N-am greşit, nu zice „cât”, ci „gât”, pentru că ipochimenul scoate de obicei sunete guturale. E şi gângâit pentru că aşa devine mai interesant şi pentru că, în general, aşa se poartă astăzi. Pe nerăsuflate, adaugă repede: „Spune în euro, că n-am io timp să socotesc!” Dacă, luat repede şi puţin familiarizat cu categoria lui „gât îmi dai”, proprietarul sau ce-o fi el avansează o sumă, omul cu pantalonaşi face un gest de adio şi scoate din gât: „Ce vorbeşti, mă, poate pă zi! Păi mie, io am lugrat şi la parguri…” Dacă eventual, înainte ca „gât îmi dai” să facă stânga-mprejur, respectivul proprietar mai are timp să-l întrebe oarecum de studii, din gâtul cu lanţ de aur se aude ca un trăznet: „Am dăstule, mă băiatule, şase, nu ga tine!” „Cum adică, te-au dat afară de la şcoală?” Acum, dacă are auzul bun, proprietarul poate auzi o înjurătură scrâşnită printre dinţi, de la distanţă, căci ipochimenul a ieşit pe uşă şi aruncă flegmatic ca „îngheiere” a negocierii: „Nu, bă, am plecat io, că m-am plictisit dă boşorogii ăia!”
„Gât îmi dai” a devenit din păcate o categorie tot mai răspândită. Doar suntem în capitalism, cu fruntea sus şi cu nădragi de fâş. Nu întreabă nimeni ce are de făcut, asta se subînţelege căci toţi sunt specialişti la toate – iar „gât îmi dai”, la toate şi ceva pe deasupra, învăţat de pe străzi.
Dacă fenomenul s-ar reduce la împrejurări precum cele schiţate mai sus, nu ar trebui să fim cu totul indiferenţi dar nici să ne alarmăm peste măsură. El a căpătat însă o amploare îngrijorătoare şi în domenii unde nu banul ar trebui să fie valoarea unică, supremă. Incultura, superficialitatea împinsă până la iresponsabilitate se revarsă ca marea în furtună. Nici nu apuci bine să spui ceva şi observi un tremurat nervos, o precipitare, auzi frânturi de frază ininteligibile. Vorba vine ininteligibile, căci nu emoţia ar fi cauza. Ea nu intră în nici un calcul, cum nu intră nici curiozitatea, doar suntem în capitalism, vocabulă căreia nimeni nu are răgazul de a-i căuta semnificaţia. Ce să mai caute, e greu cu căutatul, în general e greu.
Prin urmare, e mult mai simplu, n-ai apucat să spui mai nimic, nu mai trebuie, pentru că auzi: „Bine, bine, las-o p-asta, eu nu le am cu teoria, gât îmi dai?” Treci la fapte, dacă „apreciatul” capitalist acceptă într-un impardonabil moment de slăbiciune, gândindu-se că e prea cald afară şi că e mai bine să te suporte încă un pic. „Adigă, îngă un pig.” După pic, n-apuci să mai spui nimic, cum că ar trebui să mai aştepte, să mai înveţe câte ceva, să mai citească, să se uite puţin în oglindă, pentru că auzi: „Ce, nu-i bine, bre? Ia zi repede, că unul ca mine nu mai găseşti, gât îmi dai?” (AMOS Newa)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu