luni, iunie 09, 2008

Tăriceanu cere liderilor politici o campanie în limitele civilizaţiei



Tăriceanu cere liderilor politici o campanie în limitele civilizaţiei (Imagine: Mediafax Foto)
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a făcut, luni, un apel la liderii politici pentru ca aceştia să le transmită simpatizanţilor să facă o campanie în limitele civilizaţiei şi cu argumentele ideilor, referindu-se la violenţele din campania electorală.

"În campania electorală, bătălia nu se dă cu pumnul, bătălia se dă cu proiecte", a spus premierul, care a cerut liderilor politici să transmită membrilor şi simpatizanţilor formaţiunilor lor "un mesaj de a duce o campanie în limitele civilizaţiei şi cu argumentele ideilor".

Şeful Executivului a precizat că a avut o discuţie cu ministrul Internelor, Cristian David, căruia i-a cerut să ia măsuri mai drastice pentru ca ordinea publică să fie respectată, iar campania să se desfăşoare normal.

Tăriceanu a apreciat că actuala campanie electorală a fost dusă în maniera celor de la începutul anilor '90, fiind marcată de violenţe.

Niciun comentariu: