marți, august 05, 2008

C.V. Tudor: PC poate fuziona cu DNA



C.V. Tudor: PC poate fuziona cu DNA (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, respinge "cu dispreţ" propunerea Partidului Conservator de fuziune prin absorbţie, pe care o califică drept "neruşinată", potrivit unui comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX şi semnat de liderul PRM.

Potrivit comunicatului, Codruţ Şereş ar fi "denaturat în mod grosolan" cele discutate cu secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, care a avut discuţii cu mai multe partide, lucru "normal într-un an electoral".

În comunicat se mai arată că PC este un partid minuscul, care "n-a intrat niciodată prin forţe proprii în Parlament şi, cu siguranţă, nu va intra nici acum".

"Dacă partidul-televizor PC vrea să fuzioneze, prin absorbţie, cu cineva, o poate face cu DNA sau cu CNSAS, fiindcă are multe bube-n cap. Acest foarte ridicol PC îşi dă o importanţă mai mare decât are", se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor.

PC a propus PRM să fuzioneze prin absorbţie, a anunţat, marţi, secretarul general al PC Codruţ Şereş, care a precizat că a făcut această propunere la întâlnirea pe care a avut-o cu senatorul PRM Gheorghe Funar, mandatat de partidul său să discute cu alte formaţiuni pe tema unor colaborări.

Şereş a precizat că întâlnirea cu Gheorghe Funar a avut loc, luni, la iniţiativa PRM.

Conform lui Şereş, oferta PC a fost "fuziune prin absorbţie", iar conducerea PRM urmează să comunice conservatorilor punctul său de vedere în legătură cu această propunere.

"Reprezentanţii PRM au iniţiat această discuţie privind posibilităţile de colaborare, iar discuţiile s-au axat pe latura naţional modernă din programul PC şi nu s-au abordat teme privind locurile în Parlament", a adăugat Codruţ Şereş. El a mai spus că Gheorghe Funar l-a informat că PRM va avea în luna septembrie reuniunea conducerii sale şi atunci se va lua o decizie.

Şereş a arătat că aceste discuţii au avut loc în numele conducerii PRM, şi nu cu "un grup de fugă" din acest partid. El a adăugat că, pe de altă parte, PC este deschis oricăror discuţii individuale cu parlamentari din alte partide, inclusiv din PRM, care vor să adere la PC. Şereş a precizat, în acest sens, că unii colegi din PC l-au contactat pe deputatul Gelil Eserghep, care a demisionat din PRM, pentru a-l convinge să intre în PC.

Niciun comentariu: