Autobahn

---

„Autobahn“, spectacolul „Teatrului fără Frontiere“, care se joacă în patru maşini din trafic, se reia de mâine. Biletul la piesa americanului Neil LaBute costă 85 de lei.

Spectatorii stau pe bancheta din spate, actorii îşi joacă dramele pe scaunele din faţă. Scena clasică de teatru a fost înlocuită cu una neconvenţională, în mişcare. „Autobahn“, spectacolul marca „Teatrul fără Frontiere“, revine, după doi ani, în traficul Bucureştiului.

Prima reprezentaţie a uneia dintre cele mai scumpe piese de teatru jucate în Capitală până acum - biletul costă 85 de lei - se dă mâine-seară, de la ora 22.00.

150 de minute în jeep sau în Dacie

Patru cupluri de actori îşi spun cele patru poveşti în patru automobile care îşi vor plimba roţile, agale, pe Bulevardul Kiseleff, prin faţa Arcului de Triumf şi pe la Piaţa Victoriei. Spectacolul, regizat de Mihaela Sîrbu după textul lui Neil LaBute, poate fi văzut doar de 12 spectatori odată - câte trei în fiecare autoturism.

În „Autobahn“, cele patru piese într-un act se petrec în partea din faţă a automobilului, decorul e simplu - o maşină de fiţe, un jeep cu fotolii din piele, sau o Dacie amărâtă -, actorii nu au sufleor, iar emoţia jocului de la volan se simte cu uşurinţă pe locurile din spate.

Timp de 150 de minute, cât durează spectacolul de teatru neconvenţional, LaBute îşi amuză copios spectatorii cu poveşti despre relaţii contemporane. Iar spectatorilor nici nu le vine să aplaude, decât la final, când toţi actorii ies în stradă.

Inedit, dar costisitor

Un road-movie teatral, în care ochiul publicului ia locul camerei de filmat, eliminând astfel zidul creat de ecranul televizorului, „Autobahn“ îi aduce în traficul de noapte al Capitalei pe actorii Amalia Ciolan, Mihaela Sîrbu, Raluca Tudorache, Bogdan Albulescu, Radu Bânzaru, Marius Gâlea, Radu Iacoban şi Andrei Mateiu.

„Sunt aceiaşi actori care au jucat şi în 2006, când a avut loc premiera piesei“, explică Mihaela Sîrbu, directorul Fundaţiei „Teatrul fără Frontiere“.

„«Autobahn»-ul a fost întrerupt, timp de doi ani, din lipsă de fonduri. E un spectacol pe cât de inedit, pe atât de costisitor. Sunt opt actori şi numai 12 spectatori la fiecare reprezentaţie. Deci, nu se pune problema să acoperim costurile cu bani din bilete“, adaugă Sîrbu, cea care a şi regizat piesa, explicând astfel şi de ce biletul de intrare costă 85 de lei.

„Autobahn“ va fi pe şoselele oraşului în toată luna iunie şi e posibil să fie reluat şi la toamnă. Următoarele spectacole se vor juca sâmbătă (14 iunie), marţi (17 iunie) şi sâmbătă (21 iunie).

Pentru rezervări, sunaţi la numărul 0741.54.67.97 sau trimiteţi e-mail la adresa tff@teatrulfarafrontiere.ro.

Iulia Popovici - "Observator Cultural"
25-31 mai 2006

Autobahn e, astfel, un fel de road-movie in care ochiul camerei de filmat e luat de ochiul nesatul al privitorului de pe bancheta din spate, in care, filtrul ecranului odata inlaturat, detaliile devin intime pina la indecenta, rasuflarea se taie, iar imaginea se compune fragmentar, reflectata in oglinzi sau prinsa in secunda unui profil. Vocile suna aproape, cuvintele se insinueaza ascutit, cu brutalitatea cotidianului surprins in brutalitatea faptului. Si nu e vorba doar de text (foarte bine tradus si, uneori, contextualizat), si nici de virtutile actorilor, fortati sa renunte la toate instrumentele tehnice ale teatralitatii (incepind cu ipostazierea vocala) pentru a reconstitui o forma unica de autenticitate (iar Radu Iacoban, de exemplu, e la mile distanta de Edmond, naucitor de persuasiv de data asta). Ceea ce se schimba fundamental e, in primul rind, relatia cu publicul - acea intimitate intimidanta care te face martor si partas in mistere pe care n-ai vrea sa le cunosti - si cea cu spatiul, cu orasul si luminile lui. Hiperrealism, ultrarealism sau realism pur si simplu? Hiperrealismul face ca o realitate supradimensionata, potentata artistic, sa navaleasca peste spectator, impunindu-i acestuia un nou sistem de valori. Ultrarealismul... trece dincolo de limitele unui realism inteles ca naturalism. Autobahn isi are propria forma de realism - decantat pina la puritatea emotiei autentice, adevarate reale. Pentru ca e un extraordinar spectacol al unui catharsis ireproductibil cu armele teatralitatii.

Bogdan Iancu - "Prezent"
18 mai 2006

Piesa regizata de Mihalela Sirbu, desi un experiment care poate parea un manifest indreptat impotriva canoanelor teatrului clasic, este o propaganda excelenta pentru un teatru simplu, dezbracat de impopotanari postmoderne, cu replici si tensiuni care te fac sa-ti tii respiratia. O piesa cu un scenariu ofertant, un text despre comunicarea cotidiana ezitanta, plina de clisee si, pina la urma, aberanta. O montare care restringe multe din libertatile clasice ale spectatorului, dar ofera ceva mult mai important in schimb: poti alege tu ordinea secventelor. Atunci cind cobori din ultima masina, ti-e clar c-ai fi vrut sa petreci toata noaptea in trafic...

Iulia Stancu - "Ziarul Financiar"
26 mai 2006

Conventia e clara: pentru actori nici nu existi (decat atunci cand iti arunca o servieta in brate), iar tu ii privesti si ii asculti in tacere.

Altfel spus, ai toate conditiile sa nu iei in serios acest spectacol, si totusi nu poti. Exista costume, textul e urmat cu sfintenie, actorii joaca cu toata seriozitatea, ca si cum ar avea sute de oameni in fata. Si desi se petrec la (pe) sosea, nu e vorba de piese bulevardiere. Cele patru tragicomedii in doua personaje au loc la cativa centimetri de tine si fiecare rasuflare, soapta sau raset infundat se aude perfect.

Unele replici te fac sa razi ca la o comedie romantica, in timp ce altele iti aduc aminte de Crash, filmul premiat cu Oscar anul acesta.

Este un fel de voyeurism, presarat cu multe taceri si dialoguri imprevizibile, ba chiar si incidente (intr-o seara, una dintre masini a fost trasa pe dreapta de un echipaj rutier). Nici nu stii ce reactii sa ai: cand pare amuzant, nu e, cand pare trist, e comic. Sau amandoua la un loc. De altfel, LaBute, unul dintre cei mai buni dramaturgi contemporani, nu e un autor confortabil.