Domnia sa, Neagu Djuvara, este un personaj pe care, deşi îl vezi pe la televizor, îi asculţi comentariile reanalizând spusele în gând, pe scurt, un personaj interesant, este prea exotic pentru a ştii ceva despre viaţa domniei sale de dincolo de ecran. Am apelat deci la Wikipedia unde am găsit nu o istorie romanţată care să sintetizeze viaţa unui om aflat la vârsta la care aventura pare amintire, ci un scenariu de film vechi.
Neagu Djuvara (n. 18 august 1916, Bucureşti) este un istoric, diplomat şi filolog român.
Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti într-o familie de origină aromână, aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi care a dat mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Tatăl său, Marcel Djuvara, şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, a murit capitan de Geniu în armata română în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Gradişteanu, mama sa, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni.
Neagu Djuvara şi-a făcut studiile la Paris, licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie - noiembrie 1941) rănit aproape de Odessa.
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, cănd comuniştii preiau şi Externele.
Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii al exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare "Carol I").
În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey.
Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, obţine doctoratul de stat (docenţa) la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.).
Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991 în 1998, profesor - asociat la Universitatea din Bucureşti. E membru de onoare al Institutului de Istorie "A.D. Xenopol" din Iaşi şi a Institutului de Istorie "N. Iorga" din Bucureşti.
- Le droit roumain en matière de nationalité , Paris, 1940
- Démétrius Cantemir, philosophe de l'Histoire, în Revue des études roumaines, Paris, 1973
- Civilisations et lois historiques, Essai d'étude comparèe de civilisations , Mouton, Paris - Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză)
- Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Humanitas, 1995
- Aromânii: istorie, limbă, destin, ed. Fundaţiei Culturale Române, 1996
- O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999
- Cum s-a născut poporul român, seria Humanitas Junior, 2001
- Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii, seria Humanitas Junior, 2001
- De la Vlad Ţepeş la Dracula vampirul, Humanitas, 2003
- Scrisorile spătarului Nicolae Milescu, roman, Humanitas, 2004
- Există istorie adevarată?, Humanitas, 2004
- Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005
- Thocomerius - Negru Voda. Un voivod cuman la începuturile Ţării Româneşti, Humanitas, 2007 (WIKIPEDIA)
Neagu Djuvara
Curierul de Stockholm
Cand am plecat pe linia Prutului, aveam doar doua tunulete de fabricatie ruseasca, din 1876; * ...Taranii erau mai putin buni pentru front decat orasenii; * Alta falsa informatie vehiculata e ca maresalul si cu Mihai Antonescu ar fi asteptat de la Stockholm niste imbunatatiri la conditiile pe care rusii ni le propusesera. Este neadevarat!; * Americanii sunt aici pentru cel putin 150 de ani! * Imi place armata, si daca as avea un rol politic as fi foarte aproape de armata si de nevoile ei.
O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri de Neagu Djuvara; Cum s-a nascut poporul roman; Mircea cel Batran si luptele cu turcii; De la Vlad Tepes la Dracula vampirul si Amintiri din pribegie sunt doar cateva dintre titlurile cartilor publicate in ultima vreme, in tara, de Neagu Djuvara. Recent, a aparut si un interesant roman cu tenta autobiografica – Scrisorile spatarului Nicolae Milescu, Editura Humanitas, 2004 – scris in tinerete si in care, evident, decupajele dintr-o anume perioada dominata de bubuitul tunului sunt inevitabile.
A fost mana lui Dumnezeu!
* Stimate domnule Neagu Djuvara, va propun sa incepem acest dialog prin a puncta momentul cand ati luat primul contact cu meseria armelor.
- Am fost recrutat la cavalerie. Stiam deja sa calaresc si as fi vrut sa urmez Scoala de Ofiteri de Cavalerie, de la Sibiu. Dar, ce inseamna providenta! Pana in 1939, cand a inceput razboiul in Occident, eu ma tot amanasem din an in an ca sa-mi termin doctoratul. Asa ca am facut serviciul militar la 24 de ani, in anul 1940-41. Eram deja casatorit, aveam un copil si eram si doctor in drept, de la Paris. Si cand tocmai recrutasem la cavalerie, am intalnit un prieten care mi-a zis: Mai Neagule, dar esti un prost daca te duci la Sibiu, cand poti merge la Scoala de Ofiteri de Infanterie de la Ploiesti, ca in momentul cand vei fi descazarmat, dupa vreo trei luni, sa poti sa te repezi imediat pana la Braila, ca sa vezi ce se mai intampla cu mosia. Abia mostenisem o mosie in Baragan de la bunicul meu din partea tatalui, Trandafir Djuvara, fost diplomat de cariera, care murise in 1935. Asa ca am cerut sa fiu mutat la infanterie. Si cred ca a fost mana lui Dumnezeu! Sunt convins ca daca as fi ramas la cavalerie existau multe sanse sa nu mai discutam astazi. Pentru ca mai toata cavaleria noastra a fost decimata pe Frontul de Est. In orice caz, toti prietenii, chiar si neamurile mele care au fost in cavalerie, au disparut la Cotul Donului, in Kuban, Stepa Calmuca… Cavaleria s-a dus foarte departe in Est si, din pacate, prea putini s-au mai intors. Nu am ispravit bine Scoala de Infanterie, in iunie 1941, ca, dintr-o data, pe cand eram la manevre, ne-au trimis la regimentele de care apartineam. Eram incadrat la compania armament greu regimentar din Regimentul 6 Garda "Mihai Viteazul". Dar sa stiti ca nu mai aveam nici un panas, nu mai aveam nimic special, dimpotriva, iar ostasii proveneau din toate partile, in special din Vlasca si Teleorman.
* Ati absolvit scoala in regim de urgenta, exact la timp insa cand armata romana tocmai pleca in razboi.
- Asa ca am plecat si eu cu gradul de elev sergent. Si in cursul celor cinci luni pana am ajuns la Odesa am fost avansat plutonier, apoi sublocotenent. Nu am facut frontul ca ofiter, ci ca subofiter, de aceea poate ca nu am Steaua Romaniei, ci Crucea Serviciului Credincios cu spade.
* Cu atat mai mult, ati cunoscut prima linie, asadar, de la fata locului, si puteti relata exact cat de bine era pregatit soldatul roman pentru un razboi de asemenea anvergura.
- Oarecum eram in prima linie, desi nu am luptat ca simplu infanterist. Sigur insa ca mi-am putut forma o impresie, din pacate, de nepregatire a armatei noastre pentru acel razboi; din punct de vedere al dotarii tehnice ma refer. Altminteri armamentul regimentului meu nu era prost, predomina marca ZB pentru pusca, pusca-mitraliera si mitraliera... Insa aramament ceva mai greu, adica branduri si tunuri antitanc, era prea putin pe regiment. Noi aveam numai o companie de armament greu dotata mai cu seama cu mitraliere, dar cu foarte putine tunuri si branduri. Cand am plecat pe linia Prutului aveam doar doua tunulete de fabricatie ruseasca, din 1876. Culmea este ca le-am folosit pentru a anihila un contraatac sovietic pe dealurile de la Tiganca! Si erau destul de eficace, dar asta contra infanteriei, pentru ca impotriva tancurilor ar fi fost nule, noroc ca nu ne-am confruntat cu ele! Abia pe cand marsaluiam in Basarabia am primit doua tunuri moderne: un Schneider de 47 si un Bofors de 37. Dar vedeti ca nu erau doua de acelasi fel! Una peste alta, armamentul nu era rau, dar era insuficient cantitativ. Ca exemplu, lasand la o parte tunurile, pentru caratul munitiei aveam simple carute de rechizitie, de la tarani, cu hamuri de sfoara care ni s-au rupt inca din prima zi, incat a inceput sa tipe la noi comandantul batalionului ca ne trimite la Tribunalul Militar, de parca era vina noastra. Si cu niste cai nenorociti!... Nu eram deloc echipati in comparatie cu armatele alaturi de care luptam. Sau contra carora luptam. Ca aveau si rusii multa armata hipotractata, asta e clar, dar aveau si tancuri, si armament antitanc, si avioane... Incomparabil!
* Asa ati ajuns dincolo de Nistru, unde ati fost ranit. Cum s-a intamplat?
- Ajunseseram la 50 de kilometri nord de Odesa cand am fost ranit usor, la brat, dar asta m-a scos din joc la un moment prielnic pentru ca am scapat de tavalugul de la Tatarca, unde a fost oribil. Un camarad de-al meu, care s-a aflat mai tot timpul langa colonel, a putut sa constate, uitandu-se in documente, cum in ajunul caderii Odesei, din intreg regimentul nostru – care plecase cu 1.800 de oameni, mai primise 1.000 pe parcurs, in cele cinci luni, ca sa completeze pierderile, vasazica a avut aproape 3.000 de oameni –, mai ramasesera valizi 92. Ca sa vedeti ce prapad a fost... Asta, desigur, nu se poate imputa numai celor care au raspuns de dotarea armatei noastre cu armament la acea data, ci gasesc o vina inclusiv comandamentului nostru militar, in primul rand maresalului Ion Antonescu, pentru ca nu avea nevoie sa atace Odesa. Se pare ca germanii cerusera numai sa-i incercuim pe sovietici acolo pentru a-i impiedica sa loveasca, eventual, pe la spate. Or, noi am vrut sa ne evidentiem, cum ne este felul! Si am vrut sa luam orasul fara artilerie, fara marina, fara nimic, doar cu infanteria si ceva aviatie. Si asa l-am luat cand au vrut rusii sa plece. Dar eu atunci eram la Tiraspol, la centrul de recuperare a ranitilor. Si chiar cand sa fiu retrimis pe front a cazut Odesa, asa ca nu a mai fost nevoie de mine.
Rusescu, ca nu ma intorc. Dar am luat trenul spre Paris, care era o statie din parcurs, si am ramas acolo. Fara sa-mi dau demisia in scris. Am revenit in Romania abia in primele zile ale lui februarie 1990.
- Iar acum facem parte din cea mai puternica alianta militara, alti curieri, precum dumneavoastra odinioara, au dus intre timp mesajele acolo unde trebuie. Cum comentati aceasta situatie?
- Trebuie spus ca pentru un om de varsta mea, care a trait in Occident, si pe care l-a ferit Dumnezeu de mizeriile din tara, probabil de inchisoare – intrucat toti camarazii mei de la DCC au fost considerati ca au complotat cu occidentalii si au infundat puscaria –, e absolut cert ca aveam aceeasi soarta, poate nu 15 ani, precum C. Demetrescu, dar opt-noua... Poate ca nici nu ieseam viu de acolo! A fost un hazard extraordinar aceasta plecare a mea la 23 august! Dar in rastimpul cat am fost in Occident, primii 14 ani m-am ocupat numai de treburile romanesti, secretar general al unui comitet de asistenta pentru refugiati, patru ani am fost corespondent radio la Paris, aproape doi ani la München... Noi, in Occident, refugiatii de acolo, am trait cu infiorare ideea ca Romania face parte din Pactul de la Varsovia, ca armata romana este infeudata armatei sovietice, ca efectiv ne aflam in lagarul celalalt. Eram foarte ingrijorati ca occidentalii nu se inarmeaza suficient si ca daca intr-adevar ar fi izbucnit un al treilea razboi mondial ajungeau rusii pana la Atlantic. Asta e aproape cert. Afara de cazul ca s-ar fi utilizat armele atomice. In fond armele atomice au fost o pavaza. Erau o tragedie, dar in acelasi timp un obstacol in calea unui alt razboi mondial. Observati ca nu au fost decat razboaie periferice, Coreea, Indochina, dar noi, emigrantii, ne temeam... Cine putea sa fuga peste ocean fugea, multi au fugit. Eu imi facusem planul sa plec in Spania, peste Pirinei. Deci faptul ca acum Alianta Nord-Atlantica, in care ne puneam noi speranta ca apara Europa de o invazie sovietica, atunci, cand ma gandesc ca astazi acopera inclusiv Romania si ca URSS s-a prabusit dinauntru, ca orice imperiu, de altfel, aproape ca nu-mi vine sa cred. Vedeti, atunci toata lumea spune ca de ce nu vin americanii. Nimeni nu intelegea ca la momentul respectiv ei nu puteau, nu aveau cum sa vina. Intr-o democratie ai nevoie de asentimentul parlamentului, al opiniei publice... Ideea de a incepe un razboi impotriva unui aliat, alaturi de care te-ai batut timp de patru-cinci ani, era de neconceput. Faptul ca ei nu i-au putut impinge pe sovietici mai curand nu le poate fi imputat. De altminteri, URSS s-a prabusit din motive economice, nu din cauza NATO.
- Aceasta este soarta imperiilor, sa se prabuseasca din interior. Si americanii, peste un segment de timp mai mult sau mai putin previzibil, tot din interior se vor prabusi, nu?
- Da, dar nu e pentru maine asta, eu cunosc fenomenul... Ei sunt aici pentru cel putin 150 de ani!
- Cat credeti ca vom fi noi aliati cu ei?
- De nevoie pana la sfarsit! Va spun, aici intram in domeniul filosofiei istoriei. Eu am scris o teza de filosofie a istoriei - aparuta in 1975, dar a fost lucrata intre 1951 si 1970, deci e destul de veche ca si conceptie - in care am prevazut ca toate civilizatiile pe care le-am putut studia in decursul istoriei, toate, in general, se termina printr-un imperiu universal care acopera intreaga lume cunoscuta la data respectiva. Din punct de vedere sociologic, este ca un fel de obligatie. Uitati, Egiptul nu stim cum a fost inainte, nu-l cunoastem din documente decat cand este deja imparatie, adica in momentul cand este unificat. Stim doar ca cel putin au fost doua jumatati care s-au batut intre ele, dovada ca faraonul avea doua tiare, una alba si una rosie, care reprezentau fostele coroane ale Nilului de Sus, respectiv Nilului de Jos, deci si acolo a fost razboi. Deci faza care precede sfarsitul este o lupta intre candidatii la imparatie. Care in istoria Chinei se cheama Perioada Regatelor Combatante. Acelasi sablon il putem gasi, de pilda, in civilizatia greco-latina, care este in general civilizatia Mediteranei unde se bat intre ei succesorii lui Alexandru Macedon, plus cartaginezii, plus romanii, pana cine invinge? Ultimul venit si cel mai indepartat, care este romanul. Si care cucereste tot ce este de cucerit. Inclusiv cele doua civilizatii americane, adica Mexicul si Peru, urmeaza acelasi sablon. Ultimele veacuri ale unei civilizatii sunt acea Perioada a Regatelor Combatante. Si acum sa revenim la istoria Europei noastre, a Europei Occidentale din care facem parte de vreo doua sute de ani; inainte eram in Imperiul Bizantin, ca sa spun asa. Civilizatia Occidentala incepe la caderea Imperiului Roman, cand au venit germanii, cand de pilda primul regat care erupe din Imperiul Roman este cel al francilor, sa spunem pe la veacul al patrulea, si dupa 1.000 de ani incepe lupta pentru impunerea celui care va unifica aceasta civilizatie. Si avem in Europa pe Carol Quintul Habsburgul, primul care incearca unificarea Europei si nu izbuteste, pentru ca isi rupe dintii, ca sa spun asa, asupra regatului cel mai populat si cel mai puternic care era Franta, situata geografic la mijlocul posesiilor sale. El domnea si in Spania, si putin in America si in Germania. Ei, si de atunci avem aproape 500 de ani de razboaie, miza fiind cine va unifica Europa. Au venit pe urma francezii cu Ludovic al XIV-lea, ei sunt cea mai mare putere care incearca aceasta, Napoleon fiind ultimul. Pe urma vin germanii, care de la Bismark pana la Hitler au incercat ei sa o faca, dar tot prin forta. Or, era scris ca Europa nu se unifica prin forta. Si cine e, ca si in toate celelalte cazuri, cel mai periferic, e cel care invinge. Si cine e cel mai periferic dintre occidentali? SUA. Ultimii veniti, cei mai tineri, cei mai dinamici, deci ei sunt cei care unifica civilizatia noastra. Si de aceea nu e de mirare – nu se va mai chema imperiu, dar ei sunt imperiali – ca nimic nu mai misca pe glob fara voia lor, indiferent ca au mici dificultati, o data in Indochina, in alta parte etc. Ei sunt acum – si de aceea cred, daca se repeta putin istoria – aici pentru 150 sau 200 de ani. Cel putin! Noi suntem acum inglobati sub forma NATO, dar aceasta este aripa militara a hegemoniei SUA. Si este absolut normal ca noi sa facem parte din acest joc. Si trebuie sa o facem fara josnicie, fara - daca vreti - sa mergem peste ceea ce ni se cere. Dar e clar ca trebuie sa mergem alaturi de SUA, fara sa mai ochim catre Moscova sau catre altceva. Europa chiar unificata nu mai poate sa se lipseasca de ajutorul militar al SUA.
- Faptul ca acum armata romana, alaturi de aliatii sai, se afla in Irak, in Afganistan, in Bosnia etc., este de natura sa ne aduca liniste sau ingrijorare?
- Trebuie sa facem asta, dar sa nu sarim peste cal, sa nu propunem noi mai mult decat ni se cere, sa nu supralicitam, sa nu riscam...
- Cum am facut in Al Doilea Razboi Mondial, Campania din Est?
- Da, am mers mai departe decat ni s-a cerut sau am aceptat tot ceea ce ni s-a cerut, ceea ce nu era cazul. A fost o geseala politica grava.
- In final, domnule Neagu Djuvara, v-a placut armata?
- Interviu de Ciprian Chirvasiu, Eurolider
"Sa stiti ca marele cusur al unei anumite notorietati este ca ti se pun intrebari de tot soiul, iar omul nu poate sa fie atotstiutor. Atunci spui banalitati"
Avem niste modele culturale viabile, care sa reziste la socul integrarii din 2007? Cu ce valori intram intr-o Europa care se uniformizeaza?
Cred ca aici e o eroare de percepere a Uniunii Europene si chiar a globalizarii: lumea isi inchipuie ca va fi vorba de o uniformizare. In ce priveste Europa, acest lucru este exclus. Nu ne vom uni cum au facut-o cele 13 state americane in 1770, ’80, ’90. A existat, la un moment dat, riscul ca una dintre ele, Pennsylvania, sa aleaga limba germana.
Dar acolo aveam de-a face, oarecum, cu aceeasi origine.
Sau, cel putin, nasterea era aceeasi: erau anglofoni, erau refugiati din Europa. Deci, la nasterea Statelor Unite a existat un sambure comun. Or, lucrul acesta nu exista si nu va exista niciodata in Europa. Asa ca unitatea catre care tindem va fi multilaterala. Nu numai fiecare stat, dar si fiecare limba se va pastra.
Daca se va ajunge la o Uniune Europeana, am chiar impresia ca limbile minore vor fi mai putin persecutate decat acum.
Se intampla in statele centralizate cum sunt Franta, Spania, care au ucis limbile regionale. Sau in Grecia, care omoara limba aromana. O integrare europeana va favoriza adevaratele culturi provinciale, nationale. Eu nu ma tem ca va fi vreun risc pentru ceea ce este autentic romanesc. Valorile autentice rezista! De 200 de ani incoace, de cand ne-am occidentalizat, noi am fost internationalisti.
In mod special, cultura franceza ne-a influentat. A existat si o influenta germana la unii dintre scriitorii nostri cei mai mari: Eminescu, Caragiale, Titu Maiorescu, Slavici.
Acum zece ani, am facut o socoteala, studiind cateva ziare romanesti, si iata ce am constatat: aproape toate neologismele din limba romana, care azi ne napadesc, si 75% din cuvintele pe care le folosim zilnic vin din limba franceza.
Explicatia: din momentul in care ne-am dezbarat de pojghita turco- fanariota cu ce puteam sa improspatam limba romana? Cu ce puteam sa inlocuim cuvantul "ispravnic" decat cu "prefect"? Toti termenii politici, economici, juridici noi din limba noastra sunt luati din limba franceza. Chit ca, din cand in cand, preluam termenul italian, care era mai aproape de limba romana ca forma.
Pe fond: tinerii boieri sau burghezi, care si-au facut studiile in strainatate, se intorceau vorbind frantuzeste. Ion Ghica si Nicolae Balcescu corespondau pe frantuzeste. Fiindca limbajul modern acela era. Pecetea frantuzeasca ne-a modificat foarte mult psihologia sociala. Azi nici nu ne mai dam seama.
"Mostenirea slava nu ne afecteaza apartenenta la familia neolatina"
Influenta franceza s-a altoit si pe fondul existentei unei structuri gramaticale de origine latina. Chiar in conditiile in care 60% din lexicul limbii romane este de origine slava.
Aceea este o chestiune cantitativa. Nu conteaza numarul cuvintelor pe care le ai in vocabular ci cat sunt ele de circulate. Sa va mai spun un lucru important pe care l-am aflat de la un mare filolog italian, Giuliano Bonfante: in general, studiul asupra carei familii apartine o limba se face dupa un criteriu extraordinar - elementele corpului uman si gradele de rudenie.
In limba romana, de la firul de par si pana la unghia de la picior, in afara de sexul femeiesc si de cuvantul "grumaz"(care vine probabil din substratul dac) totul este de origine latina. La fel cuvintele care desemneaza gradele de rudenie. Mostenirea slava nu afecteaza apartenenta noastra la familia neolatina. De exemplu, azi se discuta daca limba malteza e de origine italiana sau araba.
In aceasta limba apar foarte multe cuvinte italienesti, fiindca maltezii au facut parte oarecum din istoria Mediteranei italienesti si frantuzesti. Dar structura limbii este araba. In ceea ce priveste limba romana, temerea mea este alta: continuam sa ne lepadam de cuvintele neaose si sa preluam neologisme. Acum au venit si cele englezesti.
Sa va dau un exemplu obisnuit: cand chemi un chelner si il intrebi de ce nu vine sa-ti ia comanda, nu-ti mai raspunde "de indata", ci "imediat". Nu se mai spune "primejdie", ci "pericol". Sunt cu sutele asemenea dublete din care romanul nu mai foloseste termenul vechi, ci pe acela nou.
Sa fie acesta si un semn de schimbare a mentalitatilor?
Da, e un semn. Instinctual, noi vrem sa fim europeni, nu doar romani. E foarte curios.
" Cum sa nu stii cine a condus Romania in timpul primului razboi mondial?!"
Atunci de ce se vorbeste despre greutatile noii racordari la Europa? Oare de ce intre cele doua razboaie mondiale Romania parea integrata, iar acum ne reintegram atat de greu?
Sa ne intelegem: eram integrati intr-un fel relativ : stratul de burghezie si resturile boierimii romane erau foarte occidentalizate, asa puteam face fata pe plan politic. Uitati-va: Titulescu a fost ales de doua ori presedinte al Societatii Natiunilor. Am avut o clasa politica de buna calitate. O dinastie politica asa cum a fost cea a Bratienilor nu gasesti in toata Europa.
Vreme de o suta de ani, sa-ti dea sase ministri si patru prim-ministri! Este extraordinar! Ion Bratianu este, incontestabil, unul dintre cei care au faurit Romania moderna. Ionel Bratianu- cam prea dibaci, nu am prea multa simpatie pentru el - a fost cel mai bun om politic roman din veacul al XX-lea.
Acum cateva saptamani, am vazut, absolut intamplator, la televizor, cum o tanara lua interviuri pe bulevardul Dacia, in fata statuii lui Ionel Bratianu. Aceea cu el in fotoliu, din granit sau din marmura neagra (n-a stiut nimeni sa-mi explice din ce material este facuta). Trecatorii sunt intrebati: "{titi pe cine reprezinta statuia?".
Noua din zece romani nu avusesera curiozitatea elementara, trecand zilnic prin preajma, sa-i citeasca inscriptia de pe soclu! Asta este o dovada a indobitocirii populatiei romanesti in cei 45 de ani de comunism.
E dramatic: habar nu aveau cine fusese Ionel Bratianu! Cum sa nu stii cine a condus Romania in timpul primului razboi mondial, cine a fost prim-ministru 13 ani, cine a facut Romania Mare, cine a propus sufragiul universal, cine a facut marea expropriere? Asta e Romania de astazi. Spuneati ca eram integrati. Eram, insa doar la nivel superficial. Masa, taranimea, era patriarhala.
As putea sa spun chiar medievala.
Si, totusi, din stratul de la talpa tarii a fost posibil sa iasa Brancusi, care a devenit un mare sculptor occidental! Care a schimbat Occidentul! Improspatarea se facea cu incetul. A venit comunismul, a ras intentionat toata clasa superioara a tarii, a dus-o la inchisori si la canale, a favorizat emigrarea ei. Nici in momentul acesta emigrarea noastra nu inceteaza.
Din toata Europa, romanii erau poporul care emigra cel mai putin. Iata, avem foarte putini romani americani. Cand eram la Organizatia pentru Refugiati a Natiunilor Unite, am vazut statisticile: in America erau doar 120.000 de emigranti americani de origine romana. Era cea mai mica proportie.
Dar sa bagam de seama ca aproape toti erau originari din fostul Imperiu Austro-Ungar, nu din vechiul Regat.
De fapt, era vorba de o fuga de sub o dominatie straina. Oricat de sarac, romanul din vechiul Regat nu iesea din tara. Dupa ce s-a instalat comunismul, fenomenul s-a transformat intr-o hemoragie perpetua. Asta ma ingrijoreaza mai mult decat riscurile globalizarii! Toata lumea, inclusiv Europa si Asia, suporta azi procesul de globalizare.
Ii imitam pe americani, mancam ca ei, invatam la fel ca ei, ascultam aceeasi muzica.
"Tara se goleste de creiere, asta e cert!"
Asta s-ar putea sa tina de disponibilitatea mimetica a unui popor, nu ai ce-i face. Dar observati ca, mai ales, creierele sunt cele care pleaca din Romania. Pleaca cei mai buni, pentru ca, aici, a avea grija de performanta nu a devenit politica de stat. De ce, domnule Djuvara?
Mai intai fiindca la noi primeaza nepotismul. Iti vine un tanar din strainatate, cu studii temeinice. Dar daca un ministru are o ruda care vine cu pretentia sa ocupe acelasi post, postul i se da aceluia. Insa trebuie sa fim nepartinitori: sunt unii tineri care fac studii de specialitate pe care nu le pot aplica in tara.
Daca, de pilda, au facut studii superioare de astronomie sau de fizica nucleara si in Romania nu se lucreaza in aceste domenii, bineinteles ca ei se vor duce unde li se ofera un loc de munca. Acestea sunt exceptiile. Sigur ca nu pot sa inteleg atunci c#nd esti medic, inginer sau jurist. Stau in strainatate fiindca au un salariu mai bun.
Un exemplu. O profesoara universitara mi-a povestit: dansa are doi copii, amandoi medici. Fata a plecat in America. A ajuns sa aibe acum, in colaborare cu cineva, o clinica. Fratele ei a ramas la Bucuresti. Diferenta de castig e de la unu la o suta! Asta, omeneste, se poate intelege. Dar din punct de vedere patriotic...}ara se goleste de creiere, e cert.
De valori. Probabil ca nu s-a cristalizat la romani starea de acceptare a valorii. Om fi un popor de sansa a doua. Intotdeauna am ratat lucrurile mari.
S-ar putea sa tina si de faptul ca in Occident ne-am integrat relativ tarziu, incepand cu anii 1800. Suntem destul de tarziu veniti in concertul european. Mereu avem impresia ca am ramas de caruta, mai la coada. Nu este adevarat: intre cele doua razboaie, aveam niste realizari deosebite in muzica, in pictura, in sculptura, in literatura...
Literatura este un domeniu dificil fiindca nu este traductibil intotdeauna. Un mare poet nu mai face doi bani cand este tradus in alta limba: Eminescu, Nichita Stanescu, Arghezi sunt incomprehensibili daca sunt tradusi in franceza. Pierd din savoare, din inteles. Este greu sa definim poezia. Ea se afla dincolo de intelesul banal al cuvantului.
Are un parfum ciudat pe care numai limba i-l da. In traducere, are doar rareori valoare. De pilda, s-a citat in Franta, mi se pare, traducerea lui Edgar Alan Poe de catre Baudelaire. Se spune ca e chiar mai buna decat originalul. Sunt rarisime aceste cazuri cand traducatorul intra atat de mult in tema celuilalt, incat ii reface opera.
Dar repet: sunt cazuri foarte rare. Acesta este unul din motivele pentru care literatura noastra nu a prea patruns. Nici nu am avut mari romancieri. Romanul este bun poet, bun eseist, dar nu avem mari romancieri. Sarbii l-au avut pe Ivo Andric, un laureat al premiului Nobel, croatii l-au avut pe Miroslav Krleza. Aici, langa Piata Rosetti, o strada poarta numele lui Ivo Andric.
Pe placuta s-a scris: scriitor sarb. Dar el nu era sarb, era croat din Bosnia! M-am gandit sa scriu la Primarie ca trebuie sa zica scriitor iugoslav. Fiindca el face parte din aceia care nu se voiau nici croati, nici bosnieci, nici sarbi. L-a servit ca diplomat pe regele Alexandru, care era sarb. Dar el era catolic si bosniac, deci nu sarb.
Vedeti, chiar vecinii nostri, pe care noi ii privim putin cam de sus, au niste scriitori de talie internationala. Uitati-va si la albanezi: l-au dat pe Ismail Kadare! Noi nu avem nici unul pe care sa-l proiectam pe plan international. Mai ales nici un prozator.
"Daca ne vom lasa in continuare pe mana fostei Securitati, nu vom iesi din barlog"
Nichita a fost aproape de Nobel.
Se poate ca da. Dar a fost vina alor nostri, se pare ca noi nu prea facem cereri. Cineva trebuie, totusi, sa inainteze niste propuneri Academiei suedeze si sa le argumenteze.
Dar tine de marketingul valorii!
Absolut.
Comunismul a nascut inertii cinetice.
E problema politicii sa le rezolve. E clar ca in decembrie ’89, in afara de elanul popular, instinctiv si onest, a fost vorba si de o manipulare. A fost incercarea esalonului al doilea al partidului comunist sa puna mana pe putere. Grav este ca, timp de 15 ani incoace, situatia continua.
Daca ne vom lasa in continuare pe mana fostei Securitati si a fostei nomenclaturi comuniste, nu vom iesi din barlog.
Esentialul este politic mai intai aici. Daca vom pune tara pe alte sine, totul s-ar putea indrepta. Nu uitati ca, dupa revolutie, unul din primele sloganuri a fost: "Nu ne vindem tara!". Ce insemna asta? Ca impiedicau venirea capitalului strain, ca sa puna ei mana pe tot comertul, pe toata industria. N-au facut nimica. Pana cand si-au dat seama ca sunt nevoiti sa caute dupa bani dinafara.
Un lucru care pe mine ma jigneste profund: am vazut cifre, in Occident, de curand: investitiile pe cap de om in Ungaria sunt de opt ori mai mari decat in Romania. Haideti, sa nu spunem ca e vina ungurului sau a rusului sau a chinezului! E doar vina romanului.
"Daca intram in UE, nu ne va fi bine imediat"
Din aceste pricini s-ar putea ca momentul 2007 sa fie dureros pentru noi?
Asta trebuie sa stie populatia: ca, daca intram in Uniunea Europeana, nu ne va fi bine imediat, o sa fie o faza destul de dura. {i in Polonia se plang unii ca le e mai greu acum. Dar alta solutie nu este. Daca am nevoie de operatie, dupa cateva saptamani sau luni o sa ma simt mai rau decat acum. Asta trebuie sa afle romanul.
Ramane sa vedem daca vom rezista la acest soc.
Sigur vom rezista. Suntem 20 de milioane de oameni, un popor destul de adaptabil. O sa ne mearga bine peste doua generatii.
Ce se va intampla cu identitatea nationala dupa integrare?
Nu cred ca se va modifica nimic. Inca o data va spun: Europa unita nu se construieste ca Statele Unite. Noi nu avem o relativa obarsie comuna anglo-saxona. In America, totul s-a dat dupa modelul cultural britanic. De aceea ei sunt langa britanici si britanicii langa ei. Exista o albie comuna. In Europa, limbile vor ramane.
La tratatele si conventiile care se semneaza, este deocamdata nebunie. Vorbesc intre ei in peste 12 limbi. Vor fi nevoiti sa aleaga doua sau trei limbi oficiale. In Uniunea Europeana nu se va putea adopta o limba unica. S-ar sugruma cultura romana, daca toata lumea s-ar apuca sa vorbeasca englezeste.
"Europa a fost napadita de Lumea a treia"
Puneti un diagnostic societatii romanesti contemporane.
Sunt destul de pesimist. In momentul de fata, toata romanimea e bolnava. Daca generatia care vine nu se va schimba politiceste... Aparent, azi, suntem ultimul vagon al Europei din punct de vedere economic. Daca aici suntem intarziati, inseamna ca nu ne putem juca rolul pe care il meritam in Europa. Inca ceva: populatia scade vertiginos.
Dupa statistici, in ultimii 15 ani, am pierdut cam 2 milioane de locuitori.
Chiar mai mult.
Asta inseamna ca peste 50 de ani se vor inmulti minoritarii. In special rromii. Dar procesul este acelasi in toata Europa. In Franta sunt 5 milioane de musulmani. Din Portugalia si pana in Rusia, Europa nu mai face destui copii. Numarul deceselor este mai mare decat numarul nasterilor. Daca nationalistii extremi din Europa se plang de strainatatea care vine, este vina noastra.
Se face un gol care este umplut de arabi, de tamuli, de chinezi. Ei vin fiindca la noi se face un gol. Daca se va confrunta pe mai departe cu lipsa de nasteri, peste o suta de ani vom avea o Europa complet pestrita. E clar ca Europa a fost napadita de lumea a treia. In Romania, majoritari vor fi rromii, in Germania turcii, in Franta arabii, in Anglia pakistanezii, indienii si jamaicanii.
Intreaga Europa devine metisa! Nu este numai o problema romaneasca. Este si problema Europei. Daca se va restabili o situatie economica valabila, am incepe sa avem si noi, normal, copii. Intre cele doua razboaie mondiale, eram poporul cel mai prolific din Europa. Cat contrast, dupa 70-80 de ani!
"Cei mai buni oameni politici apar dintre aristocratii democrati"
De ce credeti ca nu s-a nascut un politician autentic in anii care s-au scurs dupa 1989?
Aici am niste pareri care ar putea sa-i socheze pe cititori. Artistii si savantii pot sa iasa oricand din talpa tarii. Dadeam adineauri exemplul lui Brancusi. Politicienii buni sug politica din sanul mamei si din cei sapte ani de acasa. Cei mai buni sunt cei care au din familie un tata, un unchi, care au facut politica. Politica se invata de acasa.
Or, atata vreme cat ai scos smantana de pe tara, cum s-a intamplat in ultimii 50 de ani, si cat timp s-a facut ca sa dispara burghezia din ultimii 150 de ani, nu putem cere calitate. Aveam o burghezie care a fost alungata din tara sau omorata. Vom fi nevoiti sa asteptam cel putin doua generatii pentru ca reprezentantii noii nomenclaturi sa devina de buna calitate, sa invete politica.
Intotdeauna, dupa schimbari, prima generatie de politicieni este reprezentata de niste prosti.
Exista un metabolism social care scoate la iveala valorile politice?
Cu vremea. Cei din prima generatie nu sunt oameni politici. Acum cateva zile, am participat la o emisiune radiofonica alaturi de domnul Balaceanu Stolnici si de mai tanarul istoric Cioroianu. Cu acesta din urma m-am certat fiindca zicea ca exagerez. Nu gasesti in istoria universala oameni mari politici care sa vina din talpa tarii.
Aceasta poate sa dea niste revolutionari superbi, dar care n-au fost niciodata politicieni. Cei mai buni oameni politici apar dintre aristocratii democrati. Iata-i pe Pericle, Cezar, Napoleon. Toti sunt niste aristocrati democrati. Ei tin partea poporului, dar au in spate generatii de oameni care au facut politica si stiu ce este politica. Acelasi fenomen poate fi intalnit si in China.
Va mai trebui sa asteptam pana cand sa mai avem ceva care sa semene cu dinastia Bratienilor.
Bag de seama ca si politica este, in fond, un reflex al educatiei.
Fara indoiala. E o chestiune de bun simt.
Ce va aduceti aminte despre Bucurestiul tineretii dumneavoastra, cum il gasiti astazi? Ce ar trebui sa se faca pentru ca fostul "Mic Paris" sa redevina o capitala europeana?
Cand sunt intrebat despre Bucuresti, ma simt foarte stingher. Fiindca nu-l iubesc. Asta ii socheaza pe multi dintre auditorii mei. Acum vreo trei-patru ani, am fost chemat la Facultatea de arhitectura ca sa vorbesc despre Bucurestii de altadata. Cand am intrat, am fost aclamat. Tinerii ma cunosteau si ma simpatizau.
Dupa ce am vorbit un ceas, am constatat ca in sala de conferinte se lasase o liniste totala.
Intrebari? Si s-a ridicat o studenta mai indrazneata:"Pai, domnule profesor, daca nu iubiti Bucurestii, de ce v-ati intors?". Pentru o fractiune de secunda am ramas mut. Apoi am zis: "M-am intors ca sa va vorbesc!". Au ras cu totii. Dar, culmea, nu era o butada! Eu m-am intors in Romania cu dorinta de a dialoga cu tineretul si de a incerca sa le spun cum cred eu ca trebuie dusa tara.
Bucurestiul de altadata? Copil fiind, nu-mi dadeam seama daca era frumos sau nu. Intamplarea a facut ca sa plec prima data din tara cand eram foarte tanar, la 12 ani. M-am dus intern la Nisa, apoi la Paris. Dar n-am pierdut contactul cu Romania: in vacantele de vara ma intorceam. Incetul cu incetul, s-a cristalizat in mine imaginea unui oras occidental.
In Evul Mediu, orasele occidentale s-au dezvoltat in interiorul unor ziduri. Bucurestii n-au avut ziduri niciodata. De aceea s-au intins ca un sat urias. Doar Centrul a devenit oarecum asemanator cu un oras occidental, pe vremea lui Carol I. Cu axe cum e Calea Victoriei, cea veche si sinuoasa, cu case lipite una de alta, cu cele doua bulevarde : Elisabeta si, mai apoi, Bratianu.
In consecinta, centrul Bucurestilor este foarte recent pentru un oras atat de mare. Acum cateva luni, la o sustinere de teza, un arhitect francez m-a intrebat: "Cunosc Bucurestiul, l-am vizitat de cateva ori. {tiu din istorie ca e mentionat pentru prima oara la mijlocul veacului al XV-lea (e adevarat: primul document care-l atesta e datat 1459, sub Vlad Tepes- N.Dj.).
Cum se face ca nu aveti nici un monument inainte de sfarsitul secolului al XIX-lea?!". M-a pus pe ganduri. Avea dreptate! Da, domnule, e fenomenal: nu avem monumente civile! Doar cateva biserici si nici acestea nu sunt cele mai frumoase din tara! Bucurestii n-au biserici frumoase cum sunt Horezu, cele de la Curtea de Arges, cele din Bucovina.
I-am dat prima explicatie care mi-a trecut prin cap: e o manie a romanului sa distruga tot ce au facut inaintasii; fiecare generatie cladeste alta casa!
Isi darama treptele pe care tocmai au pasit.
Intocmai! De pilda au fost case boieresti mari, care aveau curti enorme, acareturi, despre care vorbeau strainii ce vizitau Romania, sau despre care povesteste Ion Ghica, in "Scrisori catre Vasile Alecsandri".Sau marturia de la Iasi a unui print belgian, Belin(???), care era un intim al imparatului de la Viena.
A fost trimis in Rusia si, cand s-a intors la Iasi, s-a declarat incantat de locuintele boierilor romani de acolo.
Ei, din acelea n-a mai ramas nimic! Fiindca, de indata ce s-a putut calatori in Occident, proprietarii s-au intors si le-au daramat, ca sa faca in loc palate ca la Viena! Dupa inca o generatie, le-au daramat si pe acelea, ca sa faca palate ca la Paris! Acum noi le daramam iar, ca sa cladim nu stiu cum! Apoi: la noi nu s-a cladit in piatra.
Nu am avut piatra pana nu s-a inventat trenul. Sa cari pietrele de la munte e o comedie intreaga. Nici Viena nu are monumente mai vechi decat calea ferata! {i la ei s-a cladit in caramida. Dar cararmida nu are durabilitatea pietrei. Pentru mine, cel prea mult trait in Occident, Bucurestiul nu a fost niciodata un oras cu iz occidental. I s-a zis "Micul Paris".
Dar parerea mea este ca, fata de Constantinopol sau fata de orasele mici precum Atena, Belgrad ori Sofia, Bucurestii parea mult mai luxos, cu magazine ca la Paris, cu calesti la fel de elegante ca si acolo, cu un strat intelectual si aristocratic care vorbea frantuzeste ca la Paris. |sta a fost "Micul Paris"! Mai mult o impresie despre clasa diriguitoare a epocii.
Or, aceasta a disparut cu desavarsire. Astazi, la o suta de ani de cand s-a vorbit despre "Micul Paris", Bucurestiul nu este deloc mai civilizat decat Atena, Belgradul sau Sofia. Dimpotriva: am impresia ca e mai murdar, mai neglijat. Asta ma intristeaza. Primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa-l transformam intr-un oras curat, de tip occidental.
Eu nu am vazut in lume trotuare mizerabile ca la Bucuresti!
Un prieten imi spunea deunazi: "Stii prin ce se deosebeste Bucurestiul de celelalte orase civilizate? Bucurestiul nu are locuri de intalnire ci doar intersectii". Este un spatiu care interzice ragazul, intimitatea, comunicarea.
Da. Insa e curios acest lucru.Iata: inainte de razboi, Calea Victoriei era plina de lume in zilele de sarbatoare ori in serile de vara. Cand ieseau de la birou, toti se ingramadeau pe la cafenele, pe la terase, pe la restaurante. Cetatenii traiau intr-un soi de cordialitate care a disparut astazi. Poate ca e consecinta celor 50 de ani de suspiciune reciproca.
Azi nu mai vorbesti cu cineva pe care nu-l cunosti. Te feresti! Dovedesc printr-o observatie: suntem prea politicosi cu cineva pe care-l intalnim pe strada. Nu-l mai intrebam: "Dom’le, unde-i strada X ?" ci "Iertati-ma, scuze, nu va suparati, pot sa va intreb unde-i strada cutare?". Auzi, "nu va suparati"!! Trei formule de politete ca sa intrebi unde-i strada Sperantei!
Cred ca toate vin de la temerea de a lua contact cu un necunoscut. Iar asta ne vine din comunism: " Nu stie cine sunt, ce vreau de la el, de ce il opresc, mi-e teama ca, daca nu sunt foarte politicos, ma sictireste". Aceasta nu exista pe vremuri. "Nu va suparati", auzi!
Dupa curatenie…
Educarea cetatenilor. Sa nu mai scuipe pe strada. In nici un oras al Europei n-am vazut sa se scuipe asa pe strada! E un lucru foarte nesanatos si periculos! Asa se raspandeste tuberculoza. Plus ca este inestetic.Apoi barbatii sa reinvete sa se barbiereasca de cateva ori pe saptamana.
Caci si de asta impresia pe care o lasa strazile Bucurestiului nu este cea de oras occidental ci de oras balcanic.
S-a si construit monstruos pe timpul lui Ceausescu.
Constructorii n-au fost rai nici pe vremea comunismului. Dar Ceausescu ii obliga la economie de materiale. Chiar daca macheta arata cumsecade, planul era bun, dupa 20-30 de ani rezultatele s-au dovedit a fi dramatice: cladirile au aerul unor edificii de sute de ani. Iar cartierul din jurul si din fata Casei Poporului este urias, ar putea sa fie frumos.
Dar cred ca arhitectura lui tine de secolul al XIX-lea. Or, cand construiesti in pragul anului 2000, ar trebui s-o faci dupa arhitectura veacului al XXI-lea. Sa indraznesti cum au facut-o brazilienii, pakistanezii, indienii cu capitalele lor! Noi avem o infinita tristete arhitecturala, totul este opresant. Vad Bucurestiul viitor cu o arhitectura ultramoderna.
Dar nu bagata ca sediul fostului Bancorex, care-mi striveste CEC-ul, unul dintre cele mai frumoase monumente arhitectonice ale Capitalei. Acea cladire trebuia sa fie ridicata dincolo de orasul vechi. Daca era musai sa stea acolo, ar fi trebuit construita macar in acelasi stil. Dar bagati de seama ca greseli asemenea au facut si francezii la Paris.
Centrul Pompidou, faimosul muzeu, are imaginea unei uzine contemporane intr-un cartier din veacul al XVII-lea: il omoara! Noi facem acelasi lucru. As dori sa se respecte vechiul Bucuresti, sa fie reparat, intretinut.
De trei sute de ani nimeni nu s-a invrednicit sa restaureze Curtea Veche a lui Brancoveanu, unde exista schite iar temeliile, boltile pivnitelor dau idee despre ce ar trebui sa fie parterul si etajul intai.
S-ar fi putut recladi un monument superb. Daca n-ar fi fost nebunia Magdei Bibescu, care a refacut Mogosoaia, noi n-am avea pe raza Bucurestiului nici un monument civil mai vechi de 1880! Deci: sa se repare monumentele si sa se construiasca modern in afara centrului vechi al Bucurestiului!
Daca miine v-ar vizita un prieten de la Paris si v-ar cere sa-i aratati Bucurestiul, pe unde l-ati purta? Ar avea ce sa vada?
Gradinile. L-as duce pe {oseaua Kisellef, prin parcul Herastrau. Cel mai frumos e Bucurestiul inflorit.
Va multumesc.
Ne-am salutat de ramas bun prin strangerea mainilor. Sunt racit si guturaiul se ia prin atingere de palme. Vreti sa va spalati putin?
Neagu Djuvara s-a nascut la Bucuresti in anul 1916, intr-o familie de o indepartata origine aromana, care a dat tarii mai multi oameni politici, diplomati, profesori si oameni de stiinta. Tatal sau, Marcel Djuvara, sef de promotie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg in 1906, a murit capitan de Geniu in armata romana in cursul marii epidemii de gripa spaniola din 1918.
Mama autorului, Tinca Gradisteanu, apartinea ultimei generatii dintr-un neam de mari boieri munteni. In secolul al XVll-lea, Bunea Vistierul Gradisteanu a fost ctitorul mai multor biserici sau manastiri, printre care viitoarea Mitropolie din Bucuresti, unde a fost inmormintat). Neagu Djuvara si-a facut studiile la Paris:
-licenta in Litere (istorie), 1937;
-doctorat in drept, 1940;
-doctorat de stat in Litere (filozofie a istoriei), 1972;
-diploma a Institutului de Limbi si Civilizatii Orientale (I.N.A.L.C.O.),1988.
In 1941, participa cu Regimentul 6 Dorobanti de Garda "Mihai Viteazul" la campania din Basarabia si Transnistria.
In 1943, intra prin concurs la Ministerul de Externe. La 23 august 1944, e trimis de Mihai Antonescu curier diplomatic la Stockholm, pentru reluarea negocierilor de pace cu URSS. Guvernul de dupa 23 august 1944 il numeste Secretar de Legatie in Suedia, unde sta pina la preluarea definiliva a puterii de catre comunisti in toamna 1947, cind hotaraste sa nu se mai intoarca in tara.
Din 1948 pana in 1961 si din 1984 pana in 1989 a activat in sanul exilului romanesc (Comitelul de asistenta pentru romanii refugiati, Radio Europa Libera, Fundatia Carol I, Casa Romaneasca,etc.). Intre 1961 si 1984, a stat in Africa subsahariana, in calitate de consilier diplomatic si juridic la Ministerul de Exteme al Republicii Niger.
In virtutea acestei functii a calatorit mult in Africa, Europa si America.
In 1990 s-a intors in tara , fiind, din 1991 pana in 1997 profesor-asociat la Universitatea din Bucuresti. E membru de onoare al Institutului de Istorie "A.D. Xenopol", din Iasi, si al Institutului de Istorie "Nicolae Iorga", din Bucuresti.
 |  |  |  |
Un comentariu:
S-BANEADZA!
LA MULTI ANI!
Trimiteți un comentariu