Mutarea la cer a Fecioarei care a născut pe Împăratul tuturor
Deşi Sfânta Scriptură şi scrierile bisericeşti timpurii nu relatează episodul Adormirii Maicii Domnului, tradiţia ortodoxă a păstrat până în zilele noastre împrejurările în care a avut loc trecerea Fecioarei Maria în împărăţia cerurilor. Înainte de 15 august, îngerul Gavriil s-a arătat din nou Maicii Domnului pentru a-i vesti, de această dată, întâlnirea cu Fiul ei, în rai. După obişnuitele rugăciuni pe Muntele Măslinilor, Fecioara Maria a mers la apostoli şi la ucenici, pentru a le vesti apropiatul ei sfârşit pământesc. După ce i-a binecuvântat, Maica Domnului a murit în patul în care era aşezată, înconjurată fiind de cei apropiaţi. După trei zile de la îngropare, Apostolul Toma, sosind dintr-o călătorie, a cerut permisiunea de a-şi lua rămas bun de la Maica lui Hristos. A intrat în mormânt, dar a găsit doar giulgiurile cu care fusese înfăşurat trupul ei.
Datele oferite de Evanghelie nu oferă suficiente informaţii pentru a închega o biografie completă a Fecioarei Maria. Numele Mariei este pomenit ultima dată în Sfânta Scriptură în capitolul I al Faptelor Apostolilor, cu privire la momentul alegerii Apostolului Matia. După aceea, nu mai se mai relatează nimic cu privire la Maica lui Iisus. Pentru credincioşii care şi-au plecat nu o dată genunchii în faţa icoanelor Mariei, mai importante sunt nu atât mărturiile cu privinţă la existenţa Sfintei Fecioare, cât mai ales trăirile de moment, credinţa şi ajutorul primit.
„Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine“
Cât priveşte momentul Adormirii Maicii Domnului, eveniment serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică pe 15 august, Evangheliile păstrează iarăşi liniştea. Totuşi, sinaxarul de la slujba Utreniei din ziua praznicului oferă o istorie a trecerii la Domnul, inspirată probabil, cel puţin în parte, şi din evangheliile apocrife. Cuvintele sunt sărace şi totuşi indispensabile pentru a ne vesti adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă: „Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: «Acestea zice Fiul tău: „Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare“». Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare şi, cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.
După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare dintre ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.
„Bucură-te, Maica Vieţii!“
Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.
Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvinte către dânsa: «Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite». Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: «Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat».
Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: «Bucură-te, Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd».
Iudeii, pedepsiţi pentru răsturnarea patului Preasfintei
După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa, în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul.
Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea, a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era aşezat trupul cel de viaţă începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu, ajungând pe îndrăzneţii şi obraznicii aceia, le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Mormântul fără sfântul trup, mărturia mutării Născătoarei
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt, şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti.
Şi de vreme ce, după dumnezeiasca rânduială, a lipsit unul dintre Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el, ca şi ceilalţi Apostoli, trupul; şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el acelui preasfânt şi preacurat lăcaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.
Şi dacă a văzut, s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor, şi mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că şi până astăzi mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede, lipsit de trup, şi este cinstit cu închinăciune, întru mărirea şi cinstea Preabinecuvântatei Măritei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria“.
Părintele Dumitru Stăniloae, despre Maica Domnului
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care S-a născut ca om nu după legile firii obişnuite; El S-a născut depăşind legile oarbe ale naşterii obişnuite a oamenilor, şi de aceea El a putut să fie fără de păcat şi a putut să moară nu pentru păcatele Lui, ci pentru păcatele noastre. Astfel, Crucea Lui nu ar avea nici un rost. De aceea, în mod logic, refuzând naşterea Lui din Fecioară, refuzăm şi valoarea Crucii. Noi vedem valoarea Crucii în faptul că El nu e un om de rând, care S-a născut în mod obişnuit după legile oarbe ale acestei existenţe, ci El este Fiul lui Dumnezeu care Şi-a luat trup din Fecioara Maria. Or, dacă ea este trupul din care Şi-a luat El trupul Lui, pe care l-a transfigurat şi pe care l-a înviat, El nu putea să lase trupul ei să putrezească, să se strice, să se corupă aşa cum sunt trupurile celorlalţi oameni. Dacă El a înviat, El a vrut să dea o dovadă că şi noi vom învia, dar în mod special şi în primul rând va învia ea. Noi vom afla la sfârşit, când toată rânduiala, toate legile lumii acesteia se vor schimba, însă a voit să arate că nu numai El, ca Fiul lui Dumnezeu făcut om, a înviat, ci că învie şi cineva dintre oameni - o reprezentantă a oamenilor, şi anume aceea din care Şi-a luat El sângele Lui, trupul Lui, viaţa Lui omenească. E propriu Ortodoxiei să nu o prezinte pe Maica Domnului niciodată separată de Hristos, cum se întâmplă în Occident cu tablourile Madonei. Totdeauna este în legătură cu Iisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decât o maică? El se face fiul unei mame, iubeşte o mamă omenească, aşa cum o iubim noi pe mama noastră, ascultă rugăciunile ei cum ascultăm noi rugăciunile mamei noastre. Ea palpită pentru tot ce palpită El. El a venit ca să ne iubească pe noi, să Se răstignească pentru noi, deci nu poate să nu ne iubească şi ea pe noi, nu poate să nu aibă şi ea toate durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre. Nu poate să nu sară şi ea în ajutorul nostru, cum vine El în ajutorul nostru, dar numai de la El este toată puterea ei. El este Mântuitorul, ea este numai cea care din legătură cu El primeşte şi ea putere să ne ajute în diferite necazuri, în diferite greutăţi. De aceea este bine să ne rugăm - aşa cum face Biserica, cum fac şi credincioşii - şi Maicii Domnului, cerându-i nu ca să ne mântuiască, ci ca să ne scape din diferite nevoi, să ne ajute în diferite greutăţi, să-L roage pe Fiul ei să ne mântuiască. El nu e singur, El are o mamă dintre noi; şi având o mamă dintre noi, ne are pe toţi aproape. Şi ea, avându-L pe El ca Fiu şi iubindu-l ca Fiu, iubeşte tot ce iubeşte şi El. Iar El, întrucât S-a făcut fratele nostru, atunci ea este într-un anumit fel şi mama noastră, mama tuturor fraţilor Lui. De aceea, mare ascultare are ea la rugăciunea pe care i-o adresăm ei. Să facem aceasta cu toată inima, cu toată convingerea. Să nu-L socotim pe Hristos venit om şi rămas separat de oameni, rămas singur, ci în legatură cu noi, mai ales prin mama Lui.
Cele mai frumoase rugăciuni închinate Maicii Domnului
Oamenii au avut dintotdeauna evlavie la Maria, Fecioara care L-a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. De aceea, ea a primit şi numele de Maica Domnului sau Născătoarea de Dumnezeu. Fiind mama Mântuitorului, dar şi a Judecătorului nostru, Fecioara Maria este pururea rugătoare la Fiul ei pentru iertarea păcatelor celor care i se închină. Este şi grabnic ajutătoare pentru cei care îi cer ajutorul. De aceea, Maica Domnului este prezentă în toate rugăciunile şi slujbele din cultul creştin-ortodox. Despre rolul Fecioarei Maria în cultul ortodox şi despre cele mai importante rugăciuni închinate ei ne-a vorbit preotul Silviu Tudose, asistent la Catedra de Teologie Practică a Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti.
Părinte, care este rolul Maicii Domnului în cultul ortodox?
Maica Domnului are, dacă putem spune aşa, locul cel mai înalt între sfinţi, ca de altfel şi între toţi sfinţii îngeri. Prin deplina ei ascultare şi afierosire lui Dumnezeu, a făcut posibilă unirea ipostatică a firii umane cu cea dumnezeiască, în Mântuitorul Iisus Hristos. Fără Maica Domnului şi fără încuviinţarea de a primi să se zămislească în pântecele ei Fiul lui Dumnezeu, n-ar fi fost posibil ca lumea să se izbăvească şi să se îndumnezeiască. De aceea Maica Domnului are un rol esenţial în viaţa şi cultul Bisericii noastre, în care i se acordă „supravenerare“ sau „supracinstire“, spre deosebire de ceilalţi sfinţi, cărora le acordăm numai „venerare“ sau „cinstire“. Sentimentul de „adorare“ este „rezervat“ numai lui Dumnezeu.
Ce tipuri de rugăciuni sunt închinate Maicii Domnului?
Dacă analizăm tipurile de rugăciuni pe care le întâlnim în cultul nostru, cu siguranţă vom constata că în toate întâlnim rugăciuni adresate Maicii Domnului. Nu există nici o slujbă în Biserica Ortodoxă care să nu conţină cel puţin o rugăciune adresată Maicii Domnului, şi acest fapt demonstrează rolul organic pe care ea îl are în viaţa şi cultul Bisericii Ortodoxe.
„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine“
Ce puteţi să ne spuneţi despre prima rugăciune închinată Maicii Domnului?
Pentru a şti exact care este prima rugăciune adresată ei ar trebui să avem informaţii exacte despre conţinutul cultului creştin din epoca apostolică, aşa cum întâlnim în izvoarele liturgice păstrate, care sunt însă mult mai târzii. Pentru a răspunde întrebării dumneavoastră, aş îndrăzni să cred că o primă rugăciune ar putea fi considerate cuvintele cu care Arhanghelul Gavriil a întâmpinat-o în ziua Buneivestiri: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!“ (Luca 1, 28). De altfel, aceste cuvinte au şi fost păstrate în cult, fiind parafrazate la fiecare cântare a mărimurilor, în troparele finale, la slujba Utreniei.
Tot în Sfânta Scriptură şi tot în Evanghelia după Luca, întâlnim o primă „manifestare publică“ a admiraţiei oamenilor pentru cea care L-a născut pe Dumnezeu, atunci când Mântuitorului i-au fost adresate cuvintele: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii la care ai supt“. Şi aceste cuvinte sunt, parcă, o rugă adresată ei.
Rugăciunile alcătuite de imnografi au apărut, este adevărat, ca întreg cultul Maicii Domnului, ceva mai târziu, după secolul al V-lea, mai exact după Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes (431), când s-a combătut erezia nestoriană, care afirma că Fecioara Maria nu este Născătoare de Dumnezeu (theotokos), ci numai Născătoare de Hristos sau Născătoare de om (antropothokos). După acest sinod, cultul Maicii Domnului, care fusese până atunci unul cu forme mult mai discrete, s-a dezvoltat rapid, înmulţindu-se, bineînţeles, şi rugăciunile adresate ei. După expresia părintelui profesor Ene Branişte, cultul Fecioarei Maria a fost, înainte de veacul al V-lea, „ca o sămânţă care a stat prea mult timp în pământ pentru a răsări la lumină“, cunoscând după aceea „o dezvoltare explozivă şi mereu crescândă“.
Când a apărut rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat“? Ce sunt axioanele şi care este legătura lor cu Fecioara Maria?
„Cuvine-se cu adevărat...“ este, poate, cea mai cunoscută şi cel mai des folosită rugăciune către Maica Domnului. Originea ei este foarte interesantă şi învăluită uneori în mister. Se pare că a apărut mai întâi cea de a doua ei parte, care începe de la „Ceea ce eşti mai cinstită...“, fiind o creaţie a cunoscutului melod, Cosma de Maiuma, trăitor în veacul al VIII-lea, fratele vitreg al Sfântului Ioan Damaschin. Cercetătorii spun că, de fapt, Cosma a preluat de la Sfântul Efrem Sirul formula „Mai cinstită decât heruvimii şi fără de asemănare decât toate cetele îngereşti“, cu care acesta începea imnele sale în cinstea Fecioarei Maria. Chiar dacă este aşa, Cosma de Maiuma a reuşit să lase Bisericii o scurtă, dar deosebit de frumoasă rugăciune adresată Maicii Domnului şi care, aşa cum spuneam mai înainte, este foarte des folosită în cult. Se cântă cu mare bucurie la fiecare Utrenie, la cântarea a 8-a a catavasiilor.
În ceea ce priveşte prima parte, există mărturii că ar fi apărut într-un mod minunat, într-una din chiliile schitului Protaton, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, din Sfântul Munte Athos. Mai exact, într-o sâmbătă seara, un frate vieţuitor în acest schit a găzduit un monah străin în chilia sa, în lipsa stareţului, care plecase la privegherea din biserica mănăstirii. În timpul pravilei de noapte, fratele a intonat imnul „Ceea ce eşti mai cinstită...“, în momentul cuvenit, însă, după ce a terminat, străinul nu l-a lăsat să continue şi a început să cânte din nou imnul, întregit cu prima parte, care începe de la „Cuvine-se cu adevărat...“. La final, a fost rugat de frate să-i lase scrise cuvintele noi, iar acesta i le-a lăsat pe o lespede de piatră, îndemnându-l: „Voi şi toţi drept-slăvitorii aşa să cântaţi de acum înainte această rugăciune!“, după care s-a făcut nevăzut. Tradiţia consemnează că monahul străin nu ar fi fost altul decât Arhanghelul Gavriil, mai ales că, pe lespede, cuvintele nu erau scrise, ci săpate sau încrustate.
După minunata întâmplare, fratele a adus la cunoştinţa stareţului cele întâmplate, în cele din urmă ajungându-se ca axionul să se cânte peste tot cu noua lui formă, întregită, pe care o păstrăm până astăzi.
Am spus axionul şi nu am uitat că m-aţi întrebat ce sunt axioanele şi care este legătura lor cu Maica Domnului. Denumirea de „axion“ vine din limba greacă, în care înseamnă „vrednică eşti“ şi se referă la Maica Domnului. Denumirea a fost folosită, prin extensie, pentru toate imnele închinate Maicii Domnului, intonate de credincioşi în momentul pomenirii nominale a Sfintei Fecioare Maria, în timpul dumnezeieştii Liturghii, după Sfinţirea Darurilor. Axionul cel mai des folosit este „Cuvine-se cu adevărat...“, însă sunt şi altele, îndeosebi la praznicele împărăteşti, fiind preluate din canoanele praznicului, mai exact, irmosul cântării a 9-a.
De ce în fiecare ectenie este şi o cerere pentru Maica Domnului?
Este adevărat că în orice ectenie, oricât de mică ar fi, există şi o cerere adresată Maicii Domnului. De altfel, etimologic vorbind, „ectenie“ înseamnă „rugăciune stăruitoare“ şi nu ne putem închipui o rugăciune fără să ne gândim şi la Maica Domnului. În ectenii, noi o „pomenim“ pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu „cu toţi sfinţii“, adică o chemăm alături de ceilalţi sfinţi ca mijlocitoare pentru noi. Poporul răspunde cererii rostite de preot cu „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!“, exprimându-şi evlavia faţă de Maica Domnului şi cerându-i mijlocirea, aşa cum a făcut la nunta din Cana Galileii şi cum face dintotdeauna pentru tot sufletul necăjit şi întristat, care are nevoie de ajutor.
Acatistul Buneivestiri, cel mai vechi acatist închinat Fecioarei Maria
Care este istoria Imnului Acatist? Ce alte acatiste închinate Maicii Domnului mai sunt?
În cărţile de rugăciuni există mai multe acatiste închinate Maicii Domnului, însă cel mai vechi este cel al Buneivestiri, care se citeşte de obicei în cadrul Utreniei din a 5-a sâmbătă a Postului Mare, vineri seara. De aceea se şi cheamă acea slujbă „Denia Acatistului“.
Este un imn de laudă adresat Maicii Domnului, compus, cel mai probabil, în prima jumătate a veacului al VII-lea, de patriarhul Serghie al Constantinopolului. Sunt manuscrise care atribuie acatistul Sfântului Roman Melodul, trăitor în veacul al VI-lea. După cum ne informează şi sinaxarul din Triod, acest imn ar fi fost cântat pentru prima dată în timp ce Constantinopolul era asediat de armatele persane şi avare, în anul 626, pe vremea împăratului Eraclie. Fiind înconjurat atât pe apă, cât şi pe uscat, de păgâni, oraşul se afla într-o situaţie critică, fapt pentru care patriarhul a organizat o procesiune, împreună cu tot poporul, pe zidurile cetăţii, cu icoana Maicii Domnului din Biserica Vlachernelor, veşmântul Sfintei Fecioare şi Crucea Răstignirii, cântând acest imn. Cert este că o furtună a distrus flota păgână care asedia oraşul, permiţând armatei imperiale să învingă şi să înlăture pericolul care venea de pe uscat. Victoria a fost pusă pe seama ajutorului Maicii Domnului, care a răspuns rugăciunilor din acatist. E greu însă de crezut că imnul acatist a fost alcătuit atunci. E mult mai probabil că el exista deja, însă folosirea lui a fost „generalizată“ cu acest prilej. De altfel, astfel de imne au mai fost alcătuite, de-a lungul timpului, cu prilejuri mai mult sau mai puţin asemănătoare. Au fost păstrate şi în cărţile de rugăciuni şi sunt folosite cu multă evlavie de credincioşi. Z
Prohodul Adormirii Maicii Domnului
Prohodul Maicii Domnului este o imitare a Prohodului Mântuitorului? Când a apărut?
Prohodul Adormirii Maicii Domnului este mai nou cu şapte sute de ani decât cel al Mântuitorului, alcătuit de Theodor Studitul, la începutul veacului al IX-lea. Autorul se pare că este Manuil Corinteanul (din Corint), fost profesor la Şcoala patriarhală din Constantinopol şi mare orator al Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, trecut la Domnul în 1530, prieten al Binecredinciosului Voievod Neagoe Basarab. În manuscrisele păstrate de la Manuil poate fi întâlnită şi o traducere în greceşte a „Învăţăturilor“ lui Neagoe către fiul său, Teodosie, făcută la cererea domnitorului.
Prima traducere a Prohodului Adormirii Maicii Domnului în limba română a fost făcută de protopsaltul de la Seminarul din Socola, Ioniţă Pralea, în 1810, tipărită pentru prima dată la Iaşi sau la Braşov, în 1820, cu interesantul titlu „schimonosit“: „Urmări pe mormintiri geamnân limbi“.
De atunci au apărut mai multe ediţii ale textului tradus de Ioniţă Pralea, ultima dintre diortosiri, din câte ştiu, fiind făcută de părintele profesor Nicu Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care a comparat diferite texte tipărite şi manuscrise ale acestui Prohod, păstrând ce era mai bun şi ordonând versurile, după modelul Prohodului Domnului, din Utrenia Sâmbetei celei Mari, eliminând şi întreruperile de cuvinte.
În ceea ce priveşte generalizarea sa în cult, Prohodul Maicii Domnului nu este întâlnit peste tot. Mult mai des întâlnit în bisericile ruseşti, el este folosit în multe din bisericile noastre, îndeosebi în mănăstiri sau în bisericile care poartă hramuri în cinstea Maicii Domnului, fiind cântat în ajunul Adormirii, împreună cu slujba privegherii.
Chiar dacă este o imitaţie a Prohodului Mântuitorului, cel închinat Maicii Domnului are frumuseţea şi originalitatea lui. Cei care participă la el se simt mult mai aproape de Maica Domnului. Am întâlnit oameni care, după ce au participat pentru prima dată la o astfel priveghere cu prohod, mărturiseau părerea de rău că până atunci s-au lipsit de o astfel de bucurie duhovnicească.
Biserici în haine de sărbătoare de praznicul Adormirii Maicii Domnului
Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este cel mai răspândit hram de pe cuprinsul Patriarhiei Române În fiecare oraş există cel puţin o biserică ce poartă acest hram, iar în fiecare episcopie se află cel puţin o mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ La toate aceste sfinte lăcaşuri se organizează pelerinaje şi procesiuni speciale, la care participă, anual, milioane de credincioşi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este prezent astăzi la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria“ Techirghiol şi va împărtăşi credincioşilor un cuvânt de învăţătură
Pe 15 august, când întreaga creştinătate cinsteşte Adormirea Maicii Domnului, sute de biserici şi mănăstiri din întreaga ţară se îmbracă în haine de sărbătoare. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisercii Ortodoxe Române, este prezent astăzi la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria“ Techirghiol şi va împărtăşi credincioşilor, după Sfânta Liturghie, un cuvânt de învăţatură.
Mănăstirea de la Techirghiol închinată Maicii Domnului a luat fiinţă prin grija patriarhului Miron Cristea care, în 1928, a cumpărat în staţiunea Techirghiol o vilă unde a fost înfiinţat un sanatoriu pentru cler. În perioada 1965-1967, patriarhul Justinian a hotărât renovarea şi extinderea sanatoriului, ridicând încă un etaj pe latura dreaptă a edificiului, iar zece ani mai târziu, au fost ridicate alte două corpuri de clădire aşezate perpendicular, unde astăzi se află chiliile monahiilor şi trapeza mănăstirii. Mănăstirea este vizitată de numeroşi credincioşi care vin să primească sfaturi de la părintele Arsenie Papacioc, renumit duhovnic şi predicator.
Biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din Arhiepiscopia Bucureştilor
În cadrul Protopopiatului I al Arhiepiscopiei Bucureştilor, mai multe biserici sunt închinate praznicului Adormirii Maicii Domnului: două în Calea Giuleşti, apoi Biserica Kretzulescu de pe Calea Victoriei, sectorul I, ca şi parohia Militari I din sectorul 6, parohia Miron Patriarhul din sectorul I, parohia Sapienţiei din sectorul 5, parohia Spirea Nouă şi parohia Tudor Vladimirescu I, din sectorul 5.
În Protoieria II Capitală, îşi sărbătoresc astăzi hramul parohia Balta Albă din sectorul 3, parohia Dichiu şi Hagiu de la Hala Traian, din sectorul II, parohia Iancu Vechi şi parohia Biserica Icoanei din sectorul II, parohia Pitar Moş, parohia Olari, parohia Precupeţii Noi, parohia Popa Soare şi parohia „Sfântul Silvestru“ din sectorul 2.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mercurie“ - Titan din Protoieria III Capitală este nou construită. „Am ales acest hram pentru că am simţit ocrotire şi sprijin din partea Maicii Domnului, care ne-a ajutat mult în demararea construcţiei. În plus, prima Sfântă Liturghie care a fost săvârşită în biserica noastră a fost chiar de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Pentru aceasta, am hotărât să-i închinăm ei această biserică. Lăcaşul de cult în care slujim a fost de curând împodobit cu pictură. Săptămâna aceasta am finalizat pictura de pe bolta altarului, care o înfăţişează pe Maica Domnului Platytera.
După slujba hramului, vom organiza o agapă şi vom împărţi pachete cu hrană credincioşilor. O parte din pachete vor ajunge la un cămin de bătrâni, unde avem obiceiul să mergem la marile praznice ale Bisericii“, ne-a declarat preotul paroh Marius Lepădatu.
Hram la trei parohii din Iaşi
În Moldova, peste 200 de biserici de mir sau de mănăstire au hramul „Adormirea Maicii Domnului“. La Iaşi, trei biserici îşi sărbătoresc astăzi hramul. Una dintre ele, cunoscută de ieşeni ca Biserica Vulpe, din Protopopiatul Iaşi I, care mai are şi hramul „Sf. Antonie cel Mare“, este ridicată pe locul unei foste biserici construite în 1632 de breasla blănarilor. Actuala biserică, din piatră, a fost construită de vornicul Teodor Burada.
Pentru credincioşii din cartierul ieşean Galata, bucuria hramului de astăzi este amplificată de faptul că toate slujbele de hram sunt oficiate în interiorul bisericii mari şi nu la demisol, unde se oficiază de obicei.
Şi la Biserica Barnovschi este, astăzi, sărbătoare. Lăcaşul de cult este ctitoria domnitorului Miron Barnovschi şi aici a funcţionat o şcoală pentru fiii de domnitori şi pentru copiii marilor boieri din Moldova.
Zeci de parohii din Arhiepiscopia Iaşilor au astăzi hram
În Protopopiatul Iaşi I, mai este sărbătoare la Glăvăneşti, Bivolari, la Mădârjac, Uricani, Iepureni, Cotu Morii, Bălteni, Sineşti, Ţibana, Tungujei, Voineşti, Bogdăneşti şi Rediu. În Protopopiatul Iaşi II, este hram la Coropceni, Deleni, Petreşti, Grădinari, Hadâmbu, Ruseni, Schitu Duca şi Valea Satului. În Protopopiatul Paşcani există biserici închinate Adormirii Maicii Domnului în municipiul Paşcani, la Todireşti, Boureni, Brăteşti, Gâşteşti, Goeşti, Hândreşti, Mirceşti şi Ruginoasa. În Protopopiatul Hârlău este hram astăzi în municipiul Hârlău, la Deleni I, Federeni, Gropniţa, Sârca şi Prăjeni. Parohiile Cerchejeni, Chişcovata, Ghilăneşti, Roşiori, Stânceşti, Stăuceni şi Zăiceşti, din Protopopiatul Botoşani, sunt şi ele în sărbătoare, iar în Protopopiatul Darabani, la Hudeşti, Ivancăuţi, Păltiniş, Oroftiana de Sus, Dragalina, Comăneşti şi Balinţi. Şase biserici din Protopopiatul Săveni au hram astăzi: Epureni, Hăneşti, Pădureni, Ringhileşti, Unţeni şi Vlăsineşti. Parohiile Bicaz Chei I, Dobreni, Ghelăieşti, Mărgineni, Tarcău, Bărgăoani, Verşeşti, din Protopopiatul Piatra Neamţ îmbracă şi ele haine de sărbătoare. De asemenea, în Protopopiatul Târgu Neamţ, sunt parohii cu acest hram la Boiştea, Vânători, Ghindăuani, Grumăzeşti, Preoteşti, Răuceşti, Urecheni şi Valea Arini, iar în Protopopiatul Dorohoi este hram la Catedrala din oraş, la Broscăuţi, Cerviceşti, Dimăcheni, Dolina, Şipoteni, Lojna, Todireni, Popeni şi Şendriceni. În Protopopiatul Ceahlău este hram la Galu şi Grinţieş, iar în Protopopiatul Roznov este sărbătoare la Beţăieşti, Mănoaia, Podoleni şi Tazlău.
Pelerini la mănăstirile ocrotite de Maica Domnului
Mii de pelerini sunt aşteptaţi astăzi la mănăstirile ocrotite de Maica Domnului. La Putna, în fiecare an sosesc pelerini din toate colţurile ţării pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Potrivit tradiţiei, aici a existat o vatră sihăstrească cu mult timp înainte ca Sfântul Voievod Ştefan cel Mare să zidească, în 1466, mănăstirea.
Anul acesta, la Mănăstirea Văratec va avea loc, pe lângă sărbătoarea hramului, şi proclamarea locală a canonizării Sfântului Iosif de la Văratec. Ambele evenimente se vor bucura de participarea unui sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi conduşi de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În seara aceasta, după slujba Sfintei Liturghii, de la ora 18:00, va avea loc slujba de Priveghere închinată Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, iar mâine dimineaţă, după Sfânta Liturghie, va avea loc proclamarea locală a canonizării Cuviosului Iosif de la Văratec. Mănăstirea Văratec datează din 1785 şi a fost ctitorită de fiica unui preot din Iaşi.
Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. De praznicul Adormirii, aici are loc cel mai mare pelerinaj din Transilvania. Pe drumul care leagă Clujul de Gherla, între Jucu şi Răscruci, în fiecare an, şiruri nesfârşite de oameni, tineri, copii şi bătrâni, merg desculţi pe asfaltul fierbinte, cântând imnuri religioase, într-o procesiune sfântă. Prin sate, la porţi, localnicii îi imbie cu apă rece şi fructe, cu puţine merinde, îmbărbătându-i să treacă peste oboseala cumplită a drumului şi peste căldura nemiloasă.
Şi Mănăstirea Rohia, din judeţul Maramureş, aşteaptă astăzi, la sărbătoarea hramului, mii de pelerini. Hram este şi la Mănăstirea Piatra Sfântă (Schitul lui Tărâţă), din judeţul Iaşi, la Mănăstirea Bistriţa şi Schitul Draga, din judeţul Neamţ, la Mănăstirea Cozancea şi Mănăstirea Zosin, din judeţul Botoşani. În Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor este hram şi la mănăstirile Rarău, Humor, Feteşti, Schitul Orata şi la Plutoniţa. În Episcopia Romanului, sunt în sărbătoare mănăstirile Tisa şi Diaconeşti, iar în Episcopia Huşilor, există două mănăstiri în sărbătoare: Mălineşti şi Moreni.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, prăznuită în mod deosebit la Constanţa
Manifestările prilejuite de acest mare praznic au început încă de ieri, 14 august, cu pomenirea la „Crucea marinarilor“, aflată pe malul mării, a tuturor celor ce s-au sfârşit pe mare, informează Agenţia de Ştiri BASILICA. Tradiţia locală include şi o sărbătoare a pâinii, în care se sfinţesc ofrandele de pâine aduse în cinstea Maicii Domnului.
Între evenimentele prilejuite de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului s-a aflat şi un vernisaj al unei fetiţe de nouă ani, care a pictat 29 de icoane pe sticlă, reprezentând pe Maica Domnului, pe Mântuitorul şi pe sfinţii Bisericii noastre. Aseară, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a slujit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ II din Constanţa, participând apoi la slujba Prohodului la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“, „Sf. Bretanion“ şi „Sf. Nicolae“ din localitatea 23 August.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu