marți, august 19, 2008

Acţiune de solidarizare în cazul ICR New York, la Green Hours



Acţiune de solidarizare în cazul ICR New York, la Green Hours
"Eu reprezint România", un performance al echipei de artişti tangaProject, care este o replică la scandalul mediatic iniţiat de expoziţia "Freedom for Lazy People" de la Institutul Cultural Român de la New York (ICR NY), va avea loc joi, pe terasa Green Hours.

Performance-ul, prezentat ca o "acţiune de solidarizare în «cazul» ICR NY", este realizat de regizorii Vera Ion, Ioana Păun, David Schwartz, dramaturgii Andrei Ioniţă, Andreea Eşanu şi actorii Alex Fifea, Cristina Găvruş, Monica Marinescu, Sînziana Nicola, Sorin Poamă, Gabriel Sandu, Andrei Şerban.

Spectacolul cuprinde materiale documentare media din perioada în care expoziţia "Freedom for Lazy People", organizată de trei artişti români la ICR New York, a fost amplu contestată, în presa din diaspora românească de la New York şi apoi pe principalele canale de presă din România.

"Ce s-a întâmplat cu artiştii expoziţiei «Freedom for Lazy People» şi cu echipa ICR New York ne priveşte pe toţi cei care suntem tineri şi încercăm să trăim printre prea mulţi dinozauri din România", declară organizatorii performance-ului.

tangaProject este un proiect independent de teatru care a apărut în 2005, la iniţiativa a cinci regizori, Miruna Dinu, Bogdan Georgescu, Vera Ion, Ioana Păun şi David Schwartz.

Niciun comentariu: