miercuri, iunie 18, 2008

Progrese înregistrate în ceea ce privește atingerea obiectivelor fixate prin Protocolul de la Kyoto


IP/08/965

Bruxelles, 18 iunie 2008


Comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas, a salutat astăzi progresele înregistrate de o serie de state membre în 2006 pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Inventarul emisiilor elaborat de Agenția Europeană de Mediu pentru anul 2006, ultimul an pentru care sunt disponibile date complete, arată că în UE-15 emisiile au scăzut cu 0,8% din 2005, ajungând la o valoare cu 2,7% mai redusă decât nivelul din anul de referință (în majoritatea cazurilor, 1990). Astfel, UE-15 se află pe calea cea bună spre îndeplinirea obiectivului stabilit prin Protocolul de la Kyoto, acela de a menține media emisiilor, între 2008-2012, cu cel puțin 8% sub nivelurile înregistrate în anul de referință.

Comisarul Dimas a afirmat: „Recentele scăderi ale emisiilor în UE-15 sunt încurajatoare. Cu toate acestea, este absolut necesară implementarea rapidă și integrală a politicilor și a măsurilor adoptate sau planificate. Statele membre trebuie să își întețească în continuare eforturile pentru a-și limita sau reduce emisiile.”

În continuare, comisarul a adăugat: „Creșterea emisiilor în majoritatea statelor din UE-12 constituie un dezavantaj. Aceste țări trebuie să fie conștiente de faptul că nu trebuie să se mulțumească cu succesele din trecut. Obiectivele noastre de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră după anul 2012 se referă la UE-27 în ansamblu, astfel că va fi necesar un efort din partea tuturor statelor membre pentru a le atinge.”

Accentuarea disocierii emisiilor de creșterea economică

Scăderea cu 0,8% a emisiilor din UE-15 între 2005 și 2006 a contrastat cu o creștere a PIB-ului de 2,8% în aceeași perioadă, ceea ce atestă faptul că UE a reușit să disocieze și mai mult emisiile de creșterea economică. Principalii factori care au determinat această reducere – care reprezintă în total 34,9 milioane de tone de echivalent CO2 – au fost temperaturile mai ridicate, scăderea producției de acid azotic, răspunzătoare de emisiile de oxid azotos, gaz cu efect de seră, precum și introducerea unor noi tehnici pentru reducerea emisiilor de oxid azotos provenind din producția de acid adipic.

Emisiile din UE-27 au scăzut cu 0,3% în anul respectiv, ajungând cu 10,8% sub nivelurile din anul de referință, care nu este 1990 pentru toate statele membre, și cu 7,7% sub nivelul din 1990. Această reducere, care reprezintă 14 milioane de tone de echivalent CO2, poate fi pusă pe seama reducerii producției de acid azotic, diminuării emisiilor provenind de la producția de substanțe chimice din Franța și Ungaria și utilizării mai puțin frecvente a combustibililor gazoși și lichizi în gospodării.

Emisiile din transporturi sunt în continuă creștere

În ceea ce privește tendințele, la nivelul UE-15 cifrele pentru anul 2006 confirmă reducerea continuă a emisiilor din sectorul agricol și cel al deșeurilor. Emisiile din industriile energetice s-au stabilizat în ultimii ani, în timp ce cele din industriile producătoare înregistrează o ușoară diminuare. Emisiile atribuibile sectorului transportului se află însă în continuă creștere și constituie o preocupare specială.

Evoluția din UE-27 este similară celei din UE-15, cu excepția proceselor industriale, unde s-a înregistrat o ușoară creștere a emisiilor.

Datele au fost compilate de Agenția Europeană de Mediu și prezentate Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC).

Informații suplimentare:

Comunicat de presă al Agenției Europene de Mediu

http://www.eea.europa.eu/highlights

Raportul AEM asupra inventarului gazelor cu efect de seră 1990-2006

http://reports.eea.europa.eu/technical_report_2008_6/en

Site-ul web al Comisiei Europene dedicat schimbărilor climatice:

http://ec.europa.eu/environment/climat/home_en.htm

Anexă

Emisii de gaze cu efect de seră în echivalent CO2 (cu excepția rezervoarelor de carbon) comparate cu obiectivele din Protocolul de la Kyoto pentru 2008-2012

Sursa: Comisia Europeană, pe baza informațiilor furnizate de Agenția Europeană de Mediu

STAT MEMBRU
1990
Anul de referință din Protocolul de la Kyoto1)
2006
Evoluție 2005-2006
Evoluție 2005-2006
Evoluție 1990-2006
Evoluție față de anul de referință -2006
Obiective 2008-12 din Protocolul de la Kyoto și împărțirea sarcinii la nivelul UE
(milioane de tone)
(milioane de tone)
(milioane de tone)
(milioane de tone)
(%)
(%)
(%)
(%)
Austria
79.2
79.0
91.1
-2.2
-2.3%
15.1%
15.2%
-13.0%
Belgia
144.5
145.7
137.0
-5.4
-3.8%
-5.2%
-6.0%
-7.5%
Bulgaria
116.7
132.6
71.3
0.8
1.2%
-38.9%
-46.2%
-8.0%
Cipru
6.0
6.0
10.0
0.2
1.6%
66.0%
Nu se aplică
Nu se aplică
Republica Cehă
194.2
194.2
148.2
2.5
1.7%
-23.7%
-23.7%
-8.0%
Danemarca
69.0
69.3
70.5
6.9
10.9%
2.1%
1.7%
-21.0%
Estonia
41.6
42.6
18.9
-0.4
-2.3%
-54.6%
-55.7%
-8.0%
UE-15
4243.8
4265.5
4151.1
-34.9
-0.8%
-2.2%
-2.7%
-8.0%
Finlanda
70.9
71.0
80.3
11.3
16.3%
13.2%
13.1%
0.0%
Franța
563.3
563.9
541.3
-13.8
-2.5%
-3.9%
-4.0%
0.0%
Germania
1227.7
1232.4
1004.8
-0.2
0.0%
-18.2%
-18.5%
-21.0%
Grecia
104.6
107.0
133.1
-0.7
-0.5%
27.3%
24.4%
25.0%
Ungaria
98.2
115.4
78.6
-1.6
-2.0%
-20.0%
-31.9%
-6.0%
Irlanda
55.5
55.6
69.8
-0.6
-0.8%
25.6%
25.5%
13.0%
Italia
516.9
516.9
567.9
-10.0
-1.7%
9.9%
9.9%
-6.5%
Letonia
26.5
25.9
11.6
0.5
4.4%
-56.1%
-55.1%
-8.0%
Lituania
49.4
49.4
23.2
0.5
2.4%
-53.0%
-53.0%
-8.0%
Luxemburg
13.2
13.2
13.3
0.03
0.2%
1.0%
1.2%
-28.0%
Malta
2.2
2.2
3.2
-0.01
-0.3%
45.0%
Nu se aplică
Nu se aplică
Țările de Jos
211.7
213.0
207.5
-4.3
-2.0%
-2.0%
-2.6%
-6.0%
Polonia
453.6
563.4
400.5
14.1
3.7%
-11.7%
-28.9%
-6.0%
Portugalia
59.1
60.1
83.2
-4.2
-4.8%
40.7%
38.3%
27.0%
România
247.7
278.2
156.7
4.7
3.1%
-36.7%
-43.7%
-8.0%
Slovacia
73.7
72.1
48.9
-0.4
-0.9%
-33.6%
-32.1%
-8.0%
Slovenia
18.6
20.4
20.6
0.1
0.6%
10.8%
1.2%
-8.0%
Spania
287.7
289.8
433.3
-7.5
-1.7%
50.6%
49.5%
15.0%
Suedia
72.0
72.2
65.7
-1.2
-1.7%
-8.7%
-8.9%
4.0%
Regatul Unit
768.5
776.3
652.3
-3.0
-0.5%
-15.1%
-16.0%
-12.5%
UE-27
5572.2
Nu se aplică
5142.8
-14.0
-0.3%
-7.7%
Nu se aplică
Nu se aplică

Niciun comentariu: