miercuri, august 20, 2008

El acceso a una vivienda resulta casi imposible para el 92% de la población en Rumanía


De la acest articol din El Mundo, Dan Popa realizează un excelent comentariu:
The image “http://estaticos01.cache.el-mundo.net/elmundo/imagenes/2008/08/18/1219054783_0.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

EL MUNDO: Accesul la locuinţă, aproape imposibil pentru 92% dintre romani

Din articolul aparut azi in El Mundo, Spania.
Intrarea României în UE în ianuarie 2007 i-a influenţat pozitiv economia. Indicatorii macroeconomici actuali sunt buni, într-o ţară care s-a confruntat cu lipsurile din timpul comunismului, deşi dezvoltarea ei este încă departe de cea a multora dintre noii membri europeni. PIB-ul, care creşte anual, a cunoscut o dinamica de 6% în 2007 , pe fondul dezvoltarii constructiilor (33,6%). Fapt este că România a experimentat o puternică dezvoltare imobiliară în ultimii ani, situaţie care acum începe să se stabilizeze. Preţul locuintelor continuă să crească, dar nu cu paşi foarte mari.
“Piaţa imobiliară a trăit un boom total, dar acum a apărut o anumită stagnare”, explică Laura Vazquez, de la imobiliara spaniolă Hercesa în România. Concret, preţul locuinţei a urcat în jur de 20% anual pentru că, potrivit lui Vazquez, “s-a trăit mult din excesul de cerere, dar acum există o reajustare”.
Această situaţie se simte în preţul caselor. În timp ce în 2003, un metru pătrat oscila în Bucureşti între 300-500 euro, în prezent preţul mediu al unei locuinte noi în capitală este de 2.475 euro/mp, ajungând uneori până la 3.000 euro/mp.
Evoluţia a fost similară în alte mari oraşe ca Timişoara, Cluj, Brasov şi Constanţa.

Dificultatea cumpărării

În România a început să apară o clasă medie, mai ales în marile oraşe. Aceşti cetăţeni au devenit principalii cumpărători de case noi, datorită creşterii salariilor lor.
Clienţii cei mai obişnuiţi sunt tineri sub 29 de ani, care au încredere că veniturile lor vor spori. Aproape toţi optează pentru o locuinţă nouă, iar cei care caută o casă la mâna a doua sunt foart epuţini.
Totuşi, potrivit unui studiu, 25% dintre români vor să-şi cumpere casă în viitorii zece ani, dar în prezent doar 7,5%, adică 400.000 de persoane au capacitatea financiară pentru asta.
Potrivit lui Alejandro Solano, director comercial al Hercesa în România, “trebuie făcută o distincţie între Bucureşti şi restul României. Bucureştiul este ca un mic balon, aici salariile sunt triple decât în alte zone ale ţării. Nici în interiorul capitalei nu poate oricine să-şi cumpere o casă”.

Paradis pentru investitorii străini

Piaţa imobiliară românească a devenit un ‘paradis’ pentru firmele străine, care sunt mulţumite de preţurile scăzute şi de creşterea economică a ţării.
Intrarea României în bogata Europă a avut mult de-a face cu acest lucru. Dacă înainte, investitorilor le era interzis să cumpere teren şi proprietăţi imobiliare în această zonă, intrarea pe piaţa europeană a îmblânzit restrucţiile.
Concret, acum abundă firmele imobiliare operând în întreaga ţară, sunt de asemenea numeroşi investitorii străini mici şi mijlocii care cumpără case în România, în majoritatea cazurilor în scopuri speculative.
Pe de altă parte, imigranţii români din alte ţări europene vor să-şi cumpere o casă în ţară şi să se întoarcă. Miguel Fonda Ştefănescu, preşedinte al Federaţiei asociaţiilor de imigranţi români în Spania, spune însă că “deşi intenţia iniţială este de a se întoarce, majoritatea nu o face şi se stabileşte aici”. Dar cu toţii îşi menţin legăturile cu ţara de origine şi nu renunţă la proprietăţile de acolo, întorcându-se în fiecare vară.

Articolul integral poate fi citit aici

Eu cred că românii mai în vârstă au rămas obsedaţi de ideea de proprietate. Nu este normal să-ţi cumperi o locuinţă atunci când eşti tânăr, pentru că, pe de o parte, trebuie să răspunzi la oportunităţile de muncă, şi asta înseamnă deseori schimbarea locului de muncă (este bine să te duci cu casa după serviciu şi nu invers, închirierea este deci o soluţie mai bună), pe de altă parte este mai probabil să ai venituri mai mari în cea de a doua parte a vieţii, astfel încât să poţi susţine cumpărarea unei locuinţe fără grija că nu vei putea achita ratele. Este adevărat că plata chiriei poate acoperii o mare parte din rata la casă...

Niciun comentariu: