marți, august 05, 2008

Gabriela Cretu; Dincolo de oglinda. Intre spectacol inutil si munca inutila


Rememorez, ca activitate de vacanta, ce s-a mai petrecut in Parlamentul European in aceasta jumatate de an si nu-mi amintesc evenimentele. Evenimentul, prin natura lui, e rar, iese din ordinea lucrurilor, nu se petrece in fiecare zi; acesta e motivul pentru care atrage atentia cronicarului sau devine stire de presa. Activitatea parlamentarului nu e un eveniment. Se intelege ca nu ne referim la cei care fac atat de rar ceva incat, cand li se intampla, il pot gandi ca atare. Istoria Frantei a inregistrat - pe la inceputul unei epoci care a produs multa lumina dar mai putin sapun - urmatorul fapt: regele a facut astazi baie. Parafrazand, se poate spune ca exista si printre noi unii despre care sa se scrie intr-un comunicat de presa: X a participat astazi la lucrarile comisiei sale. Aceasta situatie este insa exceptia, nu regula.
Cu certitudine ca adoptarea unui regulament sau a unei directive importante poate fi considerata un adevarat fapt istoric, demn de atentia mass-media. Pentru asta insa e nevoie de doi, trei ani sau chiar mai mult, de munca de detaliu, de negocieri complicate si mereu reluate, de consultari fara de numar ale partilor interesate, de invatare cu creionul in mana a nu stiu caror concepte, de studiere a nu stiu cator carti si articole...
Inclusiv cei care sunt capabili sa urmareasca cu pasiune o partida de sah care nu se mai termina s-ar plictisi daca li s-ar relata toata epopeea lipsita de glorie a elaborarii unui act legislativ. Victoriile, chiar esentiale, sunt mici in aparenta: schimbarea unui cuvant intr-un text, respingerea sau aprobarea unui amendament... Sarim in sus de bucurie, impreuna cu asistentii, ca niste copii de gradinita, cand se intampla sa reusim.
Chiar si asa, munca noastra nu e spectacol. Spectacolul care se desfasoara in studiourile de televiziune e fata superficiala, uneori inutila si adesea periculoasa a politicii. Munca noastra nu produce decat rareori rezultate concrete imediate, ca sa te poti lauda. Uneori, si asta e adevarat, poate sa nu produca deloc rezultatele scontate.
Cel mai important este insa ca rezultatul ei nu depinde doar de noi; depinde de cum reactioneaza cetatenii, de cum transpun si aplica guvernele, de eficienta sau lipsa de eficienta a tehnocratilor de toate nivelurile si natiile; de “dragii” mei functionari europeni, de exemplu...
Sunt unul dintre raportorii la bugetul Uniunii Europene 2009, sectiunea referitoare la banii administrati direct de Comisia Europeana. Ca tot omul serios, fac negocieri anticipate cu diversele directii generale, pentru a vedea in ce masura prevederile din proiect corespund nevoilor reale.
Un proiect drag sufletului comisiei mele - Comisia pentru Piata Interna si Protectia Consumatorului – este SOLVIT. SOLVIT este o retea europeana creata pentru a veni in sprijinul celor care au probleme cu legislatia aplicabila pe piata interna – recunoasterea diplomelor, dreptul la studii, la munca, dreptul de a presta servicii sau vinde bunuri in alt stat european decat cel in care un cetatean traieste.
Serviciul este gratuit, usor accesibil prin internet sau posta si evita recurgerea la Curtea Europeana de Justitie; asta inseamna ca ar trebui sa economiseasca timpul si banii cetatenilor si sa previna aglomerarea cu cazuri marunte a justitiei... Unde a functionat, rezultatele au fost excelente. Totusi, cetatenii nu folosesc pe cat ar trebui aceasta posibilitate, pentru ca prea putini stiu ca ea exista.
Analizez linia bugetara aferenta si observ ca suma alocata este foarte modesta. Solicit prezenta conducatorului institutiei, pentru a discuta o posibila - de dorit, gandesc eu - suplimentare a fondurilor; macar un proiect pan-european de promovare a retelei ar fi util...
Vine imediat. Discutam. Este foarte multumit de anul anterior. A cheltuit toti banii alocati; asta inseamna ca si-a atins obiectivele. Dar nu chiar, zic eu. Cetatenii nu prea stiu ca existati. Nu ar fi bine sa-i informati de asta?! Aflu ca au deja un proiect pentru cinci state selectionate, in care sa cerceteze ce se poate face pentru ameliorarea situatiei. Sunt insa douazeci si sapte de state. Cu restul ce se intampla?! Este discriminatoriu ca doar unii dintre cetatenii europeni sa beneficieze de acest serviciu, intrucat stiu ca exista, iar ceilalti, nu.
In acest moment a venit raspunsul care m-a pus, ca politician, in fata cu propria mea neputinta si cu inutilitatea propriului efort: “Nu putem sa promovam mai mult reteaua pentru ca, daca afla cetatenii ca existam, vor incepe sa adreseze si intrebari si sa vina cu probleme care nu sunt de competenta SOLVIT ci a altor institutii; in aceste conditii, activitatea ar fi ingreunata...”.
Intre obiectivul meu, o institutie care sa serveasca cetateanul, si obiectivul lui, un loc de munca sigur si fara dureri de cap, era o prapastie. Daca nimeni nu ar sti de SOLVIT, nimeni nu ar adresa intrebari; drept urmare, numarul de probleme solutionate ar fi zero. Pentru mine inseamna esec suta la suta. Pentru el succes total, pentru ca si numarul intrebarilor primite si ramase fara raspuns ar fi tot zero... Eficienta, dupa indicatorii sai, de functionar, ar fi maxima.
Dupa asemenea experiente - va garantez ca aceasta nu a fost unica - ma intreb de fiecare data cine i-o fi convins pe oameni ca trebuie sa aiba incredere in tehnocrati mai mult decat in politicieni; aceasta prejudecata exista. Cu certitudine, trebuie sa fi fost niste politicieni. Intrebarea este insa “De ce?!”. Este o problema asupra careia trebuie sa reflectam noi insine. Nu este de competenta SOLVIT...
(http://www.cronicaromana.ro)

Niciun comentariu: