008
Nr. 145/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov efectuează cercetări penale faţă de inculpatul PASCU COSMIN, comisar al Gărzii Financiare Covasna, în sarcina căruia s-au reţinut opt infracţiuni de luare de mită şi trei infracţiuni de primire de foloase necuvenite.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada decembrie 2007 – mai 2008, cu ocazia efectuării unor controale de specialitate la mai multe societăţi comerciale din judeţul Covasna, inculpatul Pascu Cosmin a pretins şi primit de la reprezentanţii acestor firme bani şi produse în valoare totală de aproximativ 6.500 lei şi 500 euro, primind, în plus, şi foloase necuvenite, constând în bani şi bunuri materiale.
În schimbul banilor şi bunurilor primite, inculpatul a întocmit acte de sancţionare contravenţională care prevăd aplicarea unor amenzi minime, iar în unele situaţii a renunţat la întocmirea actelor de control.
Inculpatului Pascu Cosmin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală iar la data 12 iunie 2008, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore. La data de 13 iunie 2008, Tribunalul Covasna a dispus arestarea preventivă a inculpatului Pascu Cosmin pe termen de 29 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

13 iunie 2008
Nr. 143/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

POPESCU GHEORGHE, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Oraş Novaci, jud. Gorj, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la luare de mită şi instigare la trafic de influenţă;
SÎRBU NICU LAURENŢIU, ofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col.Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj, şef al Compartimentului Resurse Umane, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită;
BĂLUŞ SILVIU, colonel (r), fost şef Serviciu gestiune umane din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), în sarcina căruia a fost reţinută infracţiunea de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2007, I.G.S.U., prin structurile sale teritoriale, a organizat concursuri pentru ocuparea unor posturi în cadrul etapei a II – a de profesionalizare a personalului I.G.S.U., concomitent cu trecerea în rezervă a militarilor în termen. În cadrul concursului organizat de I.S.U. Gorj, inculpatul Sîrbu Nicu Laurenţiu a fost desemnat preşedinte, respectiv secretar al mai multor comisii de evaluare.
În acest context, în perioada martie-august 2007, inculpatul Popescu Gheorghe a pretins de la mai mulţi candidaţi sume de bani şi foloase materiale în valoare totală de 30.060 lei, din care a primit bani şi foloase materiale în valoare de 14.460 lei. În schimb, acesta a intervenit pe lângă inculpaţii Sîrbu Nicu Laurenţiu şi Băluş Silviu în scopul promovării de către candidaţi a examenului de angajare în cadrul I.S.U. Gorj. În concret, inculpaţii Sîrbu Nicu Laurenţiu şi Băluş Silviu au primit bani şi foloase materiale în valoare totală de 9.500 lei.
Inculpatul Băluş Silviu a primit mai multe bunuri de la candidaţi, prin intermediul lui Popescu Gheorghe, pentru ca în schimb să furnizeze candidaţilor subiectele de examen, pretinzând că are influenţă asupra colegilor săi din I.G.S.U.
La data de 13 august 2007, după ce subiectele pentru proba scrisă fuseseră definitivate de către comisia organizată la nivelul I.G.S.U., inculpatul Băluş Silviu a furnizat candidaţilor trei exemplare de teste grilă, pretinzând că acestea ar fi subiectele la proba scrisă ce a avut loc în data de 15 august 2007. De asemenea, o copie de pe aceste teste a primit şi inculpatul Sîrbu Nicu Laurenţiu.
În timpul derulării probei scrise, candidaţii au constatat că au de rezolvat cu totul alte subiecte de cât cele procurate de la inculpatul Băluş Silviu, motiv pentru care nu au promovat examenul respectiv.
În vederea recuperării prejudiciului cauzat, în cauză s-au luat măsuri asigurătorii prin indisponibilizarea unor bunuri primite cu titlu de mită.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii anticorupţie au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.I.R.A. – Direcţia Generală Anticorupţie.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Gorj.

Niciun comentariu: