miercuri, august 20, 2008

La ce foloseşte turneul diplomatic marca Băsescu?


Traian Băsescu a plecat într-un turneu diplomatic (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele Traian Băsescu a plecat, miercuri, spre Kiev, unde va începe un turneu de două zile care cuprinde vizite de lucru în Ucraina, Republica Moldova, Republica Azerbaidjan, Georgia şi Republica Turcia.

Şeful statului român va avea convorbiri cu omologii săi Victor Iuşcenko, Vladimir Voronin, Ilham Aliyev, Mihail Saakaşvili şi Abdullah Gül, precum şi cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi cu primul-ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Conform Administraţiei prezidenţiale, "obiectivul comun al acestor vizite îl constituie discutarea situaţiei din Georgia şi a consecinţelor în plan regional".

De asemenea, "agenda convorbirilor şefului statului cuprinde şi chestiuni care ţin de specificul relaţiilor bilaterale ale României cu fiecare din statele vizitate", iar "o temă de interes special pentru România o constituie dezvoltarea cooperării în regiunea Mării Negre, prin creşterea implicării unor actori multilaterali relevanţi, precum Uniunea Europeană, NATO şi OSCE".

În cursul acestor vizite, preşedintele Băsescu va susţine conferinţe de presă comune cu preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, precum şi cu preşedintele Georgiei, Mihail Şaakashvili. De asemenea, şeful statului român va susţine declaraţii de presă împreună cu Vladimir Voronin, Ilham Aliyev şi Abdullah Gül.

Înainte de a pleca spre Kiev, preşedintele Băsescu nu a făcut declaraţii de presă.

Traian Băsescu este însoţit în acest turneu de către ministrul de Externe, Lazăr Comănescu.

Comănescu a declarat, marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului Nord-Atlantic, că România continuă să sprijine aspiraţiile euro-atlantice ale Georgiei, în concordanţă cu deciziile Summit-ului de la Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Conform sursei citate, ministrul Lazăr Comănescu a exprimat, la reuniunea extraordinară a Consiliului Nord-Atlantic, "preocuparea deosebită a României faţă de recentele evoluţii din Georgia şi de conflictul care a izbucnit între Rusia şi Georgia".

Şeful diplomaţiei române a afirmat că "escaladarea conflictului din Georgia a demonstrat, fără echivoc, pericolul reprezentat de conflictele îngheţate din regiunile Mării Negre şi Caucazului", precizează MAE în comunicatul de presă, în care se mai arată că evenimentele din Georgia au arătat că actorii regionali nu pot preveni sau soluţiona singuri astfel de evoluţii.

"De aceea, comunitatea internaţională, îndeosebi UE, NATO şi OSCE trebuie să se implice mai mult în asigurarea păcii şi menţinerea stabilităţii în regiune", se spune în comunicat. (MEDIAFAX)

Niciun comentariu: