Gheorghe Ştefan: "În principiu" am convins-o pe Mona Muscă să candideze la Neamţ
Gheorghe Ştefan a declarat că în ultima perioadă a avut discuţii cu Mona Muscă inclusiv acasă la aceasta, la Hodoşa.
"Cred că, în principiu, eu spun că am lămurit-o. Am vorbit şi ieri cu ea, nu s-a schimbat nimic din ceea ce am vorbit", a spus liderul PDL Neamţ.
Liderul PDL Neamţ s-a declarat convins că Mona Muscă va câştiga în instanţă procesul privind decizia CNSAS der colaborare cu fosta Securitate ca poliţie politică şi a adăugat că "probabil atunci îşi va da şi avizul definitiv privind candidatura".
Ştefan a precizat că a fost dorinţa organizaţiei Neamţ ca Mona Muscă să candideze din partea PDL la alegerile parlamentare din toamnă.
"Noi ne-am rugat de dânsa, nu a cerut ea", a ţinut să menţioneze Gheorghe Ştefan.
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, că Mona Muscă ar trebui să candideze independent, nu să se "lipească" de vreun partid, în primul rând de PDL, liderul democrat-liberal urmând să susţină această poziţie dacă în BPN se va discuta subiectul candidaturii Monei Muscă.
"Mona Muscă are tot dreptul să candideze dar, din punctul meu de vedere, nu trebuie, însă, să se lipească de vreun partid, în primul rând de PDL. Să candideze independent. Este o părere personală", a precizat, pentru MEDIAFAX, Cezar Preda.
Geoană: Candidatura Monei Muscă - triumful moralităţii şi principialităţii clamate de PDL"Pe mine mă şi avantajează dacă vorbesc acum cinic: faptul că un astfel de personaj (Mona Muscă - n.r.) candidează în continuare în dreptul PDL ne permite să spunem că PDL este un partid nesincer, oportunist, care a capturat tema luptei împotriva comunismului şi a Securităţii de o manieră foarte oportunistă", a declarat Geoană, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că, din punctul său de vedere, după episodul Mitică Dragomir, candidatura Monei Muscă reprezintă "un nou exemplu al principialităţii pe care PDL o manifestă în viaţa politică românească".
"Colegii de la Neamţ sunt bucuroşi că pot să aibă o astfel de ţintă, foarte vulnerabilă, în această campanie", a comentat Geoană. El a adăugat că o astfel de candidatură reprezintă "triumful moralităţii şi principialităţii pe care PDL le-a clamat şi pe care le personifică cu foarte multă graţie".
"Cei care au ţipat ca din gură de şarpe împotriva Securităţii şi a comunismului arată că de fapt totul a fost un joc de imagine şi o şaradă nesfârşită", a mai spus liderul PSD.
Păreri împărţite, în PDL, faţă de candidatura Monei MuscăTurcan: Mona Muscă a plătit pentru greşeala pe care a făcut-o
Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, miercuri, că Mona Muscă a plătit pentru greşeala pe care a făcut-o în urmă cu 30 de ani, dându-şi demisia din partid şi Parlament, iar o decizie privind candidatura ei se va lua în forul de conducere al PDL.
"O decizie în ceea ce priveşte o candidatură a doamnei Mona Muscă se va lua în forul de conducere a PDL, de către echipa de conducere a partidului, iar ceea ce a fost exprimat până acum sunt opinii personale", a declarat Raluca Turcan.
"Ea a fost singurul om politic care a trebuit să răspundă pentru colaborarea cu fosta Securitate. Eu cred că oamenii politici trebuie apreciaţi cu toţii cu aceeaşi unitate de măsură, iar dacă ar fi să se aplice o regulă, de exemplu ca aceşti oameni să nu mai fie prezenţi în politică, această regulă ar trebui să fie valabilă pentru toţi", a precizat Raluca Turcan.
Boagiu: Nu ştiu dacă trebuie să ne transformăm în judecători doar pentru a acuza
Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat, miercuri, că nu ştie dacă politicienii trebuie să se transforme în judecători doar pentru a acuza în cazul Monei Muscă şi că trebuie văzute proiectele bune ale acesteia, pentru că a demonstrat că o femeie poate face politică.
"Eventuala candidatură a Monei Muscă va fi decisă de PDL. Personal, cred că Mona Muscă a avut proiecte prin care s-a preocupat de interesele cetăţenilor şi mai ales de interesele femeilor. Ea a reprezentat bine femeile în Parlament şi nu ştiu dacă trebuie să ne transformăm cu toţii în judecători, numai pentru a acuza".
Oltean: Candidatura Monei Muscă pe listele PDL nu este oportună şi nu o voi susţine în BPN
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, miercuri, că, din punctul său de vedere, venirea Monei Muscă în PDL şi candidatura acesteia pe listele partidului nu sunt oportune şi nu va susţine o astfel de candidatură în Biroul Permanent Naţional.
"Eu personal cred că venirea Monei Muscă în PDL şi candidatura pe listele PDL nu este oportună şi nu aş susţine-o, nu aş îmbrăţişa-o. Atâta vreme cât mi-am făcut publică această opinie, o voi susţine şi în interiorul partidului”, a declarat Ioan Oltean.
Oltean a precizat că, în principiu, fiecare preşedinte de organizaţie are libertatea de a-şi stabili candidaţii pentru alegerile parlamentare, iar acolo unde sunt discuţii sau persoane controvestate, decizia o va lua, în ultimă instanţă, Biroul Permanent Naţional. (MEDIAFAX)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu