marți, iunie 17, 2008

Triste neputinţe



Nicolae Labis - Moartea Caprioarei
Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.
A rãmas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii mã zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea mã naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.

Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni sã s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sã nu mai vii, sã nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sã dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fãrã vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în maini fãrã sã stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-mã, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

5 comentarii:

Roxana Costea spunea...

foarte frumos. Uitasem cât de frumoasă e poezia, iar pe muzică nu am auzit-o niciodată.

N. Raducanu spunea...

Oare Labis o fi figurand printre autorii admisi cu subiecte la bacalaureat? Sau o fi fost considerat colaborationist si deci stigmatizat, pentru a-i face loc lui Mircea Cartarescu?

Bibliotecaru spunea...

@ roxana popa
Cred că această poezie este mai actuală ca oricând, suntem un popor care bea ştergând sângele trecutului pe cămaşă, mănâncă carne şi lacrimi... toate acestea în numele unei politici din ce în ce mai lipsită de ţel vital, de doctrină, de minima curtoazie faţă de cei care există zi de zi pentru a le face existenţa justificabilă.

Bibliotecaru spunea...

N. Răducanu
Ar fi interesant de văzut. Din păcate afişarea subiectelor s-a fâcut în format PDF şi nu txt, realizând astfel o baza de date de 20 de ori mai mare şi necesitând un program special, Acrobat Reader, pentru a le întrebuinţa. Fiind PDF, nu se poate folosi comanda Search asupra lor. Eu unul nu am avut răbdare să le verific pe toate.
Iată link-ul.
Nu sunt nici pro şi nici contra Cărtărescu. Ceea ce ştiu cu siguranţă este că prea puţin din literatura naţională şi, mai ales, internaţională, se citeşte pe perioada liceului. Personal eu sufăr astăzi din acest motiv. Eu nu înţeleg de ce liceul împinge învăţătura spre acumulare de date şi nu spre acumulare de cunoaştere. Liceul, după părerea mea, ar trebui să fie o perioadă de formare a bunelor obiceiuri precum lectura, mersul la teatru sau la un concert. Poate că unui strungar îi trebuie să ştie calcul integral, dar cred că mai important ar fi să cunoască puţină filosofie, atât cât să-i trezească interesul. Am renunţat prea repede la perioada antebelică, la societatea citadino-culturală, pentru a ne cantona vieţile în munca. Oricine ştie astăzi cu un om obişnuit stă mai mult la muncă decât cu familia, şi nu cred că este bine. Trăgând linie peste o viaţă de om, am putea descoperi că ea este covârşitor ocupată de muncă, somn, televizor şi mâncat.
În asemenea condiţii suntem nevoiţi să facem diferenţe în Labiş şi Cărtărescu şi acestea nu sunt judecăţi de valoare.

Anonim spunea...

Multumesc mult ! Lia