joi, iunie 12, 2008

Preşedintele României


Alocuţiunea
preşedintelui României, Traian Băsescu,
la deschiderea expoziţiei de documente şi fotografii “1848: proiectul României moderne. Proclamaţia de la Islaz şi Bucureştii”
(Muzeul Municipiului Bucureşti, 11 iunie 2008 )

„Este o bucurie să revin la o unitate culturală a Primăriei Capitalei şi mă bucură organizarea aici a acestei expoziţii şi, în mod deosebit, a prezentării Proclamaţiei de la Islaz, în original. Ţin să mulţumesc şi Arhivelor Statului pentru deschiderea pe care au avut-o scoţând public acest document de valoare extraordinară. Este important să fie readuse în memorie câteva date despre 1848, pentru că ele sunt emblematice pentru un tip de mişcare politică.

Pe 9 Iunie, revoluţionarii au organizat, cu sprijinul lui Popa Şapcă, o mare adunare populară la Islaz. Locul fusese ales pentru că era în afara razei de acţiune a trupelor lui Vodă Bibescu. Acesta dăduse ordin să fie arestaţi toţi revoluţionarii care veneau de la Paris. La Islaz a fost dată citirii Proclamaţia şi s-a format un Guvern provizoriu, avându-i în componenţă, printre alţii, pe Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell şi Ştefan Golescu.

E o declaraţie de drepturi, căreia cu greu i se poate găsi un echivalent în istoria noastră politică, deoarece Constituţiile ulterioare nu au avut drept preambul asemenea afirmări ale drepturilor, fiind concentrate pe amenajarea statului. Am să dau citire utilizând, în cea mai mare parte, chiar formulările vremii, câtorva puncte din Proclamaţia de la Islaz.

La punctul unu este “Independenţa administrativă şi legislativă a poporului romăn, pe temeiul tratatelor lui Mircea şi Vlad V, şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale”. “Egalitatea drepturilor politice.” “Contribuţia generală.” “Adunarea generală compusă din reprezentanţi ai tuturor stărilor societăţii.”
La punctul cinci găsim un element de mare actualitate, dacă vreţi, “Domnul responsabil ales pe căte cinci ani şi căutat în toate stările sociale.” “Împuţinarea listei civile – ardicarea de orice mijloc de corrumpere”, iată un alt subiect de mare actualitate şi astăzi. Şi un altul: “Responsabilitatea ministrilor şi a tutulor foncţionarilor în foncţia ce ocupă”, este echivalentul răspunderii ministeriale de astăzi. “Libertate absolută a tiparului.” “Orice recompensă să vie de la Patrie prin representanţii săi, iar nu de la Domn.” “Dreptul fiecărui judeţ de a-şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a-şi alege Domnul”, iată votul uninominal aplicat astăzi.

“Gvardie naţională”, Garda naţională. “Emanciparea mănăstirilor închinate.” “Emancipaţia clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire.” “Desrobirea ţiganilor prin despăgubire”, iată problema minorităţii rrome de astăzi şi atunci era o problemă a societăţii. “Representant al ţărei la Constantinopol dintre Români”.“Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au foncţii”, avem atâţia care nu-şi acoperă funcţiile prin titlurile pe care le deţin. “Desfiinţarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea”. “Desfiinţarea, atât în faptă, cât şi în vorbă, a pedepsei cu moarte”, era o aspiraţie din 1848 pe care noi am materializat-o târziu. “Aşezăminte penitenţiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor şi să easă îmbunătăţiţi”. “Emancipaţia Izraeliţilor şi drepturi politice pentru orice compatrioţi de altă credinţă”. “Convocare în dată a unei adunări generale estraordinare constituante, alese spre a reprezenta toate interesele sau meseriile naţiei, care va fi datoare a face constituţia ţării pe temeiul acestor 21 articole decretate de Poporul român”.

Pe 11 Iunie, la Bucureşti, Vodă Bibescu semnează Proclamaţia de la Islaz, care devine astfel, şi îi rog pe istorici să-mi scuze afirmaţia, prima Constituţie modernă a românilor. S-ar putea vorbi, pe drept cuvânt, despre Constituţia de la Islaz. O Constituţie a cetăţenilor, nu a statului. În următoarea perioadă, în întreaga ţară e sărbătoare populară. Într-o atmosferă de entuziasm, mulţimile spânzură, ard sau îngroapă copii ale Regulamentului organic impus de generalul rus Pavel Kiseleff în 1831. Consulul rus ameninţă cu intervenţia militară, iar Vodă Bibescu fuge.

Fac o precizare istorică, rusofobia este o trăsătură importantă a revoluţionarilor de la 1848. Diferiţi în multe privinţe, din punct de vedere al viziunii economice sau al proiectării instituţiilor, de pildă, revoluţionarii sunt uniţi de rezervele faţă de Rusia, ca putere protectoare care tindea să acapareze spaţiul românesc.

Pe 14 Iunie, Guvernul revoluţionar este la Craiova, unde populaţia oraşului, alături de dorobanţi, reuşeşte să dejoace o tentativă de puci organizată de soldaţii colonelului Vlădoianu. Este adoptat tricolorul ca drapel naţional. Numele oficial România nu va exista decât din 1862, dar tricolorul e simbol al cetăţenilor înainte de existenţa statului care-l va adopta ca drapel oficial.

Guvernul provizoriu din Valahia a adoptat un decret, în iulie 1848, de convocare a alegerilor pentru o Adunare constituantă, care trebuia să întemeieze statul pe declaraţia de drepturi de la Islaz. Fixate pentru 19-29 august, alegerile nu s-au mai putut ţine. Decretul din iulie prevedea pentru prima dată, după model francez, votul universal masculin pentru ştiutorii de carte, ca şi o normă de reprezentare: 250 de deputaţi, câte unul pentru fiecare 10 mii de locuitori. În paralel, în Moldova, Kogălniceanu a scris un proiect de Constituţie care prevedea, de asemenea, alegerea unei Adunări obşteşti.

Pe 19 Iulie începe intervenţia trupelor turceşti, la solicitarea Rusiei. Pe 13 Septembrie trupele turceşti se luptă cu pompierii, în Dealul Spirii, iar pe 30 Noiembrie este ocupată Craiova, punându-se capăt, astfel, Revoluţiei din Muntenia. 1848 nu a fost o reuşită deplină, dar a fost un mare început. Erau puse bazele unei acţiuni colective de emancipare politică, o emancipare ce se va realiza în deceniile următoare. Termenii cheie ai mişcării revoluţionare: egalitate şi emancipare, libertate şi responsabilitate.

Revoluţiile de la 1848, din care face parte şi revoluţia română, au fost, înainte de orice, mişcări de revendicare a unor Constituţii moderne, care să consfinţească drepturile cetăţenilor, precum şi instituţiile statului democratic şi independent. Anunţate încă din deceniile anterioare în Franţa, Spania şi Belgia prin adoptarea unor documente precum Carta Constituţională franceză de la 1830 şi inspirate şi de reformele engleze, precum Actul Reformei din 1832, mişcările din 1848, din Italia, Ungaria, Germania, Elveţia sau România au reclamat trecerea la un regim reprezentativ modern.

Mişcarea de la 1848 e importantă pentru că este primul semn al unei sincronizări cu evoluţiile politice europene. Această sincronizare a făcut posibilă reuşita din deceniile următoare: unificarea politică, la fel ca în Italia sau Germania şi, mai ales, organizarea modernă a statului, după Constituţia de la 1866. A fost nevoie de două decenii pentru ca statul să se aşeze constituţional.

Mişcarea de la 1848 a fost o adevărată revoluţie constituţională şi naţională. Ea a impus o inovaţie constituţională inspirată de experienţa şi ideile republicanismului şi liberalismului european din acel timp. De asemenea, mişcarea de la 1848 a fost una populară. Ideile şi acţiunile unei elite au fost însuşite şi apărate de mari segmente ale populaţiei, de la orăşenii din Bucureşti, până la ţăranii din satele din preajma Craiovei.

1848 a fost şi un moment în care elitele politice şi intelectuale au înţeles şi au exprimat în modul cel mai clar nevoia de emancipare a societăţii, de egalitate a indivizilor şi de respect al drepturilor cetăţeneşti. Proclamaţia de la Islaz a fost o adevărată declaraţie a drepturilor omului şi cetăţeanului în spaţiul românesc, un program politic al modernizării societăţii şi instituţiilor şi de sincronizare cu evoluţiile politice europene. E prima noastră Constituţie şi cred că ar fi bine ca fiecare cetăţean să ştie că drepturile sale îţi au originea în acest document, care este expus cu sprijinul Arhivelor statului. Este pentru prima dată când autoritatea de stat, la români, se aşează pe baza principiilor suveranităţii populare.

Revoluţia de la 1848 a introdus şi ideea majoră, a generaţiei de politicieni ai vremii în cultura noastră politică, şi anume ideea că instituţiile se construiesc printr-un efort colectiv. Altfel spus: ele nu sunt rodul unui efort individual, ci al comunităţii, al energiilor comunităţii şi al voinţei colectivităţii.

Azi, România are nevoie de o nouă generaţie care să aibă drept model valorile democratice şi constituţionale, patriotismul şi deschiderea spre viitor. Ţara noastră are nevoie de elite intelectuale la fel de vizionare şi de inovatoare, precum acelea ale revoluţiei de la Islaz, Bucureşti şi Craiova. Avem nevoie de un spirit cetăţenesc la fel de activ, precum acela al înaintaşilor noştri care au făcut România modernă şi au adus-o alături de principalele naţiuni europene.

Vă mulţumesc!”

Niciun comentariu: