joi, august 14, 2008

"O realitate mult prea fierbinte", proiectat în premieră europeană la Anonimul



Documentarul "O realitate mult prea fierbinte/ Too Hot Not to Handle", ce tratează fenomenul încălzirii globale, a fost proiectat în premieră europeană, în noaptea de miercuri spre joi, în cadrul festivalului Anonimul (11-17 august), transmite trimisul MEDIAFAX la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Filmul, adus la festival de HBO, care l-a şi produs în 2006, face parte din secţiunea paralelă a evenimentului, care anul acesta este la cea de-a doua ediţie, "Eco Docs".

Secţiunea reuneşte documentare care tratează tema mediului înconjurător, precum "Inima mea biodegradabilă/ My Biodegradable Heart" de Dana Adam Schapiro (SUA, 2007) şi "Flow: din dragoste pentru apă/ For Love of Water" de Irena Salina (SUA, 2008).

Dacă "Un adevăr incomod" de Al Gore, un alt film pe tema încălzirii globale, deschidea anul trecut festivalul Anonimul, "O realitate mult prea fierbinte" nu a avut parte de tot atât de multă atenţie, pelicula fiind proiectată în jurul orei 3.00, mult mai târziu decât ora stabilită iniţial, din cauza unor probleme tehnice.

Deşi era programat miercuri, la miezul nopţii, întreruperile repetate de lumină au întârziat proiecţiile şi astfel, în jurul orei 1.00, când cei peste 500 de spectatori încă aşteptau documentarul despre încălzirea globală, a fost prezentat filmul care figura în program în acel interval orar, şi anume lungmetrajul din competiţie "E greu să fii băiat bun/ It’s Hard to Be Nice" de Srdjan Vuletic, iar "O realitate mult prea fierbinte" a fost prezentat la ora 3.00, când deja rândurile spectatorilor se subţiaseră considerabil.

Regizat de Maryann De Leo şi Ellen Goosenberg Kent, documentarul este realizat în maniera clasică a genului de filme care avertizează omenirea despre pericolele încălzirii globale.

Astfel, spectatorului i se arată planeta Pământ supraîncălzită, importanţi oameni de ştiinţă avertizează omenirea, susţinuţi fiind de date concrete care sprijină ideea că omenirea mai are la dispoziţie zece ani pentru a face ceva să încetinească ritmul încălzirii globale.

Astfel, filmul de 50 de minute prezintă, cu ilustraţii grafice, mecanismele efectului de seră şi schimbările climatice majore din ultimii ani şi efectele lor devastatore, printre care se numără şi mai recentul uragan Katrina. "O realitate mult prea fierbinte" oferă mai multe dovezi că efectul de seră se intensifică, iar Pământul se încălzeşte mai rapid ca oricând în istorie.

Valurile ucigaşe din Statele Unite au crescut de trei ori în intensitate din 1950 şi, în prezent, ucid mai multe persoane decât uraganele, tornadele şi viscolele la un loc.

Temperatura medie în Alaska a crescut deja cu cinci grade, ceea ce a dus la topirea sau reducerea în dimensiune a unei mari părţi din gheţarii din această zonă.

Oamenii de ştiinţă argumentează faptul că dezastrele naturale, precum tornadele sau uraganele, sunt direct influenţate de fenomenul încălzirii globale şi că numărul acestor fenomene va creşte în următorii ani.

De asemenea, potrivit oamenilor de ştiinţă, din cauza aceloraşi condiţii, virusurile mortale precum West Nile, la care s-a adăugat o temperatură mai crescută a aerului, se răspândesc în noi zone ale globului.

"O realitate mult prea fierbinte" nu se mulţumeşte, totuşi, să enumere declaraţiile oamenilor de ştiinţă şi imaginile cu dezastrele ecologice recente. Documentarul prezintă şi soluţiile viabile care pot fi aplicate problemelor de mediu.

Astfel, documentarul arată, în mini-capitole, cum oameni obişnuiţi au adoptat diferite soluţii, precum maşinile hibrid şi sursele alternative de energie.

Maryann DeLeo a câştigat un premiu Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar în 2004, pentru "Cernobîl Heart", iar Ellen Goosenberg Kent are patru premii Emmy Primetime la secţiunea Outstanding Children’s Program, câştigate în 1995, 1997, 2004 şi 2006.

Niciun comentariu: