miercuri, august 20, 2008
Conferinţă de presă PSD/PC
Bogdan Ciucă: ...invitaţiei de a participa la conferinţa de presă. Este conferinţa de presă săptămânală a PC. Ca de obicei o să vă rog să ne permiteţi să vă prezentăm noi temele, după care vom încerca să răspundem tuturor întrebărilor dumneavoastră pe orice subiect şi în orice domeniu. Alături de mine se află, după cum aţi constatat, colegul meu, domnul senator Marius Marinescu şi domnul Trifu Dan, vicepreşedintele celui mai puternic ONG din domeniul protecţiei mediului. După cum bănuiţi vom aborda o problemă legată de mediu şi de protecţia mediului. Dar în deschidere vreau să vă prezint o iniţiativă a PC, proaspătă, caldă, dar care va avea un impact deosebit. În rândul populaţiei nevoiaşe, în rândul populaţiei cu probleme pe care noi ar trebui să o reprezentăm în primul şi în primul rând. Vorbim de uriaşele şi zdrobitoarele datorii la întreţinere. Aceste datori la întreţinere, aşa cum le ştim denumite generic, sunt compuse din datoria de bază la care s-au adăugat penalităţile. Şi ne aflăm în situaţia în care, să zicem, un cetăţean are datorie la întreţinere ca şi bază 10 milioane, iar penalităţile sunt însumate în jur de 30-40 de milioane.
Deci mult mai mult decât baza, decât datoriile iniţiale. Omul acesta nu şi-a plătit datoriile nu pentru că nu a vrut, nu pentru că este un rebel sau un om de rea credinţă, ci pentru că efectiv nu are posibilitatea, este sărac. Românii sunt săraci, populaţia din România este o populaţie sărăcită. Chiar dacă trăim într-o ţară care teoretic noi spunem că este bogată, dar se pare că a fost sărăcită. În situaţia aceasta să zicem că omul cu greu strânge cureaua, nu cumpără medicamente şi se duce să plătească un milion, două sau trei din această uriaşă datorie. Cei de la societăţile furnizoare de servicii spun: „Domne, stai puţin. Eu îţi încasez 1 milion, dar asta nu reprezintă datoria de bază, ci îl scad din penalităţi". Situaţia aceasta generează un tăvălug al datoriilor, un bulgăre uriaş. Datoriile vor creşte în continuare. Şi îl vor strivi pe un om care ar dori să le plătească, dar nu poate să o facă pentru că efectiv nu are veniturile necesare. Proiectul nostru de lege doreşte să rezolve această problemă. Şi în esenţă proiectul de lege spune că cei care îşi vor plăti datoria de bază, cu titlul de datorie de întreţinere, în termen de 6 luni de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al legii, vor fi scutiţi de plata penalităţilor. Ce se întâmplă într-o asemenea situaţie? În primul rând cel dator, datornicul va face tot efortul să profite de această oportunitate, se va împrumuta chiar, şi-şi va achita acea datorie de bază. În 6 luni, pentru a putea să scape de nenorocita de penalitate. În al doilea rând îi protejăm şi pe cei care au posibilităţi financiare şi-şi plătesc serios şi regulat şi corect aceste datorii către întreţinere. Pentru că în situaţia de astăzi degeaba îşi plăteşte el datoria la întreţinere corect şi este pe zero, cum spune românul, dacă pe scară sunt câţiva datornici care nu şi-au plătit şi au acumulat datorii mari, este şi el sistat de la furnizarea acestor servicii. Şi rămâne fără căldură, rămâne fără apă din cauza altora de pe scară. Deci dacă rezolvăm problema datornicilor rezolvăm şi problema celor care-şi plătesc, dar rămân fără servicii, fără căldură şi fără apă datorită altor datornici de pe scara blocului. Şi mai rezolvăm şi problema societăţilor furnizoare de servicii. La ora actuală ei ipotetic vor primi o anumită sumă de bani compusă din bază plus penalităţi. Dar sunt conştienţi că niciodată nu o vor încasa de la populaţie, pentru că populaţia nu are aceşti bani. Imaginaţi-vă că prin legea noastră, legea PC, vom duce în curtea acestor societăţi în termen de 6 luni de zile, o masă enormă de lichidităţi, deci foarte mulţi bani. Se vor trezi cu mulţi bani încasaţi pe care îi vor folosi, bineînţeles, pentru retehnologizare şi pentru a oferi un serviciu mai bun şi, de ce nu, mai eficient şi mai ieftin. Deci dorim ca în termen de 6 luni de zile de la apariţia legii în Monitorul Oficial să dăm posibilitatea achitării bazei datoriei de întreţinere cu titlul de bază, situaţie în care omul este scutit de plata penalităţilor. Şi mai facem o precizare: nu ne referim la cei care au bani, au venituri, dar din diverse motive, crea credinţă să zicem, nu doresc să plătească la întreţinere. Ne referim la cei care în familie persoanele active au venitul mediu sub 6.150 de lei, aşa cum ştim noi că este valoarea produselor din coşul zilnic, valoarea minimă a produselor din coşul zilnic. Deci cei care au pe cap de familie sub 6.150 venituri vor beneficia de această lege. Cu alte cuvinte populaţia nevoiaşă, săracii, cei care nu au bani şi dacă ar avea şi-ar plăti datoriile la întreţinere. De la apariţia legii cei care vor plăti în 6 luni de zile datoriile la întreţinere cu titlul de bază vor fi scutiţi de plata penalităţilor. Aceasta este esenţa legii şi noi credem că are un impact major în rândul populaţiei sărace, cei pentru care noi ar trebui să ne batem şi pe care ar trebui să îi reprezentăm. Acesta este subiect pe care am vrut eu să vi-l prezint. O să rog pe domnul senator şi bineînţeles pe domnul vicepreşedinte Dan Trifu să facă precizări cu privire la un alt subiect extrem de important, la un triunghi.... Păduri - afaceri imobiliare - inundaţiile. Catastrofa naturală prin care noi am trecut şi din care încă nu am ieşit. Dar despre asta, despre cum vedem noi că se pot rezolva problemele şi să vedem cine răspunde de ceea ce s-a întâmplat şi nu numai o să rog pe domnul senator să vă facă mai multe precizări.
Marius Marinescu: Mulţumesc. Sunt două teme de fapt. Prima se referă la declararea de utilitate publică a pădurii Băneasa şi a doua temă se referă la iniţierea de către PC a înfiinţării unei comisii de anchetă parlamentară privind investigarea tăierilor ilegale de fond forestier. Revenim la prima temă. Cerem primului ministru ca imediat să declare de utilitate publică Pădurea Băneasa. De ce? Fiindcă Pădurea Băneasa este singurul, reprezintă singurul filtru natural al Bucureştiului împotriva poluării. Pădurea Băneasa reprezintă o oază de verdeaţă, atât pentru bucureşteni cât şi pentru ilfoveni. Şi reprezintă locul unde se pot răcori aceştia atunci când este caniculă. Declararea de utilitate publică a Pădurii Băneasa înseamnă de fapt declararea de interes naţional a Pădurii Băneasa. Înseamnă continuitatea pădurii şi pentru generaţiile viitoare. Atenţie, suntem singura ţară din vechile ţări socialiste care au aderat la UE care am retrocedat pădurile. Şi vreau să vă spun şi să le spun celor care au distrus o parte din Pădurea Băneasa, adică iresponsabililor, adică celor care sunt hrăpăreţi şi hoţi, că timpul lor a trecut şi că trebuie să lase Pădurea Băneasa bucureştenilor şi ilfovenilor. Dacă în termen de maxim 30 de zile primul ministru nu va declara de utilitate publică Pădurea Băneasa, înseamnă că primul ministru este prizonierul celor interesaţi de distrugerea Pădurii Băneasa, iar noi, conservatorii, vom depun în Senatul României o iniţiativă legislativă prin care declarăm de utilitate publică Pădurea Băneasa. Referitor la a doua temă, aşa cum am mai spus, vă informez că PC va iniţia o comisie de anchetă parlamentară cu privire la investigarea tăierilor ilegale din fondul forestier. De ce? Fiindcă principala cauză a dezastrelor naturale o reprezintă aceste tăieri ilegale de pădure. Şi vreau să vă spun că în România în momentul de faţă sunt peste 30 de mii de hectare de pădure defrişată ilegal. Dacă este să privim ţara din nord până în sud, făcând şi io o figură de stil, putem să spunem că versanţii despăduriţi din Suceava s-ar putea numi Flutur. Versanţii despăduriţi, cheliţi din centrul ţării, Covasna, Harghita am putea scrie pe ei numele Vereştoi. Iar versanţii din sudul Carpaţilor ar putea să fie numiţi versanţii cheliţi Omar Hayssam. Ne aşteptam ca în urma dezastrelor naturale dintre anii 2005-2008, asistând şi la anumite tragedii, au murit foarte mulţi oameni înecaţi. Au fost aduse pagube de sute de milioane de euro. Preşedintele României şi primul ministru, care au pârtii constituţionale să intervină să declanşeze o anchetă şi să ia măsuri concrete pentru stoparea acestor cauze care au dus la dezastrele naturale. Lucrurile nu s-au întâmplat aşa şi acesta este motivul pentru care noi, conservatorii, am iniţiat această comisie de anchetă parlamentară şi vreau să-mi permiteţi să citesc textul hotărârii care va fi supusă în Senatul României spre aprobare. „Art. 1. Se înfiinţează o comisie de anchetă, având drept scop investigarea tăierilor ilegale din fondul forestier. Art. 2: Stabilirea vinovaţilor care prin tăieri ilegale au determinat destructurarea fondului forestier, cu implicaţii asupra climei şi implicit asupra sănătăţii publice. Art. 3. Imputarea pagubelor cauzate de inundaţii atât demnitarilor care au facilitat tăierile ilegale de arbori, cât şi demnitarilor care nu au luat măsuri contra tăierilor ilegale de arbori în jurisdicţia de care au răspuns în timpul mandatului. Art. 4. Modificări legislative pentru asigurarea continuităţii pădurii şi prin cadru juridic legal obligarea persoanelor juridice sau fizice care au proprietate terenuri cu destinaţie forestieră, de a le împăduri şi alocarea de la bugetul de stat de fonduri pentru achiziţionarea de terenuri acolo.. destinaţie să fie forestieră. Şi art. 5. Raportul comisiei de anchetă prevăzut la art. 1 va fi prezentat până la data de 30 noiembrie 2008".
Bogdan Ciucă: Vă mulţumim domnule senator. Despre acelaşi subiect, legat de mediu şi de nevoia de a ne proteja mediul înconjurător o să rog pe domnul Trifu Dan, vicepreşedinte Eco Civica să vă facă mai multe precizări. Vă reamintesc că Eco Civica este cel mai prezent şi cel mai puternic ONG din acest domeniu.
Dan Trifu: Bună ziua. Bine aţi venit. După cum aţi văzut domnul senator Marinescu v-a precizat că sunt 30 de mii de hectare de pădure defrişate ilegal. Numărul lor este mai mare. Statistica nu s-a putut face exact pentru că sunt loturi de pădure care încă nu au fost înregistrate ca defrişate sau nu se ştie că sunt defrişate. Noi estimăm că cifra este cel puţin dublă faţă de ce s-a anunţat oficial de către Romsilva. Pentru că nici dânşii nu pot face exact statisticile. Începând de astăzi sunt împuternicit de fundaţia Eco Civica şi vă spun tuturor din mass-media să începem războiul. Din acest moment nu mai acceptăm nici un fel de vorbe în vânt, nici un fel de nenorociri aduse populaţiei. De unde am început acest proiect de lege? Este inadmisibil ca un fost ministru al Mediului, în care aveam mare încredere şi pe care îl cunosc de mulţi ani de zile, să spună în studiul de impact referitor la Pădurea Băneasa că Pădurea Băneasa este degradată din cauza circulaţiei pe DN 1 şi ca atare o parte din ea trebuie defrişată. Acea parte defrişată corespunde exact parcelei domnului Cuturela, care pe 8 hectare vrea să îşi edifice un întreg ansamblu acolo, să pună mâna şi pe o parte din poligonul Tunari. Nu ştiu dacă ştiţi de treaba asta pentru că planul dumnealor nu se referă numai la 8 hectare, ci cuprinde şi o parte din poligonul Tunari. Şi sunt în curs de retrocedare, sau retrocedate aproape jumătate din numărul de hectare alocate Pădurii Băneasa. Pădurea Băneasa, dacă nu ştiţi, este compusă din 4 corpuri de pădure. Este vorba de corpul jandarmeriei, este vorba de Pădurea Băneasa propriu-zisă în care este inclusă şi grădina zoologică, Pădurea Tunari şi Pădurea Andronache. Deci aproape din această suprafaţă este retrocedată şi noi estimăm că peste 50 de hectare de teren s-au pierdut prin construcţii deja care sunt realizate în pădurea Băneasa.
(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 11:32)
Cristian Diaconescu: Bună ziua încă o dată. Vreau să vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră la acest briefing de presă. După cum ştiţi conducerile PC şi al PSD s-au întâlnit pentru a stabili programul de cooperare politică în perioada imediat următoare şi în legătură cu sesiunea parlamentară care va începe la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie. 3 concluzii aş vrea să prezint după această reuniune. Colegul Bogdan, de asemenea, vă va spune o serie de aspecte. În primul rând PC a decis să sprijine iniţiativele PSD în legătură cu modul în care în România dorim să funcţioneze justiţia separată de politic.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, v-a informat în ceea ce priveşte conţinutul propunerilor pe care PSD urmează să le facă. Suntem bucuroşi de faptul că şi PC împărtăşeşte aceleaşi abordări şi din această perspectivă, cum vă spuneam, începând cu data de 25 august o serie de acte normative privind separaţia clară între politic şi justiţie vor face obiectul dezbaterilor în Parlament. În al doilea rând am stabilit ca până la jumătatea săptămânii viitoare să constituim împreună o listă de priorităţi legislative. Sunt foarte multe acte normative care interesează în profunzime societatea românească. Dacă ar fi numai să mă refer la situaţia caselor naţionalizate sau la TVA-ul la alimentele de bază, reducerea acestuia, iniţiative aparţinând ambelor partide, care nu s-au bucurat de atenţia Parlamentului şi credem că în mod nejustificat s-a întâmplat acest lucru. Motiv pentru care ambele grupuri din Parlament ale PC şi ale PSD vor iniţia măsuri, demersuri pentru ca aceste acte normative să fie aprobate în regim de urgenţă. În al treilea rând vroiam să vă spun că am făcut o analiză, cele două partide, în legătură cu activitatea guvernamentală. Împreună considerăm că această activitate este necorespunzătoare, motiv pentru care dincolo de retorica politică suntem decişi ca în perioada următoare, asta însemnând în următoarea săptămână să decidem împreună, PC şi PSD, în legătură cu măsurile formale, directe pe care le vom lua pentru sancţionarea Guvernului, atât sub aspectul demersurilor pe care această instituţie guvernamentală le face în acest moment, pe ultima sută de metri pentru folosirea „intensivă" a fondurilor de care mai dispune societatea românească în acest moment, cât şi în legătură cu o serie de măsuri amânate sau luate pe picior, fără o fundamentare economică. Ceea ce a dus la situaţia în care se află ţara noastră în acest moment.
Bogdan Ciucă: Mulţumesc. Cristi v-a spus destule detalii, ce decizii sau ce subiecte au fost discutate de către delegaţiile permanente ale PSD - PC. Nu ne-a fost foarte greu să sprijinim iniţiativa PSD-ului privind ruperea acestui cordon ombilical între politică şi justiţie. Şi noi credem că dacă politicul îşi bagă coada în justiţie face rău. Şi sunt o serie de măsuri, sunt o serie de proceduri care vrem să le impunem pentru a separa politicul de justiţie. Şi să nu mai existe măcar suspiciunea că politicul poate influenţa justiţia. Justiţia are nevoie de credibilitate pentru a fi eficientă. Intervenţia politicului o decredibilizează. Aşa că fără nici o rezervă susţinem aceste măsuri prin are vrem să le separăm, politicul de justiţie. Ba avem şi noi câteva iniţiative legislative şi iată că din nou se arată că avem obiective comune. Dacă avem proiecte comune vizavi de numirea şefilor de parchete la propunerea CSM-ului, şi nu a ministrului de Justiţie, avem proiecte comune privind reducerea TVA-ului la produsele alimentare de bază. ŞI credem că este nevoie de o asemenea măsură. Avem nevoie de asemenea măsuri pentru că ţara se află într-o situaţie delicată. Şi din poate nu punct de vedere al politicienilor, nu din punct de vedere al demnitarilor, ci din punct de vedere al celor de pe stradă. Noi am stabilit o parte din priorităţile pe care vom încerca să le impunem în sesiunea din toamnă, chiar din primele zile ale activităţii parlamentare... neimpozitarea profitului neinvestit, 1% fondul pentru pensionari, TVA-ul redus la produsele alimentare de bază., să rezolvăm problema cu casele retrocedate şi cu evacuarea chiriaşilor din aceste case retrocedate. AM făcut o trecere în revistă şi am constatat că sunt foarte multe zone în care România şi românii se află în suferinţă, sunt foarte multe proiecte legislative care ar trebui să intre pe scurtătură sau în procedură de urgenţă în sesiunea de toamnă. O să analizăm la nivelul celor două partide şi vom încerca să impunem folosindu-ne poate chiar şi de frica de electorat pe care o au partidele la ora actuală, să impunem o parte din aceste proiecte. Şi noi credem că acest Guvern trebuie monitorizat, trebuie să avem reacţii vizavi de deciziile suspecte pe care Guvernul sau reprezentanţii Guvernului le au în ultima perioadă cu privire la achiziţii, cu privire la privatizări. Este ultima sută de metri şi parcă au apărut foarte multe semne de întrebare cu privire la o parte din aceste achiziţii. Va trebui să avem grijă. În acelaşi timp să ştiţi că am discutat şi despre alegerile parţiale. Ştiţi foarte bine că pe data de 21 septembrie vor exista o serie de localităţi unde vor fi organizate alegeri pentru primari. Am hotărât, pentru că suntem în alianţă, suntem în alianţă politică PSD - PC, de data aceasta la alegerile parţiale din 21 septembrie să avem candidaţi comuni pentru primării. Este, dacă vreţi, un prim exerciţiu. Punem în practică colaborarea la nivelul organizaţiilor noastre locale. Şi vreau să vă mai fac o precizare. Am discutat, cum era şi firesc, şi despre alegerile parlamentare, despre candidaţii noştri nu la nivel de nume ci la nivel de principiu. Şi vreau să vă spun că am constatat cu satisfacţie că avem mai multe opţiuni pe fiecare colegiu în parte. Dacă la celelalte partide vedem că există dificultăţi în a identifica oameni care să aibă oarecare capacitate de a colecta voturi, o anumită credibilitate cu ajutorul căreia să colecteze voturi la nivelul colegiilor, de data aceasta am constatat că la nivelul alianţei PSD - PC chiar există mai multe opţiuni pe fiecare colegiu în parte şi rămâne ca cele două conduceri ale partidelor şi conducerea comună a alianţei să facă alegerea cea mai bună în perioada următoare prin măsurători, prin o analiză eficientă vizavi de criteriile pe ca re deja le-am stabilit. Cam acestea au fost temele. Dacă dumneavoastră aveţi întrebări.
Reporter: Am vrea să ştim ce votează PC săptămâna viitoare în dosarele Şereş şi Păcuraru.
Bogdan Ciucă: Din punctul nostru de vedere grupul parlamentar de la Senat se va întâlni în acea zi înainte de plen şi va hotărî. Probabil, eu bănuiesc dar nu s-a luat o decizie politică, probabil că vor lăsa la latitudinea parlamentarilor să voteze în funcţie de convingerile pe care le au după ce studiază dosarul. Probabil, aşa am făcut noi la cameră. Oricum grupul celor de la Senat, colegilor mei de la Senat se va întâlni înaintea şedinţei din plen şi vor stabili care va fi strategia. Încă nu s-a stabilit, nu aş putea să hotărăsc eu acum în numele dânşilor. Eu sunt deputat, ştiţi că de data aceasta decizia se ia la Senat.
Reporter: ...stabilit un colectiv pentru redactarea proiectului de modificare a Constituţiei referitor la imunităţi. PC face parte din acest colectiv? Cine reprezintă? Şi aş fi vrut să ştim şi componenţa acestui colectiv.
Bogdan Ciucă: Am spus că este o acţiune pe care noi o susţinem fără nici o rezervă. Susţinere înseamnă nu numai că facem o declaraţie publică. Susţinere înseamnă că dacă va fi cazul vom veni şi cu contribuţie în acest demers, inclusiv cu oameni. Mă refer inclusiv la domnul Sergiu Andon, care este un specialist în acest domeniu şi care poate să aibă o contribuţie.
Reporter: Puteţi să ne spuneţi, domnule Diaconescu, cine face parte din acest colectiv? În afară de domnul Dorneanu.
Cristian Diaconescu: Deci domnul Dorneanu deocamdată redactează aspectele de fond pe care urmează să le discutăm. Nu există un colectiv determinat. Evident, sunt departamentele care la noi conform tradiţiei elaborează acte normative.
Reporter: Domnul Năstase va face parte?
Cristian Diaconescu: Nu există un colectiv determinat. Şi da, bineînţeles, dacă va avea o contribuţie, este doctor în drept internaţional.
Reporter: Aţi spus că aţi făcut o analiză a actualei guvernări şi că veţi decide zilele următoare măsuri prin care veţi sancţiona Guvernul. Concret.
Cristian Diaconescu: Şi este o situaţie. Da, ne gândim serios la moţiune ca să vă răspund foarte clar. Moţiune de cenzură. După cum v-am anunţat PSD urmează să introducă o moţiune simplă pe agricultură. Repet, ne gândim la o moţiune de cenzură ca să fim cât se poate de coerenţi în legătură cu ce am discutat.
Reporter: La ce măsuri....
Cristian Diaconescu: Deci vom face, întra-adevăr, o prezentare. Ceea ce cunoaştem, cel puţin, în acest moment, în legătură cu o anumită atitudine grăbită, pripită, oarecum stranie a acestui Guvern pe ultima sută de metri. Deci vor fi elemente concrete şi daţi-mi voie să vă promit că aceste lucruri le vom prezenta.
Reporter: ...
Bogdan Ciucă: Noi am discutat şi acum. Lăsăm în primă fază posibilitatea ca preşedinţii organizaţiilor judeţene să discute cu privire la aceste colegii, după care, bineînţeles, ele vor trebui să fie validate, candidaturile, de către forurile centrale. Nu sunt probleme până la ora actuală. Cred că este un proces care decurge natural şi firesc, nu este deloc forţat. Şi tocmai de aceea se implementează de la organizaţie spre centru şi nu invers. Într-o perioadă foarte scurtă, reamintesc, că nu sunt candidaţii PC şi candidaţii PSD. Sunt candidaţii alianţei PSD - PC, de aceea aceste candidaturi vor trebui să fie validate în comun de către delegaţia permanentă a alianţei.
Reporter: ...
Cristian Diaconescu: Într-o ordine de priorităţi blocarea unui Guvern care foloseşte în interes electoral şi împotriva interesului societăţii fondurile României, reprezintă prima prioritate. În condiţiile în care o astfel de moţiune de cenzură ar fi aprobată de Parlament Guvernul ar rămâne numai în faza de administrare a procesului electoral şi a treburilor ...
Reporter: ...la Guvern?
Cristian Diaconescu: Ba da, sigur că da, dar asta nu mai ţine de noi, ţine de modul în care preşedintele desemnează un prim-ministru. Până acest Guvern este validat, dacă este validat, Guvernul rămâne în procedură de administrare simplă. Vă mulţumim foarte mult.
(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 14:37)
Transcript preluat de pe www.monitoring.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu