joi, iunie 12, 2008

Festivalul Artelor Spectacolului, Babel Fast, se va deschide, vineri, la Târgovişte



Festivalul Artelor Spectacolului, Babel Fast, se va deschide, vineri, la Târgovişte
Cea de-a doua ediţie a Festivalul Artelor Spectacolului, Babel Fast se va deschide, vineri, la Târgovişte, cu Parada Babel 2008, nume sonore ale teatrului mondial anunţându-şi deja prezenţa la festival în perioada 13-18 iulie.

La manifestarea organizată de Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte şi a cărei temă este intitutală în acest an al dialogului intercultural "Superstiţii", vor fi prezenţi artişti din România, Lituania, Franţa, Coreea, Germania, Armenia, Polonia şi Elveţia.

La Babel Fast va participa şi celebrul regizor lituanian Oskaras Korsunovas, câştigătorul mai multor premii internaţionale. Aici sunt aşteptaşi şi Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu şi Alexander Hausvater.

Potrivit Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte, la Babel Fast sunt aşteptate teatrele" Oskaras Korsunovas" din Lituania, "Akademya Ruchu" din Polonia, "Tomcsa Sandor" din Odorheiul Secuiesc, "Odeon Studio" din Paris, "National Academic Armenia", "Volksbuhne Theatre" din Berlin, "Changpa Coreea", "Toma Caragiu" din Ploieşti şi Circul Besancon.

Pe scenele amplasate în mai multe zone din Târgovişte, vor putea fi urmărite spectacole de teatru, concerte muzicale şi expoziţii de pictură şi fotografie. Nu vor lipsi dezbaterile, colocviile pe teme de teatru şi expoziţiile de fotografie artistică şi pictură.

Copiii vor avea şi ei parte de distracţie deoarece pentru ei Circul Basancon a programat mai multe jocuri şi focuri de artificii.

Printre trupele care vor concerta la Babel Fast se numără Bor Ezanga Kombo, Timpuri Noi, Art of Quartet, Trooper, Gloria cu Mbela Nzuzi şi Trigon, iar genurile interpretate sunt de la afro music şi până la rock.

The image “http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/59/KneiselQuartet.jpg/350px-KneiselQuartet.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
http://images.bestwebbuys.com/muze/books/67/9780801494567.jpg

Niciun comentariu: