Echipa de arheologi clujeni care face săpături la Sarmisegetusa a reuşit să identifice în sit un templu închinat unei divinităţi siriene, respectiv Iarhibol, un zeu al soarelui, monument din care s-au păstrat câteva piese de arhitectură şi sculptură.
Conducătorul echipei de arheologi clujeni, Ioan Piso, a declarat, miercuri, că dintr-o inscripţie descoperită cu patru ani în urmă, arheologii ştiau că în zonă se află un templu închinat lui Iarhibol, zeului soarelui din Palmyra (Siria).
Monumentul a fost descoperit într-un şir de clădiri situate la vest de forul lui Traian de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa.
"Anul acesta templul a putut fi identificat. S-a păstrat un podium impresionant şi porticele care susţineau coloane de marmură. Au fost găsite piese valoroase de arhitectură, de sculptură şi inscripţii. Descoperirea cea mai importantă este aici o cameră subterană (crypta), care servea cultului acestei divinităţi palmyrene. Ea s-a conservat împreună cu tencuiala pictată", a spus Piso.
Colectivul de arheologi de la Sarmisegetusa este condus de Ioan Piso, din el făcând parte Felix Marcu, Ovidiu Ţentea şi mai mulţi doctoranzi de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
(MEDIAFAX)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu