miercuri, iunie 11, 2008

Subtil, mon cher, subtil...


Vanghelie convoacă ziariştii la o conferinţă la care în locul său apare Darabont
Vanghelie convoacă ziariştii la o conferinţă la care în locul său apare Darabont (Imagine: Mediafax Foto)
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a anunţat, miercuri, ziariştii acreditaţi la PSD, că va susţine o conferinţă de presă la sediul PSD Bucureşti, la ora 14.00, în locul lui apărând însă candidatul PSD la Primăria Sectorului 6, Dan Darabont.

Consilierul lui Marian Vanghelie, Bogdan Tamaş, a sunat, miercuri, ziariştii acreditaţi la PSD, pentru a-i anunţa că Vanghelie, "primarul", va susţine o conferinţă de presă la ora 14.00.

În locul lui Vanghelie însă, la conferinţă a apărut candidatul PSD la Primăria Sectorului 6, Dan Darabont, deşi în anunţul făcut de Tamaş nu se menţionase deloc că acesta ar veni la conferinţă.

După ce Darabont a susţinut o alocuţiune electorală, staff-ul de la sediul PSD Bucureşti a anunţat ziariştii că Vanghelie nu va veni la conferinţă.

Profitând de prezenţa ziariştilor şi televiziunilor, al căror interes fusese suscitat de anunţul despre conferinţa de presă a lui Vanghelie, care a adoptat o poziţie contrară conducerii centrale a PSD în privinţa sprijinului acordat în turul doi pentru alegerile la Primăria Capitalei, Darabont a criticat anunţul făcut de actualul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, referitor la construcţia unui spital în zona Leu-Apaca.

http://www.ziare.com/_files/Image/news/298/297573_0804_poteras.jpg

Darabont a spus că locaţia respectivă este zonă verde protejată şi nu se poate construi nicio clădire. El a apreciat că anunţul lui Poteraş cu privire la construirea spitalului este o "cacealma".

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ce penibil! Ce tactica jenanta..Darabont stia, se vede, ca daca anunta ca iese el in conferinta nu venea niciun ziarist..

Bibliotecaru spunea...

Un motiv este. Ceea ce mă deranjează este că politica românească este aşa departe de maturitate. Oare noi vom mai avea timp să aşteptăm acest proces de maturizare?