Vă propun să vă amintiţi o secvenţă dintr-un film de mare succes: „Crima din Orient Expres” (1974), după romanul Agathei Christie, o capodoperă a literaturii poliţiste.
În lungul său drum, Orient Expresul, locul în care se consumă o intrigă complicată şi palpitantă, rămâne înzăpezit ore în şir, spre disperarea enigmaticilor săi pasageri. Figuri impacientate pe culoarele vagoanelor de dormit, plictis alimentat cu băuturi fine în elegantul vagon-salon.
Imagine din filmul „Crima din Orient Expres”
Plan general, panoramat, cu locomotiva cenuşie în zăpadă, aruncând un nor de aburi. Forţa maşinii, neputincioasă. Roţile patinează, zăpada a acoperit linia, garnitura de tren e blocată ca într-o ieşire din timp. Secvenţă aproape emblematică. Nu e singura. Amintiţi-vă începutul filmului: în gara din Istanbul, aparatul aduce în plan apropiat uriaşa maşină cu aburi, neagră, plină de uleiuri grele, misterioasă, ameninţătoare. Aburi uşori, ridicaţi de la pistoane, de sub roţi, învăluie luminile gării. Monstrul de fier, apă şi cărbune e în aşteptare. O linişte scurtă, sumbră.Ca şi trenul pe care îl remorca, monstrul de fier era o celebritate în epocă: locomotiva Pacific. Maşina, de fabricaţie germană, fusese construită în primii ani ai secolului al XX-lea, pentru a remorca trenuri de mare viteză. Printre datele ei tehnice figura cu mândrie afişată: iuţeală maximă, 126 km/h. Era o viteză, să recunoaştem, aproape neverosimilă pentru transportul feroviar din primele decenii ale veacului XX.
Locomotivă Pacific în serviciul Căilor Ferate Franceze (SNCF)
Locomotivele Pacific au traversat glorios perioada primului război mondial, cea interbelică, al doilea război, fiind în funcţiune, la noi cel puţin, până în anii ’70. Fabuloasele maşini cu nume oceanic, amintiri ale unor ani „nebuni”, se aflau în elita căilor ferate, remorcând expresele de altădată. Himera vitezei devenise, prin ele, realitate. Pacific a fost decenii la rând locomotiva trenului Orient Expres, care asigura legătura dintre ţările occidentale şi Orient. Pleca din Paris (Gare de l’Est) cu destinaţia Istanbul. Prin Calais avea legătură cu Londra. Trecea prin Viena, Budapesta, Bucureşti, Giurgiu, la început (în anii ’80 ai secolului al XIX-lea) traversa Dunărea cu bacul, ajungând apoi la Varna, de unde pasagerii era îmbarcaţi pe vapor până la Istanbul. Orient Expresul deţinea supremaţia în confort şi eleganţă. Era trenul european cu parcursul cel mai lung. Se spune că îţi puteai potrivi ceasul după plecările şi sosirile Orient Expresului. Trenul optim, tăind în două continentul – şi trenul tuturor rafinamentelor.
Locomotiva Pacific 231 065 în Gara Braşov
Câteva detalii tehnice nu sunt poate inutile. Locomotivă de mare capacitate, masivă dar lăsând, datorită înălţimii, o paradoxală senzaţie de supleţe, Pacific asigura în primul rând viteză. Indicativul 231 (în configuraţie continentală; 4–6–2 în configuraţie Whyte: 2C1 în configuraţia germană şi italiană), preluat şi în România pentru al doilea lot de 50 de maşini Pacific achiziţionate de CFR începând cu anul 1922, înseamnă: două roţi alergătoare, în faţă, fixate pe un boghiu dar necuplate la sistemul bielă-manivelă, care contribuiau la sporirea vitezei; trei osii motoare, cu roţi imense, având diametrul de 1,85 m; o roată portantă, liberă, sub cabină. „Cei 4 cilindri cu simplă expansiune acţionau prima osie, distribuţia fiind asigurată de un singur sertar dublu pentru fiecare grup de cilindri alăturaţi”, citim într-un articol de prezentare semnat Cătălin Pavel şi Adrian Răduţă, care oferă şi celelalte date tehnice ale maşinii şi istoricul ei la Căile Ferate Române. Le amintesc cu bucuria că există oameni pasionaţi de vremuri de glorie, apuse din păcate de mult.Locomotiva Pacific din seria 231 000 avea o lungime de 21 de metri, incluzând tenderul şi tampoanele. Greutatea pe osie era de 17,20 tf iar greutatea în serviciu (fără tender), 92,60 tf. Dezvolta, aflăm din acelaşi articol, o forţă de tracţiune de 10 446 kgf. Putea tracta trenuri de peste 10 vagoane de călători în regim de viteză. Un mecanic al CFR a reuşit să prindă prin anii ’60 110 km/h cu un Pacific care remorca un tren rapid. 100 km/h era o viteză curentă, care nu crea probleme locomotivelor Pacific în serviciu la trenurile de mare viteză.Maşina era ideală la câmp, dar mai puţin indicată pe traseele montane cu pante accentuate, unde trebuia dublată cu o locomotivă de urcuş. În fotografia locomotivei Pacific 231 065, în gara Braşov, observaţi că are în spate o altă maşină, fiind pregătită astfel pentru traseul montan. Explicaţia este că în pantă roţile alergătoare din faţă deveneau un handicap. De altfel, dublarea maşinii sau ataşarea unei maşini împingătoare, la coada trenului, era o practică curentă la garniturile de mare tonaj sau pe traseele de munte. Urcuşul foarte greu din dealul de la Balota, pe ruta Craiova–Turnu Severin, atipic prin unghiul foarte mare al pantei, necesita chiar trei locomotive, una la mijlocul trenului, aşa-numitul „mijlocaş”.
Pacific 231 065 remorcând trenul regal
Primele locomotive Pacific au fost achiziţionate de CFR în 1913, de la compania müncheneză J. A. Maffei. Era un prim lot de 20 de maşini, care au primit indicave din seria 2200 (2201–2220). A urmat un al doilea lot, în anii războiului, numerotate în continuare, 2221–2240. „Locomotivele Pacific au fost utilizate la remorcarea trenurilor rapide şi accelerate pe relaţia Bucureşti –Constanţa, Piteşti, Galaţi şi Mărăşeşti. Locomotivele aveau supraîncălzire iar distribuţia era de tip Walschaert.” (idem). Celelalte, din seria 231 000, foarte asemănătoare cu primele, erau produse tot de Uzina J. A. Maffei dar şi de Compania Henschel & Sohn din Kassel. În anii ’60, erau încă în circulaţie maşini din prima serie. Nu mai vorbesc de cele din a doua serie care continuau să fie vedetele neîntrecute ale vitezei la CFR, remorcând expresele, rapidele, acceleratele şi având faima de a recupera uşor întârzierile. Era un adevărat spectacol să le vezi intrând în viteză în gară, înspăimântau poate şi prin culorile tradiţionale ale CFR, negru pentru corpul maşinii, roşu aprins pentru biele şi roţi. Astăzi mai există două locomotive Pacific, una în depoul Dej Triaj (231 050) şi cealaltă, în circulaţie, 231 065 (Depoul Sibiu), destinată trenurilor turistice, pe care o vedeţi în fotografie.Revoluţia tehnică pe care au reprezentat-o în tracţiunea feroviară locomotivele Pacific nu a trecut neobservată de ochiul artistului. În 1923, Arthur Honegger (1892–1955), muzician de origine elveţiană, compune mişcarea simfonică „Pacific 231”, la fel de celebră ca locomotiva care a inspirat-o. Piesa aceasta l-a făcut cunoscut pe Honegger, „un magnific independent, incapabil de a practica o politică partizană şi de a se înfeuda unei estetici dogmatice”, cum l-a caracterizat, cu multă îndreptăţire, Émile Vuillermoz. „Adversar declarat al muzicii abstracte şi al scriiturii cerebrale”, critic aspru al aspectelor tradiţionale conservate prin rutină (v. volumul de convorbiri cu Bernard Gavoty, „Sunt compozitor”, 1951), Arthur Honegger se situa de la bun început împotriva aşa-zisei „muzici pure”, delimitându-se de ideile lui Stravinski, la modă în epocă („Muzica nu poate şi nu trebuie să exprime nimic”). Muzica teoretic eliberată de „program”, de o coerenţă „literară”, are inevitabil un accent liric sau dramatic: iată deja dovezile unui cert suport semantic, chiar în lucrări pe care compozitorul le vrea eliberate de tirania (de „impuritatea”) vreunui program... Motiv pentru care Honegger, admirator al lui Bach, a fost catalogat de critici drept retrograd şi privit cu mult scepticism de şcolile avangardiste.Piesele „pentru concerte duminicale”, partituri „de week-end”, „Pacific 231” şi „Rugby” (1928), sunt desigur exemple tipice de muzică programatică. „Pacific 231”, lucrare cu o durată de aproape şapte minute, este, după spusele autorului, „un fel de mare coral variat [...], ceea ce îi conferă o impresie de muzică de Johann Sebastian Bach.” Evocare de mare plasticitate a uitatei, astăzi, locomotive, care înspăimânta, uimea, bucura deopotrivă, mişcarea simfonică a lui Honegger porneşte formal de la structura unui coral, urmată liber.
Ritmica sigură, stilul viguros şi constrastant, cele câteva sugestii de jazz simfonic mai ales în tratarea orchestrală îi asigură succesul. Impresia produsă asupra ascultătorului e directă: maşina pufăie sub presiune, puteri secrete sunt pregătite să izbucnească, porneşte elegant, tacticos parcă, încercând să ascundă efortul, încet-încet zgomotul devine asurzitor, Pacific se aşterne la drum, un drum apoteotic, înfruntat cu siguranţă. (AMOS News)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu