vineri, august 22, 2008

Iliescu i-a scris lui Tăriceanu despre canalul Bucureşti-Dunăre



Iliescu i-a scris lui Tăriceanu despre canalul Bucureşti-Dunăre (Imagine: Mediafax Foto)
Fostul şef al statului Ion Iliescu i-a transmis premierului Călin Popescu-Tăriceanu o scrisoare în care face o serie de observaţii cu privire la proiectul canalului Bucureşti-Dunăre, pe care ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, doreşte să îl vadă realizat în perioada următoare.

Tăriceanu i-a informat, vineri, despre scrisoare pe participanţii la reuniunea pe care a inţiat-o în scopul dezbaterii acestui proiect şi la care a invitat o serie de specialişti pentru a-şi spune punctul de vedere. Între participanţi se numără şi Ion Iliescu.

Premierul a remarcat la începutul acestei întâlniri că proiectul a iscat deja o "controversă".

"Am făcut această invitaţie şi vă mulţumesc că aţi onorat-o, pentru că e o temă care a generat să zicem o controversă, este vorba despre proiectul canalului Bucureşti-Dunăre. Domnul ministru Orban văd că are nişte propuneri şi nişte oferte de reluare sau şi de realizare a acestui proiect, definitivă. Pe acest subiect am discutat de câteva ori cu domnul preşedinte Iliescu şi mi-a trimis chiar o scrisoare cu proiectul în care ridică o serie de probleme. Am invitat, să spunem, cei mai buni specialişti în domeniu să facem o discuţie şi să tragem o concluzie", a spus Tăriceanu la începutul reuniunii.

Senatorul PSD Ion Iliescu se numără printre specialiştii care au fost invitaţi să participe, vineri, la Palatul Victoria, la o reuniune de lucru privind o serie de proiecte hidrotehnice, reuniune care se desfăşoară în prezenţa premierului Tăriceanu.

Atât premierul Tăriceanu, cât şi fostul şef al statului Ion Iliescu sunt specialişti în hidrotehnică.

Tăriceanu a absolvit, iar apoi a predat la Facultatea de Hidrotehnică a Universităţii de Construcţii din Bucureşti, lucrând în anii 1976-1977 ca inginer la Administraţia Naţională a Apelor. Ion Iliescu a debutat profesional în 1955, ca inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti, iar în perioada 1979-1984 a condus Consiliul Naţional al Apelor.

(MEDIAFAX)

Niciun comentariu: