Am fost o povară pentru cei din jurul meu, mai întâi atârnat de ţâţa mamei, apoi nesociabil la creşă, prima instituţie în care am fost încartiruit. Aici o singură amintire, un câine mare, pe atunci toate erau mari, într-o curte care se întrezărea de la etajul educatoarei care mă ridica în braţe la nivelul ferestrei. De la grădiniţă îmi aduc aminte constrângerea pantofilor de piele, întotdeauna prea mici, senzaţie pe care o simt şi astăzi neplăcut pe picioarele mele, un foişor în care cineva ascunsese nişte reviste, profesoara de muzică şi ora de franceză, maşinuţa mea strivită de bolovan.
Apoi cineva mi-a dat un certificat de matur şi mi-a spus imperativ “Fă ceva din viaţa ta!” iar eu nu am ştiut ce să fac altceva decât să aştept să mor. Din acel moment mă sting, picătură cu picătură prin moartea fiecăruia dintre oamenii de la care am învăţat, care m-au crescut, care m-au iubit, care mi-au construit fiinţa. Astăzi mai sunt foarte, foarte puţini, fiinţa mea este aproape goală. Mai păstrez amintirea unui câine la creşe şi două felii de pâine prăjite pe plita bucătăriei vechi de la grădiniţă cu o cană de zaţ de cafea amestecat cu lapte. În rest se aşterne negru, moartea, constrângerea la nefiinţe. Din când în când îmi adun atomii şi le cercetez puterea de existenţă. Ei îmi comunică, furioşi, aceleaşi emoţii: “Renunţă, renunţă, renunţă!”. Singura şansă care mi-a mai rămas este gândul păcatului. Când nici păcatul nu va mai exista, şi asta curând, voi da curs atomilor care îmi ţipă în creier durerea.
11 comentarii:
Stimate domnule Florescu,
Am citit alaturata marturisire a dvs. si am ramas impresionat. Citesc cu regularitate postarile dvs. pe acest blog si apreciez atat calitatea lor, cat si efortul pe care il depuneti pentru a ne tine la curent. Ele dovedesc ca sunteti un om interesat de aspectele cele mai variate ale vietii in societatea romaneasca si doriti sa ni le impartasiti si noua. Fapt care dovedeste, cred eu, ca textul alaturat este doar rezultatul unei stari depresive de moment. In speranta ca o veti depasi pentru a continua sa ne bucurati cu informatiile dvs. , va urez ani multi de rodnica activitate publicistica !
Vă mulţumesc pentru vorbele frumoase. Din păcate în jurul meu se clădeşte un uriaş cimitir, am ajuns să cunosc mai mulţi decedaţi decât vii. Mă urmăresc întreaga noapte şi apoi întreaga zi. Mă simt dezrădăcinat şi uscat, iar societatea aceasta nu mă mai reprezintă nici măcar în valorile ei intelectuale. Emigraţia nu este nici ea o soluţie pentru că şi acolo este acelaşi lucru, pământ nefertil, autosuficienţă, opacitate la cunoaşterea esenţială şi, mai ales, foarte multă manipulare. În asemenea condiţie, modelul uman transcendental devine caduc.
Sa stii ca nu esti singur, inteleg tot ce ai scris, dar desenul demn de Bosch m-a ingrozit.
Si Camus s-a sinucis, dar nu stiu daca din coerenta cu ce a scris in Mitul lui Sisif sau din alte motive.
Oricum traim in permanenta in Neintelegerea fundamentala, dar nu cred ca iubirea este o frana in cautarea adevarului, caci Isus ne-a adus simultan Iubirea si grairea permanenta a Adevarului si cred ca viata merita sa fie treita pentru rostirea adevarului si tu dand stiri corecte transcriind practic emisia esti intru adevar cat putem noi fi in aceasta zona, dar laodoceanismul tau cred ca este viermele care te roade si care iti ingradeste libertatea.
Fii liber, caci stii ce spuneau cei de varsta ta in 1989 si poate astfel acum nu va fi nevoie sa si mori precum erau ei dispusi s-o faca.
Cat timp esti cat de cat sanatos si poti face ceva bun pentru altul si daca tu vrei si pacate pentru tine(stii cuvintele din Mircea Eliade: pentru pacatele mele...) merita sa traiesti.
Erata: laodiceeanismul
Dar nici nu sunt atât de sănătos încât să fac ceva pentru altul, iar Iisus a practicat un accept tacit al morţii sale de vreme ce nu s-a împotrivit ei. Viaţa este cu mult mai simplă decât structura complicată pe care societatea încarcă să o construiască pentru noi.
Iarta-ma daca esti bolnav, eu nu am avut impresia asta, dar daca esti numai bolnav sufleteste, atunci poti face destule si de altfel esti unul din foarte putinii care nu taie numai frunza la caini pe bloguri, ca alte activitati nu-ti cunosc eu...
PS.Moartea lui Isus si invierea sa a dat sens religiei care s-a numit creestina, nu putem face comparatie ,te rog...
Creştinism înseamnă sacrificiul pentru aproape şi reînviere. Şi astăzi calea spre sfinţenie este lepădarea de sine. De aici, totul se interpretează.
Iisus nu cred ca era nici disperat, nici resemnat incat sa accepte moartea pe care i-o hotarasera dusmanii lui. El ar fi vrut in orice caz sa-si continue misiunea de salvare a omului. Si a reusit in orice caz.
As mai adaoga insa ca si Emil Cioran a trecut prin momente de depresiune in care se intreba de ce mai traieste de vreme ce nu el a decis sa se fi nascut. Totusi a murit la adanci batranete...
@ Ion Adrian - Camus nu s-a sinucis, ci a murit intr-un accident de automobil impreuna cu editorul sau Gallimard...
@ N. Raducanu
Aveţi perfectă dreptate.
@N.Raducanu,
Pe atunci s-a tot vorbit de sinuciderea lui, dar nu te contrazic, ca nu am verificat atent lucrurile si daca e cum spui nici macar Camus nu a fost consecvent total intru ale vietii in raport cu convingerile, asa cum recomanda in mitul lui Sisif la polul opus fiind Schopenhauer.
Deci eu nu zic precum cei 322, de ce nu s-a sinucis Camus daca asta a recomandat, ci spun bine ca a inteles ca nu orice promisiune sau recomandare trebuie respectata.
Trimiteți un comentariu